Arhiva etichetelor: daniel morar

CSC Moşniţa, locul 6 la juniori 3 la nivel naţional. Manieră de arbitraj a timişenilor vehement contestată de finalista pierzătoare L.T. Liviu Rebreanu Turda

După ce CSŞ2 Baia Mare devenea acum 3 săptămâni prima câştigătoare a unui turneu final naţional juvenil din seria celor organizate ca în fiecare primăvară, la încheierea sezonului, de Federaţia Română de Handbal, campioană a ţării la junioare 1 - "mari", ultima decadă a lunii a adus alte două întreceri la medalii tot la categoria grupei I "Valoare", ale juniorilor 3 şi junioarelor 3, la băieţi şi cu prezenţa între cele 8 cluburi finaliste a unuia timişean, CSC Moşniţa, care, cu un succes şi 3 eşecuri s-a clasat al şaselea la semicercul intern. O zi mai apoi, în ultimul act cu trofeul pe masă al întrecerii de la Craiova, finalista pierzătoare Liceul Teoretic Liviu Rebreanu Turda contesta vehement maniera de arbitraj a timişenilor Tătaru şi Văcariu.    
Publicat în Handbal | Etichete , , , , | Lasă un comentariu