Arhiva etichetelor: EHF Champions League

Parteneriat ActiveNews. Politica EHF de condiţionare a prezenţei la jocuri în funcţie de vaccinare şi urmările sale funeste. Ziarist polonez, stop cardiac în tribuna din Köln la finala EHF Champions League, SC Magdeburg – Barlinek Industria Kielce 30-29, şi deces ulterior la spital, la doar 51 de ani

La puţin peste o jumătate de an după ce Federaţia Europeană de Handbal, EHF, a condiţionat prezenţa participanţilor la turneul final continental feminin de senioare din noiembrie 2022 de efectuarea "schemei complete de vaccinare (booster)", urmările acestor constrângeri iresponsabile şi inconştiente s-au resimţit de o manieră tragică nicicând altcândva decât tocmai în cursul finalei cu mare vizibilitate mediatică a ediţiei 2022/3 a Ligii Campionilor la semicercul masculin, SC Magdeburg - Barlinek Industria Kielce 30-29, ultim act de duminică seară în cursul căruia ziaristul polonez Pawel Kotwica, aflat la masa presei în Lanxess-Arena din Köln, a suferit un stop cardiac, decedând ulterior la spital, la numai 51 de ani, o altă viaţă curmată mult prea vremelnic. Însuşi comercianţii aşa-ziselor "vaccinuri" enumerau de exemplu printre altele şi stopul cardiac respectiv decesul pe nesfârşita listă a efectelor adverse inoculării cu serul promovat ca fiind "sigur şi eficient", despre sfârşitul jurnalistului în cursul finalei Machineseeker EHF Champions League semnalând în spaţiul mediatic românesc ActiveNews - ştiri necenzurate, al cărui articol este preluat ceva mai jos, în baza parteneriatului.
Publicat în Handbal, Sport sabotat | Etichete , , , | Lasă un comentariu

Dinamo – THW Kiel 28-41 (11-19) în turul play-off pentru sferturile Champions League. „Dulăii” revin curând la Timişoara, cu planuri pentru alte sferturi

Calificată în premieră în fazele eliminatorii din Champions League, după ce anul trecut rata de puţin acest tur play-off, multipla campioană naţională a Ligii Zimbrilor, Dinamo, a fost dată gata în această seară în Bucureşti de aerul tare din anticamera sferturilor, cedând la scor unei cvadruple câştigătoare a competiţiei cu 22 de participări măcar în sferturile de finală, 28-41 (11-19) pentru THW Kiel. De la 38-22 acum nici o săptămână în Liga Naţională cu vicecampioana Minaur Baia Mare - viitoare gazdă sâmbătă de la ora 18 a timişorenilor, la căderea cu picioarele pe pământ în faţa nemţilor.
Publicat în Handbal | Etichete , , , | Lasă un comentariu

Poli face cel mai bun joc al sezonului, campioana imbatabilă Dinamo e constrânsă la victoria cea mai ”scurtă”: 29-33 (15-16)

Handbaliștii prim-divizionari ai Timișoarei au apărat admirabil culorile alb-violet la vizita astăzi la matineu a multiplei campioane la zi cu succese pe linie în Liga Națională, SCM Politehnica făcând o bună propagandă jocului cu mingea mică și sportului bănățean în duelul televizat de postul public cu liderul favorit din capitală, de care gazdele s-au ținut scai 55 de minute, conducând-o cel mai adesea pe Dinamo în primele 20 de minute, de 3 ori chiar și cu 3 goluri avans spre mijlocul reprizei I. Bucureștenii preluau conducerea abia în minutul 20, 9-10 după 4 reușite la rând, cu alte 4 răsturnări de scor până la pauză, desprinzându-se în premieră la două avans abia în ultimele secunde ale primei părți. Poliștii aveau să egaleze de 4 ori în prima jumătate a reprizei secunde, ”roșii” de pe Dâmbovița luând în schimb în 5 rânduri două goluri avans, iar pentru prima oară 3 abia în minutul 54. ”Violeții”, meritorii prin replica aplicată pleiadei străinilor și internaționalilor români fie și naturalizați din efectivul proaspăt eliminat din grupele EHF Champions League, Dinamo mulțumită și cu cel mai strâns succes al său din actuala ediție a Ligii Zimbrilor, în 8 etape: 29-33 (15-16).
Publicat în Handbal | Etichete , , , , , , , , | Lasă un comentariu

