Arhiva etichetelor: FRG
În an olimpic, gimnastica feminină românească are zile pline la Timişoara, cu primul criteriu de selecţie al senioarelor pentru „Europene”, dar şi etapa I naţională la junioare 2 şi 3. Un aur şi pentru CSŞ1, prin Ema Golopenţa, în al doilea an la junioare 3
Sala "Constantin Jude" din Timişoara a fost aleasă de către Federaţia Română de Gimnastică drept gazdă a etapei inaugurale a ediţiei din acest an a Campionatului Naţional individual şi pe echipe al junioarelor II şi III, desfăşurate la începutul acestei săptămâni, luni şi marţi, pe 4 nivele de vârstă, concursuri precedate sâmbătă de "Naţionalul" pe echipe de junioare I dar şi de un prim criteriu de selecţie în vederea alcătuirii lotului pentru Campionatul European de la începutul lunii viitoare de la Rimini, iar tot sâmbătă dar şi duminică de o întrecere juvenilă internaţională, "Rising Stars Trophy".
Publicat în Gimnastică, Sport juvenil Etichete aparate, FRG, gimnastică artistică feminin, individual compus, Sala Constantin Jude Lasă un comentariu
Structura loturilor feminine de gimnastică artistică
Federaţia Română de Gimnastică a anunţat oficial luna aceasta structura loturilor feminine de gimnastică artistică, olimpice şi naţionale, iar deşi în componenţe sunt incluse şi câteva sportive care au practicat gimnastica artistică pe malurile Begăi, Timişoara nu este reprezentată de selecţionabile legitimate la secţia de profil locală de la CSŞ1, aşa cum la nivel juvenil nu mai fiinţează în Banat nici unul dintre Centrele Naţionale Olimpice de Pregătire a Junioarelor, lansat în deceniul trecut, când micuţe gimnaste selectate din această parte de ţară se pregăteau, studiau şi erau cazate în căminul internat din strada Amforei, sediu al Clubului Sportiv Şcolar 1 Timişoara.
Publicat în Gimnastică, Sport juvenil Etichete centrul pregătire deva, CNOPJ, CSŞ1 Timişoara, FRG, gimnastică artistică, gimnastica romania, loturi gimnastica Lasă un comentariu
CSŞ1 Timişoara, locul 2 după arădence în Campionatul Naţional pe echipe de junioare 3 (nivelul 6) la gimnastică artistică, Huţupaşu, Ion Corduneanu şi Ghiran în zona locurilor 4-7 la individual compus
Secţia de gimnastică artistică din Clubul Sportiv Şcolar numărul 1 Timişoara a obţinut la finele săptămânii la Constanţa locul secund în concursul pe echipe al Campionatului Naţional al FRG de gimnastică artistică pentru junioare 3 (nivel 6), pe podium după CSM Arad şi înaintea grupării gazdă, trei dintre cele 4 sportive de pe Bega clasându-se între primele 7 în ierarhia la individual compus, însă nu pe podium. Competiţia de pe litoral s-a adresat, pe echipe şi la individual compus, şi junioarelor 2 - la două categorii diferite de vârstă, la fel şi junioarelor 3, de pe nivelurile 6 şi 7.
Publicat în Gimnastică, Sport juvenil Etichete Alesia Albulescu, concurs pe echipe, CSM Arad, CSŞ1 Timişoara, FRG, gimnastică artistică, Huţupaşu, individual compus, Ion Corduneanu Lasă un comentariu
Gimnastele Clubului Sportiv Școlar 1 Timișoara se clasează pe podium la ”ritmică” în Campionatul Național de ansambluri
Ansambluri de gimnastică ritmică ale secției de profil din cadrul Clubului Sportiv Școlar numărul 1 Timișoara, antrenate de profesoarele Monica Würtz și Alexandrina Tărțan, au reușit clasări pe locul 3 în cadrul Campionatului Național specific dedicat ansamblurilor sub egida Federației Române de Gimnastică.
