Arhiva etichetelor: fotbal Municipal Timișoara

Etapa 25 în Seria a III-a „Municipală” din liga a VI-a „Promoţie” Timiş: rezultate, marcatori

Campionatul "Municipal" al Seriei a III-a în eşalonul 6 de "Promoţie" al fotbalului judeţean a completat miercuri seară întâlnirile celei de-a zecea etape din retur, luni şi marţi consemnându-se câte două remize respectiv două succese ale gazdelor la două goluri diferenţă, iar în cea de-a treia zi a rundei cu numărul 25 din totalul celor 30, succese mai detaşate, două la 4 goluri diferenţă, unul chiar la şase. 
Publicat în Fotbal, Municipiu, Promoţie | Etichete , , , , | Lasă un comentariu

”Violeții” răstoarnă scorul pe final la Giroc – Chișoda, apoi Utfineanț egalează tot pe final pentru ASU Politehnica echipa arbitrilor: 1-1 (0-1). Alb-violeții: ”Trebuia să contestăm dar degeaba, că nu ne băgau în seamă.” Iar AJF Timiș lansează observatori pe bandă rulantă

Abia marți seară, odată cu disputarea în nocturnă a unui meci restant din Seria a III-a ”Municipală” a ligii a VI-a de ”Promoție”, s-a încheiat cu desăvârșire sezonul de toamnă în ”fotbalul mic” timișean, alb-violeții de la ASU Politehnica având un final bun de an, cu o răsturnare de scor sâmbătă în deplasare dar și o egalare izbutită tot în ultimele minute și la căderea cortinei. Ocazie cu care din colectivul polist viola s-a făcut o confesiune, pe de altă parte constatarea de pe margine de ordin general având de-a face cu banda de producție a Asociației Județene de Fotbal lansând la normă noi observatori. Câtă productivitate.   
Publicat în Fotbal, Municipiu, Promoţie | Etichete , , , , , | Lasă un comentariu

”Promoție”: rezultate, marcatori. Final de tur în Seria a III-a ”Municipală”, ASU Politehnica – AS FC Chișoda 1-4 în nocturnă joi seara și oaspeții sunt campioni de toamnă

Cu excepția a două meciuri - unul, al poliștilor, care se va juca în weekend, iar un altul, din runda a 14-a, între ”violeți” și ”arbitri” - încă neprogramat, și turul campionatului Seriei a III-a ”Municipale” din liga a VI-a ”Promoție” a fost completat aproape spre desăvârșire joi după ora 22 odată cu încheierea unei întâlniri pe Baza II - UPT, această săptămână programând ultima etapă a sezonului de toamnă, având în AS FC Chișoda un lider cu 37 de puncte, urmat pe locul secund de Srbianca Giuchici cu 32 de puncte iar pe locul trei de ”arbitri”, Gruppo Select cu 31 de puncte. Scurte detalii - mai jos, pe când clasamentul e accesibil pe coloana datelor tehnice a secțiunii Fotbal. Iar într-o consemnare anterioară, fotoreportajul de pe CFR, cu legătura aici. 
Publicat în Fotbal, Municipiu, Promoţie | Etichete , , , , , | Lasă un comentariu

Liga a VI-a ”Promoție” Timiș: liderul Obilic remizează la urmăritoarea Ionel. ASU Politehnica învinge în restanță

Eșalonul șase județean în fotbalul timișean și-a încheiat la sfârșitul acestei săptămâni sezonul de toamnă odată cu ultima etapă a turului în Seria I, celelalte serii punând punct pe rând săptămânile trecute.
Publicat în Fotbal, Promoţie | Etichete , , , | Lasă un comentariu

Zece echipe în Seria 2 dar numai 7 în Seria 1 la startul Campionatului Municipal Timișoara. Retrageri…

În această săptămână demarează şi ediția 2018-2019 în eșalonul șase local, Campionatul Municipal Timișoara, tot cu două serii la activ. Iată programul rundei inaugurale, rezultatele și ierarhiile urmând a fi inserate în coloana datelor tehnice a secțiunii Fotbal.
Publicat în Fotbal, Municipiu | Etichete , , | Lasă un comentariu