Arhiva etichetelor: diawusie
Fost în Academia lui RB Leipzig şi la naţionala U19 a Germaniei, în noiembrie încă în 11-le lui Regensburg, lider în 3 Liga, Agyemang Diawusie decedează prematur la 25 de ani de afecţiuni ale inimii, printre cele 1.291 efecte adverse ale aşa-zisei „vaccinări”
La doar câteva zile după ce sportul din Germania a fost răvăşit de tragica veste a stingerii din viaţă la numai 16 ani a unei componente a lotului olimpic de gimnastică artistică, Mia Sophie Lietke, lumii arenelor "motorului Europei" i s-a tăiat respiraţia şi prinzând de ştire la mijlocul acestei săptămâni despre un al deces prematur, la 25 de ani împliniţi în 12 februarie, al unui ex-selecţionat în reprezentativa sub 19 ani a "Panzerelor", Agyemang Diawusie, cu rădăcini în Ghana dar născut în 1998 la Berlin, tocmai revenit pentru sezonul în curs la gruparea la care-şi efectua junioratul între 2006 şi 2013, Jahn Regensburg, fruntaşă a ligii a III-a înaintea ultimelor 3 etape ale turului.
Publicat în Fotbal, Internațional, Liga 3
Etichete 3 Liga, diawusie, probleme cardiace
Lasă un comentariu