Arhiva etichetelor: Florin Toacă

Ovidiu Durnea, ales președinte al Asociației Județene de Handbal Timiș, Sorin Șipoș vicepreședinte

Tânărul Ovidiu Durnea este noul președinte al Asociației Județene de Handbal Timiș, conform rezultatului alegerilor desfășurate cu ocazia Adunării Generale a forului de profil, preluând ștafeta la vârf de la colegul său de cuplu în arbitraj, Florin Toacă, fost diriguitor în urma scrutinului din primăvara anului 2015, de-acum secretar general în noua organigramă. Handbalul timișean s-a reunit în această după-amiază și pentru a vota conducerea AJH Timiș pentru mandatul până în 2023, prin reprezentanții delegați ai 18 cluburi și asociații afilate forului județean. 
Publicat în Handbal, Juniori | Etichete , , , , , , | Lasă un comentariu

Abandon. Unirea Sânnicolau Mare, retrasă de pe teren, ca lider, nu doar în derby la HC Giroc, ci și din Campionatul Județean Timiș: și cu fetele, și cu băieții. ”Nu se poate așa ceva dar dacă așa vor, să vedem din toamnă cu cine vor mai juca!”

Fosta grupare masculină divizionară ”A” Unirea Sânnicolau Mare, care aborda duminică din postura formației cu cele mai puține puncte risipite în întregul sezon derby-ul neînvinselor din fieful lui HC Giroc, este pe punctul de a da o copleșitoare lovitură credibilității și așa reduse a Campionatului Județean Timiș prin retragerea din campionat a ambelor sale garnituri fruntașe, atât cea masculină cât și cea de fete, motivând prin faptul că juniorii și tinerii care erau angrenați în întreceri nu mai aveau de câștigat în planul experienței competiționale pe fondul nivelului scăzut al concursului, exacerbat în acest retur inclusiv de violențe care nu-și au locul în sport dar și de ceea ce percep alb-albaștrii ca fiind maniere de arbitraj părtinitoare și tendențioase, ceea ce i-a determinat duminică după-amiază să se retragă de pe teren încă din prima jumătate a reprizei I a derby-ului.
Publicat în Handbal | Etichete , , , , , , , , , | Lasă un comentariu

AJH Timiș, la ora votului și a schimbării. ”Pe viitor, oricine poate să conteste: nu joacă Poli în Ligă, căci n-a fost Adunare Generală. Conform legii, dacă vine cineva și spune că n-a fost 2 ani de zile, de iure Asociația e dizolvabilă dacă vreți. N-a fost Adunare Generală timp de 4 ani!” Filmul alegerilor…

Aseară, de la fața locului, Sporttim a consemnat în exclusivitate rezultatele voturilor exprimate în Adunarea Generală a Asociației Județene de Handbal Timiș pentru alegerea noului președinte, vicepreședinte, secretar, cenzor și a unui membru în Consiliul Director, mai tânărul Florin Toacă detronându-l la conducere cu 10-8 după 9-9 în primul tur de scrutin pe fostul președinte Ioan Râpa. Au fost peste două ore pe muchie în sala 20 de la etajul 2 al LPS Banatul, și nu doar la urna... inexistentă, ci și prin prisma celor relevate de cenzorul reales Bogdan Boldea în baza raportului întocmit, concluzionând o situație patrimonială a Asociației ”în afara normalității”, impunând ”un control de audit real, cu toate actele doveditoare”. A fost însă și transparență, de unde și acest film al primei Adunări Generale a AJH Timiș după 4 ani, punctată în continuare...
Publicat în Exclusiv, Handbal | Etichete , , , , , , , , , , , , , , , , , , , | Lasă un comentariu

10-8, după 9-9 în primul tur de scrutin: Florin Toacă, nou președinte AJ Handbal Timiș. Cosmin Zgîrdea, vicepreședinte