Publicat în Gimnastică, Sport juvenil Etichete Crișan Laira, CSŞ1 Timişoara, FRG, gimnastică ritmică, Indrieș Anastasia, Jitariuc-Brad Iris, Maier Maria, Potages Stella, Prodan Maria, Tărțat, Wurtz Lasă un comentariu
CSȘ1 Timișoara, locul 2 cu echipa de junioare 3 în etapa finală a ”Naționalelor” școlare, Marisa Huțupașu pe 2 la individual compus, prima la sol, Maia Schinteie și ea pe podium
Secția de gimnastică artistică fete a Clubului Sportiv Școlar nr. 1 Timișoara s-a clasat pe podium cu echipa și la individual compus în cadrul Campionatului Național Școlar de gimnastică artistică feminină sub egida FRG, a cărui etapă finală s-a desfășurat la Buzău în perioada 18-21 aprilie 2022. Concurând la categoria junioare III - nivel 2, CSȘ1 a obținut locul 2 cu echipa formată din sportivele Marisa Huțupașu, Sara Ion-Corduneanu, Maia Schinteie, Iasmina Ghiran și Ilinca Zaharia.
CSȘ1 Timișoara, locul 3 pe echipe de junioare III Nivel 7 la Campionatul Național de gimnastică artistică feminină, la Ploiești
După două sezoane încorsetate de impuneri restrictive sau în cel mai bun caz cu concursuri fără spectatori, iubitorii gimnasticii s-au putut reuni în sala ”Olimpia” din Ploiești cu ocazia Campionatului Național de gimnastică artistică feminină sub egida FRG, rezervat junioarelor 2 și 3, provenind de la 18 cluburi din 13 centre din țară. Printre care și CSȘ1 Timișoara, bănățencele cucerind locul 3 pe echipe și ”bronzul” la junioare 3 - Nivel 7.
Publicat în Gimnastică, Sport juvenil Etichete CN gimnastică artistică feminină, CSM Oneşti, CSŞ1 Timişoara, FRG, LPS Cetate Deva, Marisa Huțupașu, Olimpia Ploiești Lasă un comentariu
Sophia Wurtz (CSȘ1 Timișoara), locul 4 la Naționalul de junioare IV, calificată la Cupa României
Clubul Sportiv Școlar Numărul 1 Timișoara a participat duminică la Campionatul Național de gimnastică ritmică al Federației Române de Gimnastică pentru junioare IV, rezervat categoriei de vârstă 6-8 ani, desfășurat în localitatea Ghimbav din județul Brașov, unde, la prima sa participare într-un campionat național, Sophia Wurtz a ocupat locul 4 la individual compus.
Publicat în Gimnastică, Sport juvenil Etichete CSŞ1 Timişoara, exercițiu fără obiect, FRG, gimnastică ritmică, individual compus, sophia wurtz Lasă un comentariu
CSȘ Lugoj câștigă Naționalul pe echipe la juniori III – nivel 1, Kiss și Bolkis pe locurile 1-2 la individual compus, plus aur, argint și bronz fiecare în finalele pe aparate
Dominație lugojeană în propriul fief cu ocazia ediției din acest an a Campionatului Național pe echipe și individual de gimnastică artistică al juniorilor III la nivelul 1 al categoriei de vârstă, Clubul Sportiv Școlar timișean câștigând titlul pe țară în întrecerea pe echipe a Federației Române de Gimnastică iar prin 2 sportivi ai săi atât primele două poziții la individual compus cât și câte o medalie de aur în finalele la aparate.
Publicat în Gimnastică, Sport juvenil Etichete CSŞ Lugoj, Flavian Bolkis, FRG, gimnastică artistică, Zeno Kiss Lasă un comentariu
Norbert Marcu (CSȘ Lugoj), locul 1 pe țară la individual compus și în finala la paralele, Raul Șoica (CSȘ1 Timișoara) primul la sol, inele și sărituri, pe 2 la individual compus în Naționalul de juniori II
Gimnaștii timișeni au atins foarte bune punctaje prin care și-au asigurat numeroase clasări pe podiumul de premiere și medalii la ediția din acest an a Campionatului Național individual al juniorilor I și II în gimnastică artistică masculină, întrecere găzduită în capitala Banatului montan prin care a fost marcată lansarea Centrului Național Olimpic de Pregătire a juniorilor de la Reșița, o nouă structură care are scopul de a reînnoda tradiția gimnasticii artistice masculine românești. Norbert Marcu, de la CSȘ Lugoj, a cucerit titlul național la individual compus al juniorilor II la nivelul 3 de vârstă și a triumfat și în finala la paralele, iar Raul Gabriel Șoica de la CSȘ1 Timișoara s-a impus în nu mai puțin de 3 finale la aparate, încheind al doilea la individual compus între juniorii II de la nivelul 4 de vârstă, însă nu doar ei au urcat pe podium dintre bănățeni.