Liderul campion al României, cu 21 de puncte din 21 posibile în Liga Zimbrilor, deja out din Liga Campionilor. Și vine la Timișoara, sâmbătă de la 11 cu Poli. VIDEO Look Sport: Motor Zaporojie – Dinamo 28-27

Multipla campioană la zi în Liga Națională de handbal masculin a defilat până acum și în noua ediție a Ligii Zimbrilor, câștigând în șir meciurile jucate pe teren propriu în campionat cu 16, 11, 8 respectiv 9 goluri diferență, iar în deplasare cu 5, 8 respectiv 9 goluri avans, însă în cupele europene Dinamo a pierdut în schimb deja orice șanse teoretice de a nu fi eliminată din cursă, fiind prematur scoasă matematic în peisaj, ceea ce sugerează destule despre competitivitatea elitei la semicercul băieților din Carpați. În care dinamoviștii dispută partida zilei de sâmbătă din etapa a opta în sala ”Constantin Jude” din Timișoara, televizată de la ora 11 cu SCM Politehnica, antepenultima în ierarhie, cu o singură victorie în 7 runde.  
Publicat în Handbal | Etichete , , , , , | Lasă un comentariu

CS Unirea serbează 60 de ani cu Pick Szeged – Vojvodina la Sânnicolau Mare iar la fete HC Zalău, SCM Craiova, Bekescsaba și Siofok. Invitați de marcă

Clubul Sportiv Unirea Sânnicolau Mare pune în scenă la ora aniversării a 6 decenii de la înființare șase meciuri internaționale de handbal cu participarea a opt echipe dintre care una juvenilă a ”pepinierei” locale, vârfuri de lance printre prim-divizionarele de seniori invitate din alte țări fiind o multiplă campioană națională la zi și chiar sfert-finalista din aprilie în EHF Champions League, MOL-Pick Szeged.
Publicat în Handbal | Etichete , , , , , , , , , | Lasă un comentariu

CSM București câștigă finala EHF Champions League: 29-26 (25-25, 22-22, 13-12) cu Győr

CSM București nu doar a pătruns în Final Four ci a și câștigat în această seară în Papp Laszlo Sportarena din Budapesta ultimul act al ediției 2015-2016 în Liga Campionilor la handbal feminin, după prelungiri și aruncări de la 7 metri, în dauna favoritei maghiare Győri Audi ETO KC.
Publicat în Handbal | Etichete , , , , , , , | Comentariile sunt închise pentru CSM București câștigă finala EHF Champions League: 29-26 (25-25, 22-22, 13-12) cu Győr

Timișoara conduce dar e învinsă afară și la debutanta duminica viitoare în Champions League. Baia Mare, prim triumf: Minaur – Poli 29-24

Fără victorie acasă în fața bucureștenelor Dinamo și CSM, și de fapt fără succes în primele 4 etape, campioana en titre Minaur Baia Mare a spart în această seară gheața în Liga Națională 2015/6, cu 9 zile înaintea debutului în Danemarca în Grupa D a EHF Champions League, pricinuindu-le alb-violeților Politehnicii Timișoara și a doua deplasare cu înfrângere, după cea înregistrată la Chiajna, cu Steaua. Vineri de la ora 19,45, în partida inaugurală a etapei a V-a din Sala Polivalentă ”Lascăr Pană”, Minaur - Poli 29-24 (15-13).
Publicat în Handbal | Etichete , , , , , , , | Comentariile sunt închise pentru Timișoara conduce dar e învinsă afară și la debutanta duminica viitoare în Champions League. Baia Mare, prim triumf: Minaur – Poli 29-24

Timișoreanul Vlad Caba, învingător cu HC Odorhei în semifinalele Challenge Cup, contra Benficăi

HC Odorhei, câștigătoare a sezonului regular în Liga Națională de handbal masculin, s-a impus în duminica de Paști în prima manșă a semifinalelor Challenge Cup, a treia competiție continentală inter-cluburi, dispunând pe teren propriu cu 31-29 (16-15) de SL Benfica Lisabona.
Publicat în Handbal | Etichete , , , , , , , , , , | Lasă un comentariu

Șimicu, 7 goluri dar eșec. Poli pe 11, Hamburg pe 11, dar în Bundesliga

După cele 5 reușite avute miercuri, în debutul victorios în faza grupelor din Cupa EHF, timișoreanul Alexandru Viorel Șimicu a adăugat în acest weekend alte 7 goluri pentru HSV Hamburg, intrând pentru hanseatici în partea a doua a deplasării pierdute la HSG Wetzlar.
Publicat în Handbal | Etichete , , , , , , , , , | Lasă un comentariu