Florin Toacă, arbitrul de handbal timișorean în vârstă de 37 de ani, este noul președinte al Asociației Județene de Handbal Timiș, conform votului exprimat în această seară în cadrul Adunării Generale a forului timișean. La finele unei tumultoase adunări, la care au fost prezenți reprezentanți a 18 dintre cele 19 cluburi și asociații afiliate AJHT, Toacă a câștigat în al doilea tur de scrutin, cu 10 voturi la 8, după ce primul tur se încheia la egalitate, 9-9. Ioan Râpa, fostul președinte pentru mai bine de un deceniu, i-a înmânat pe loc ștampila Asociației. Mai jos, principalele amănunte la cald, din peste două ore de luări de cuvânt și de... poziție, urmând a reveni în timp util cu un reportaj mai amănunțit.
Publicat în Exclusiv, Handbal | Etichete , , , , , , , , , , , , , | Lasă un comentariu

Alegeri! Florin Toacă, contracandidat al președintelui în exercițiu Ioan Râpa la șefia Asociației Județene de Handbal Timiș

Florin Toacă: arbitru de handbal candidând pe 30 aprilie la șefia AJH Timiș Florin Toacă, un arbitru de handbal timișorean în vârstă de 37 de ani, printre altele cu peste 60 de jocuri la activ în Liga Națională în cei 19 ani de activitate și membru din 2003 în Comisia de Disciplină a AJH Timiș iar în 2013-2014 președinte al Comisiei de Competiții a aceluiași for, este contracandidatul președintelui în exercițiu Ioan Râpa la alegerile pentru șefia Asociației Județene de Handbal Timiș, ce vor avea loc în cadrul Adunării Generale a asociației, programată în 30 aprilie. Toacă a înaintat dosarul de candidat la funcția de președinte AJH Timiș, nominalizând și membrii echipei sale.
Publicat în Handbal | Etichete , , , , , , , , , , , , , , | Lasă un comentariu

GALERIE FOTO. „Memorialul Adrian Cioroianu”, o frumoasă reuşită la cea de-a treia sa ediţie

În amintirea şi memoria unui fost jucător al Politehnicii Timişoara, extrema stîngă Adrian Cioroianu (1961-2011), iubitori de handbal deopotrivă din rîndul juniorilor şi antrenorilor cluburilor locale, al părinţilor viitoarelor generaţii dar şi al foştilor colegi de pe semicerc, s-au reunit pentru peste 4 ore sîmbătă în sala Banu Sport, cu ocazia celei de-a treia ediţii a turneului juvenil "Memorialul Adrian Cioroianu", o frumoasă iniţiativă ce devine tradiţie.
Publicat în Handbal, Juniori, Sport juvenil | Etichete , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , | Lasă un comentariu

Tensiuni cu pumni, părinţi injurioşi şi ameninţători. Amenzi, repercusiuni… Toate în faza judeţeană Timiş a Naţionalului de handbal fete, junioare IV!

Cum le creşti, aşa le ai sau, mai bine zis, unii şi-au pierdut de-a binelea busola. Un banal al treilea şi ultim turneu judeţean al Campionatului Naţional de handbal feminin, junioare IV, găzduit sîmbătă de H.C. Jimbolia, a fost umbrit de o escaladare a tensiunilor de la precedentul turneu, de la Peciu Nou, în care o tînără arbitră a fost lovită de mama unei junioare a LPS Banatul Timişoara. Antrenoarea echipei organizatoare, jimbolianca Iren Rică, a spus după incidentele de sîmbătă, în exclusivitate pentru www.sporttim.ro, că "sunt de 35 de ani în handbal, am antrenat mult timp şi la băieţi, dar n-au fost probleme de acest gen!" În continuare, despre ce-a mai rămas din oameni...
Publicat în Exclusiv, Handbal, Juniori, Sport juvenil, Timişene | Etichete , , , , , , , , , , , , , , , , , , | 8 comentarii