
Seara de joi, cea de-a şasea a Campionatului Mondial de atletism de la Budapesta, a adus României a doua intrare în puncte, aşadar cu o clasare între primele 8 locuri ale finalei la medalii, nu pe podium precum duminică, atunci când Alina Rotaru-Kottmann a cucerit "bronzul" la săritura în lungime, ci pe poziţia a şaptea la aruncarea ciocanului, tot printr-o reprezentantă a sexului frumos, şi aceasta deja cu cel puţin 30 de primăveri la activ, 33 în cazul campioanei europene Bianca Ghelber, născută Perie, calificată a cincea din serii, cu 73,67 metri, cu două puncte pentru FRA în Ungaria graţie unui 73,70, în condiţiile în care nord-americanca Price a obţinut "bronzul" cu o aruncare de 75 de metri şi 41 de centimetri, titlul fiind adjudecat de canadianca Rogers cu 77,22 metri.