Arhiva etichetelor: Duckadam
L-au omorât prematur şi pe „eroul de la Sevilla”, la doar 65 de ani, „sigur şi eficient”. Cum a fost convins legendarul Duckadam să se zică-se „vaccineze”: „Mie mi-a fost frică să nu-l fac. Şi l-am făcut”
Să aperi 4 lovituri de la 11 metri la rând în poarta "buturugii mici" a finalei Cupei Campionilor Europeni pe care astfel o adjudeca la doar 27 de ani cu caracter unicat pentru România în 1986, când pe bună dreptate în ţară era desemnat "Fotbalistul anului" iar pe plan mondial se clasa al 8-lea în ierarhia Ballon d'Or, şi totuşi să sfârşeşti răpus vremelnic şi mult înainte de vreme, nu de bătrâneţe, ci de efectele adverse ale celei mai mari crime în masă din istoria omenirii, efecte adverse aşa-zisei "vaccinări" printre care şi decesul, iată crunta soartă la doar 65 de ani a imensului şi măreţului număr 1 al Stelei în faţa Barcelonei, Helmut Robert Duckadam, fiu al Semlacului sud-vest arădean dat sportului rege carpatin, al cărui dublu campion naţional cu "militarii" devenea în 1985 şi 1986, câştigător şi al Cupei României în 1985, un an mai apoi cuceritor al continentului în Andaluzia.
Expoziția ”Tricouri de legendă”, colecție de peste 70 de tricouri purtate de jucătorii echipei naționale de fotbal în ultimii 50 de ani
Sâmbătă, 17 aprilie, între orele 12.30 și 14, la Galeria comercială Iris Titan (Bd. 1 Decembrie 1918, Nr. 33A, Sector 3), vă invităm la evenimentul de presă care deschide expoziția ”Tricouri de legendă”, o colecție de peste 70 de tricouri purtate de jucătorii Echipei Naționale de fotbal în ultimii 50 de ani. Unele dintre acestea au făcut chiar parte din echipamentul cu care Generația de Aur a ieșit în teren la Campionatele Europene sau Mondiale.
Publicat în Fotbal, Internațional Etichete Duckadam, expozitie tricouri, football legends, iris titan, tricouri de legenda Lasă un comentariu
Poticneli
Ovidiu Păcurariu semnează în rubrica editorial ”Între rațiune și pasiune” din pagina 1 în Sporttim o consemnare legată de disputarea parțială a primei runde de jocuri din faza pe grupe valorice în Liga 1 după o foarte lungă pauză competițională forțată în plin campionat, sezon fotbalistic ca și compromis și chiar distrus sub teroarea declanșată la nivel mondial de cultul satanic ce posedă omenirea și caută cu orice preț ruperea totală a fibrei sociale, dezumanizarea și depopularea masivă - nouă ordine mondială totalitară a unor bolșevici îndrăciți.
Publicat în Fotbal, Liga 1 Etichete Bogdan Apostu, cfr cluj - fcsb 1-0, Cherecheș, Duckadam, FRF, UTA Lasă un comentariu
Adevăruri ascunse
Președintele Federației Române de Fotbal, prezent zilele trecute la Arad, a reliefat în culori vii situația fotbalului românesc. Că nu are dreptate, asta o demonstrează faptul că meciul amical dintre România și Turcia, care urma să se dispute la Craiova, a fost mutat la Cluj. Nu ar fi ceva deosebit, dar oare cum se explică faptul că interesele echipei naționale nu primează în fața unui banal meci amical dintre „U” Craiova și Slavia Praga. Există riscul de a mai apărea grupuri de interese care nu au nimic de-a face cu echipa națională.
Publicat în Fotbal, Liga 1 Etichete alegeri LPF, Duckadam, FCSB, FCSB - ACS Poli 7-0, fotbal, FRF, Gino Iorgulescu, Liga 1, Răzvan Burleanu, Sorin Drăgoi, sport Lasă un comentariu
Limbajul de lemn al fotbalului românesc
Recent, președintele Federației Române de Fotbal, Răzvan Burleanu, a susținut o conferință de presă în care a folosit un limbaj de lemn care l-ar fi făcut să pălească de invidie chiar și pe Ion Iliescu. Când a abordat tema legată de așa-zisul conflict dintre echipa națională și clubul Steaua, s-a ascuns după cuvinte, ezitând să-și spună răspicat părerea. A preferat această abordare în loc să le dea peste bot scriitorului Becali și îngâmfatului Reghecampf.
Publicat în Fotbal, Liga 1 Etichete ACS Poli, Anghel Iordănescu, Bela Kassay, cantonament Antalya, Duckadam, Dumitru Dragomir, FC Voluntari, FCSB, fotbal, FRF, Gigi Becali, Ion Iliescu, Ionel Ganea, Liga 1, Răzvan Burleanu, Reghecampf, sport, Steaua Comentariile sunt închise pentru Limbajul de lemn al fotbalului românesc
Marionetele
În partida cu Steaua, ACS Poli și-a spălat păcatele de până acum în acest sezon. Timișorenii au obținut o victorie de „justesse” în fața unei echipe supergalonate și supraevaluate de toți obedienții care se învârt în jurul lui Gigi Becali: conducători, antrenori, comentatori TV, ziariști și alți trepăduși.
Publicat în Fotbal, Liga 1 Etichete ACS Poli, ACS Poli - Steaua 1-0, ASU Politehnica, Becali, Duckadam, Dumitru Dumitriu, fotbal, Liga 1, Nicolae Dica, Pedrazzini, sport, Steaua, TV, UTA Bătrâna Doamnă Comentariile sunt închise pentru Marionetele