Arhiva etichetelor: Florin Maxim

CSC Dumbrăviţa, prima echipă care-i înscrie Corvinului din 28 octombrie, după 9 jocuri în 3 luni, Gavra deschizând scorul la Simeria, însă hunedorenii tranşează amicalul în care iau 3 roşii: 5-1 (2-1). Declaraţii Stan

Cristian Gavra, luat în această iarnă în pregătiri de CSC Dumbrăviţa de la Şoimii Lipova, a devenit astăzi primul marcator împotriva nou-promovatei Corvinul Hunedoara după aproape 3 luni, deschizând scorul la mijlocul primei reprize a amicalului de la ora 14 de la Simeria, unde "albaştrii" de pe locul 2 în Liga 2 au răsturnat însă prompt situaţia prin Manolache şi Lupu în minutele 28 şi 31, detaşându-se după pauză prin hat-trick-ul lui Mitran, intrat pe parcurs şi semnatar în minutele 48, 54 şi 62: 5-1 (2-1).
Publicat în Fotbal, Liga 2 | Etichete , , , , , , , | Lasă un comentariu

CSC Dumbrăviţa încheie tot fără a lua gol pentru al doilea sezon la rând primul joc în Liga 2: 0-0 cu Corvinul. Stan: „Toţi jucătorii, dar chiar toţi, au dat totul astăzi pe teren”. Maxim: „Pe un teren ca ăsta, astfel puteai obţine victoria”

Precum anul trecut la Târgu Jiu, la debutul absolut în Liga 2, adjudecat cu 1-0, CSC Dumbrăviţa n-a scos mingea din propria poartă nici la startul ediţiei 2023-2024 în eşalonul secund, remizând alb astăzi pe arena "Ştefan Dobay" cu ocazia lansării întârziate în noul sezon, abia din etapa a II-a. Bănăţenii rămân astfel totodată neînvinşi în sezonul regulat în întâlnirile cu formaţiile nou-promovate, 0-0 cu Corvinul 1921 Hunedoara, după ce în campania trecută câştigau cu 4-3 în runda a şaptea la Baia Mare, dispuneau la Pădurea Verde de CSM Slatina cu 2-1, remizau alb la Progresul 1944 Spartac şi remizau 1-1 acasă în primăvară cu Oţelul, ulterior promovată în elită.
Publicat în Fotbal, Liga 2 | Etichete , , , , | Lasă un comentariu

LIVE TEXT: Liga 2. Dumbrăviţa – Corvinul 1921 Hunedoara 0-0 pe „Ştefan Dobay” la debutul „verzilor” din etapa a II-a. Trifon, Zurbagiu şi Olaru, „mohicani” din 11-le debutant triumfător în Liga 2 pe 6 august 2022. Oaspeţii, cu 4 noi titulari, Roman, Dorin Pop, Manolache şi Lupu. Martinov, accidentat şi înlocuit de Nortey din minutul 31

Anul trecut, pe 6 august, CSC Dumbrăviţa debuta în premieră în Liga 2 prin a triumfa în deplasare la Târgu Jiu, şi iată că, în pofida estimărilor scepticilor, alb-verzii s-au menţinut la finele ediţiei 2022-2023 în eşalonul secund, şi încă fără emoţii, astăzi la matineu abordând de astă dată pe teren propriu, al arenei "Ştefan Dobay", sezonul ce s-ar dori al consolidării în anticamera elitei. Iar sugestiv parcă în sensul experienţei dobândite între timp, nu elevii lui Cosmin Stan sunt cei care au calitatea de nou-promovaţi la începerea întâlnirii de la ora 11, din etapa a II-a - una dintre cele 6 programate astăzi de la 11, alte două de la 12, ci vizitatorii de la CS Corvinul 1921 Hunedoara. Cum va decurge partida, puteţi afla şi aici în comentariul text în direct de la faţa locului.
Publicat în Fotbal, Liga 2 | Etichete , , , , , | Lasă un comentariu

CSC Dumbrăviţa ia startul în Liga 2 pe „Ştefan Dobay” în faţa unicei echipe care a marcat acasă din acţiune în etapa I, Corvinul, totodată singura care a înscris mai mult de un gol pe propriul teren. „Verzii” încep cu 3 jocuri oficiale într-o săptămână, acasă, la Ghiroda şi Reşiţa

Rămas pe margine şi în aşteptare cu ocazia rundei inaugurale a Ligii 2 de sâmbăta trecută, CSC Dumbrăviţa începe noul campionat sâmbătă la matineu, odată cu etapa a II-a, primind vizita nou-promovatei hunedorene care s-a remarcat în runda de debut prin a fi singura formaţie gazdă care să înscrie din acţiune, din totalul celor 9 grupări organizatoare de meciuri, dar totodată şi unica autoare a mai mult decât un gol acasă, 2-1 (1-0) cu Ceahlăul, în condiţiile în care localnicii au marcat de numai 5 ori în cele 9 întâlniri, celelalte 3 goluri fiind din faze fixe iar majoritatea gazdelor, 5 din 9, nereuşind să scuture plasa porţii vizitatorilor. Nereuşită pe care alb-verzii sunt ferm decişi să o evite în prima dintre cele 3 apariţii oficiale într-o săptămână la lansarea în noul sezon, miercuri la 17:30 având programată deplasarea la Ghiroda pentru jocul eliminatoriu în vederea intrării în faza din 30 august a Cupei României, decisivă în ideea calificării în faza grupelor, iar sâmbăta viitoare la Reşiţa în etapa a III-a, aşadar în compania celeilalte nou-promovate din vest.
Publicat în Fotbal, Liga 2 | Etichete , , , | Lasă un comentariu

GALERIE FOTO + declaraţii Benga, Maxim. Politehnica Timişoara – Corvinul Hunedoara 0-1. Iar pe „Dan Păltinişanu”, la aproape un an de la al 40-lea joc după „ultimul meci pe Dan Păltinişanu înaintea demolării”

Luna aceasta se va împlini un an de zile de la "scurtcircuitul" fiasco al instalaţiei de nocturnă de pe arena "Dan Păltinişanu" la vizita pe-atunci liderului Ligii 2, Petrolul, încă o palmă pe obrazul Timişoarei în văzul telespectatorilor iubitori ai fotbalului din lungul şi latul ţării, de parcă nu era de-ajuns în acea joi de 24 februarie 2022 că se juca şi pentru exact a 40-a oară pe vechiul stadion într-o întâlnire oficială divizionară după acea "ultimă partidă pe Dan Păltinişanu înaintea demolării" - cum mincinos era etichetată o dispută din urmă cu ceva anişori prin tipica dezinformare lansată ca de obicei de puerila şi mizerabila pseudo-presă trâmbiţă a sistemului, şi iată că în prima zi din februarie 2023 gazonul natural de pe bătrânul oval a fost din nou colac de salvare pentru fotbalul vestic în căutarea busolei, la ora unei testări din pregătirile de iarnă între "violeţii" de pe un loc de retrogradare din divizia secundă şi vecinii hunedoreni din fruntea unei serii din Liga 3: Politehnica Timişoara – Corvinul Hunedoara 0-1 (0-0).
Publicat în Fotbal, Liga 2, Liga 3, Poli Timişoara | Etichete , , , , , , , | Lasă un comentariu