Arhiva etichetelor: decese sport
Mor din senin la 12-13 ani copiii României rurale pe terenul de sport, iar Ion Ţiriabolic trage concluzia în plină Gala Sportului Românesc „că o ducem foarte bine”, ignorantul confundând bunăstarea reală cu a avea „prea mulţi bani”
O societate căreia îi mor din senin copiii de pe sate pe terenul de sport la 12-13 ani şi ale cărei "organe ale sistemului" nu se autosesizează brusc din oficiu în sensul anchetării şi investigării originilor reale ale extrem de vremelnicelor şi anormalelor decese subite, nu este doar profund coruptă şi falimentară moral - realităţi indubitabile ale României, ci într-o stază cu tente realmente terminale, iar dacă societatea mai are pe deasupra drept repere, modele, valori ori exemple "de succes" cărora li se tot uită în gură aceiaşi gen Ţiriabolici trăgând în contrast în plină Gala Sportului Românesc concluzia "că o ducem foarte bine", atunci amputarea conştiinţei spirituale e chiar cumplită.
Publicat în Sport de masă, Sport juvenil, Sport sabotat, Tenis
Etichete deces subit copii, decese fotbal, decese sport, Gala Sportului Românesc
Lasă un comentariu
Încă un sportiv român trecut prematur în neființă, din același ciclu ”două decese sunt cu două prea multe”
Continuă să moară subit la vârste tinere sau chiar fragede și sportivi români clinic sănătoși și apți pentru efort fizic în regim competițional conform vizitelor și analizelor medicale, drept urmare decesele lor stârnesc implicit inevitabile suspiciuni cât se poate de firești, dar sunt și alarmante prin înmulțirea lor, fără însă ca autoritățile, mass-media și nu în ultimul rând societatea civilă să se sesizeze, așa cum ar fi normal, în ideea inițierii unor investigații. Deloc întâmplător, toți acești practicanți din lumea arenelor plecați dintre noi au în comun căderea în trapa înțepării ”sigure și eficiente”, care, la nivel mondial, conform evidenței actualizate de pe site-ul goodsciencing.com - ”știința are nevoie de o discuție deschisă, orice altceva e totalitar”, a răpus deja de la începutul așa-zisei ”campanii” de injectare aproape o mie de sportivi conform strict cazurilor despre care se știe, mult peste o mie fiind cei vătămați, pe listă aflându-se și competitori din Carpați. Un altul, decedat la început de toamnă din lumea sportului în 6 la fileu: Doru Ghimeș.
Inconștiență și iresponsabilitate à la Novak de la MTS, Burleanu de la FRF, cu ”indicățiile” pentru așa-zisa ”vaccinare” fără consimțământ informat ca ”unică soluție” și ținerea statisticii înțepaților, în vreme ce ”afară” sportivii încep să cadă tot mai des ca muștele: lista. Paiațele cu procentele v@xxinaților, victimele cu viețile devastate. Dar zeloșii de la coada Europei la injectare nu se lasă: vor ”o țară ca afară”
Propaganda prin manipulare a ”narațiunii oficiale” tinde spre cote delirante pentru înfigerea așa-zisei ”vaccinări”, dar în absența esențialului consimțământ informat - inexistent prin omisiune, iar spălarea pe creier a unei minorități impresionabile și dezinformate a generat un adevărat val de iresponsabile și inconștiente ”indicății” în favoarea înțepării din partea unor grijulii conectați sau nu ”sistemului”, paranoia e în floare, disonanța cognitivă la fel. În totală necunoștință de cauză, indusă de conștiința spirituală precară, fără filtrul rațiunii și cu un văl pe ochi, de noaptea minții, alde ministrul Novak de la MTS sau șeful federal Burleanu de la FRF au îngroșat recent lista celor din fenomenul sportiv intern care să lanseze în spațiul public îndemnuri la așa-zisa ”vaccinare”, cu o lipsă de smerenie absolută, trădând ignoranța celui care, considerându-se cumva superior și îndreptățit în infatuarea sa, își închipuie că pur și simplu n-ar avea cum să fie indus în eroare, tocmai el, cel într-atât de ”inteligent”, ”educat”, ”competent”, ”cultivat”. Ei bine, țăndări le-ar fi cele mai profunde foruri interioare și crezuri superficiale la demascarea realității factuale obiective, ignoranța nefiind în cazul de față o binecuvântare, ci dansând macabru la porțile cultului morții, abil indus de oculta satanică mondială fidelă sacrificiului de sânge uman unor secțiuni de populație mult prea îndoctrinate, distrate și leneșe intelectual pentru a detecta că sunt deja posedate demonic. ”Etaloanele de bine” exemplifică până și prin așa-zisa ”vaccinare” a copiilor, pomenesc despre ”unica soluție” a v@xxinării sau țin statistic și procentual evidența înțepaților din sistemul fotbalistic divizionar mioritic, asta în vreme ce peste hotare tot mai mulți sportivi încep să cadă tot mai des ca muștele, unii ulterior decedând, în țări care au luat avânt pionieresc la înțepare și sunt ”fruntașe” nu doar la vagginare dar implicit și la așa-zisa ”rată de infectare” - ce coincidență tacită, de ce oare!?, în competiții în care mult invocatele statistici procentuale ale injectaților sunt morbid de balonate. Sporttim semnalează și avertizează de aproape 2 ani, ”sistemul” e imperturbabil pe pilot automat, sinucidere voluntară.
Publicat în Fotbal, Liga 1
Etichete consimțământ informat, covid, decese, decese sport, FRF, MTS, procent vaccinare, vaccinare
Lasă un comentariu