Amalia Iovănuț pe 4, Gabriela Furak pe 4, 5 și 6 în finalele pe aparate la Campionatul Național individual al junioarelor II. Erica Gogoașe și Amalia Ghigoarță, foste la CSȘ1 Timișoara prin ”Țară, țară vrem campioane!”, pe podium la individual compus și pe aparate cu CNS Cetate
Gimnaste din generațiile 2007 și 2008 până anul trecut la CSȘ1 Timișoara, crescute din 2014 în ”pepiniera” de excelență de pe Bega în cadrul programului naţional “Ţară, ţară, vrem campioane!”, iniţiat de antrenorii Octavian Bellu şi Mariana Bitang, au obținut multiple clasări pe podium și medalii de aur în finalele pe aparate dar și la individual compus în cadrul Campionatul Național individual al junioarelor, derulat sub egida Federației Române de Gimnastică la Deva, dar și sportive încă activând în capitala Banatului, la Palatul Copiilor Timișoara, s-au situat în imediata apropiere a podiumului în finale pe aparate ale junioarelor II.
Luca Gavril (CSȘ1 Timișoara), campion național la individual compus la juniori II, nivelul 4, colegul de club Gabriel Țîțaru pe 3. În finalele pe aparate, CSȘ Lugoj 3 medalii de aur, 3 de argint, una de bronz, CSȘ1 Timișoara 1-2-1
Gimnaștii juniori timișeni de la două cluburi au obținut binișor peste zece clasări pe podiumurile de premiere ale ediției din acest an la Campionatul Național de gimnastică artistică sub egida FRG în finalele pe aparate și la individual compus ale juniorilor I și II la nivelul 3 și 4, reprezentanții lui CSȘ Lugoj cucerind pe aparate nu mai puțin de câte 3 medalii de aur respectiv de argint, pe când CSȘ1 Timișoara s-a distins între juniorii I la nivelul 4 prin titlul absolut adjudecat la individual compus de Luca Gavril, urmat îndeaproape în același concurs de colegul de club Gabriel Țîțaru, al treilea.
Rafael Szabo (CSȘ Lugoj), bronz la inele în finala Naționalului de seniori, Vlad Cotuna triplu campion pe aparate. CSȘ1 Timișoara, 6 pe echipe
Gimnastica artistică timișeană a avut câțiva reprezentanți la ediția din acest an a Campionatelor Naționale de seniori sub egida FRG, izbutind și o clasare pe podium în finala pe aparate a competiției masculine individuale open, prin Rafael Szabo la inele, probă în care s-a impus un performer lansat de sportul lugojean, Vlad Cotuna, actualmente la CSA Steaua.
Publicat în Gimnastică Etichete Campionatele Naționale Gimnastică, CSA Steaua, CSŞ Lugoj, CSŞ1 Timişoara, David Gavril, finala pe aparate, FRG, Marian Drăgulescu, Rafael Szabo, sport, Vlad Cotuna Lasă un comentariu
Luca Gavril (CSȘ1 Timișoara), campion al țării la individual compus la juniori 2 nivel 4, Norbert Marcu vicecampion la juniori 2 nivel 3. Tot pe 2 și cu echipa CSȘ Lugoj…
Zile foarte însorite la Onești pentru gimnastica artistică juvenilă timișeană, multiplă medaliată în Campionatul Național FRG rezervat juniorilor, dintre care Luca Gavril s-a detașat ca laureat pe țară pentru CSȘ 1 Timișoara la individual compus în întrecerea juniorilor 2 la nivelul 4 al categoriei de vârstă iar CSȘ Lugoj a obținut locul 2 atât pe echipe cât și prin Norbert Marcu la nivelul 3 al juniorilor 2.
Publicat în Gimnastică, Sport juvenil Etichete CSŞ Lugoj, CSŞ1 Timişoara, FRG, Gavril Luca, gimnastică artistică, Norbert Marcu, sport Lasă un comentariu
Flavius Borca (CSȘ Lugoj), campion pe țară al juniorilor III nivel 2 la inele, vicecampion la individual compus
Campionatul Național juvenil al Federației Române de Gimnastică a trecut de la întrecerile fetelor la cele ale băieților, prin a începe tot cu cele mai mici categorii de vârstă, în cadrul cărora Flavius Borca a obținut toată gama medaliilor pentru CSȘ Lugoj atât în concursurile pe aparate cât și la individual compus ale juniorilor III la nivelul 2 de vârstă.
Publicat în Gimnastică, Sport juvenil Etichete Andrei Titi, CN juniori 3, CSŞ Lugoj, CSS Reșița, Flavius Borca, FRG, sport Lasă un comentariu
CSȘ1 Timișoara, locul 2 pe echipe la ”Naționalul” FRG de junioare 3 la nivelul 2, Amalia Ghigoarță pe 3 la individual și medalii pe aparate, aur și bronz. Erica Gogoașe, aur la bârnă și sol la nivelul 1
Campionatul Național juvenil al Federației Române de Gimnastică a adus noi satisfacții delegației timișorene de la Clubul Sportiv Școlar numărul 1, după foarte bunul debut de la începutul săptămânii. Și mai multe medalii au intrat în posesia junioarelor 3 de pe Bega, atât la nivelul I cât și la nivelul II al categoriei de vârstă, pe echipe dar și la individual compus, precum și în finalele pe aparate, principale laureate fiind Amalia Ghigoarță la nivelul 2 respectiv Erica Gogoașe la I.
Publicat în Gimnastică, Sport juvenil Etichete Amalia Ghigoarță, CN junioare III, CSŞ1 Timişoara, Dinamo, Erica Gogoașe, FRG, gimnastică, nivel 1, sport Lasă un comentariu
Erica Gogoașe (CSȘ1 Timișoara), campioană a României la junioare III, nivel 1. Pe echipe, CSȘ1 a șasea din 15
Gimnastica artistică juvenilă timișoreană a cucerit medalia de aur a probei individuale în Campionatul Național al Federației Române de profil rezervat junioarelor III la nivelul 1 al grupei de vârstă Erica Gogoașe acumulând cel mai consistent total în 4 probe și încheind pe primul loc întrecerea de la Onești, unde a contribuit și la poziția a șasea obținută de Clubul Sportiv Școlar numărul 1 din strada Amforei în ierarhia pe echipe.
CSȘ Lugoj, 6 titluri la aparate și încă 5 medalii, CSȘ1 Timișoara aur + bronz la aparate. Campioni ai țării la individual compus, Alexandru Bănicioiu (Lugoj) la juniori 1, Gavril Luca (Timișoara) la juniori 2
Impresionantă captură a gimnasticii artistice masculine juvenile din Timiș la Campionatul Național Individual sub egida FRG al juniorilor I și II ce a fost ținut cu brio la Lugoj, unde gazdele au reconfirmat valoarea Clubului Sportiv Școlar. În întrecerile pe aparate, Rafael Szabo s-a impus la inele și sol iar colegul de club Alexandru Bănicioiu, tot între juniorii 1, a triumfat la sărituri și tot pentru lugojeni, el mai obținând locuri secunde la cal și inele respectiv 3 la sol și paralele. La juniori 2, Norbert Marcu a învins pentru CSȘ la sol, inele și paralele, iar Gavril Luca, de la CSȘ1 Timișoara, la cal cu mânere, clasându-se și pe 3 la paralele. În plus, la individual compus, Alexandru Bănicioiu a devenit campion național absolut al juniorilor 1, Gavril Luca urcând pe aceeași treaptă între juniorii 2 la nivelul 3 de vârstă, însoțit pe podium de Norbert Marcu, de la CSȘ Lugoj, al treilea.
Publicat în Gimnastică, Sport juvenil Etichete Alex Banicioiu, aparate, CSŞ Lugoj, CSŞ1 Timişoara, FRG, Gavil Luca, gimnastică artistică, individual compus, juniori 1, juniori 2, Norbert Marcu, Rafael Szabo, sport Comentariile sunt închise pentru CSȘ Lugoj, 6 titluri la aparate și încă 5 medalii, CSȘ1 Timișoara aur + bronz la aparate. Campioni ai țării la individual compus, Alexandru Bănicioiu (Lugoj) la juniori 1, Gavril Luca (Timișoara) la juniori 2
CSȘ Lugoj, titlul pe echipe, Norbert Marcu, primul pe țară la individual compus și la 5 aparate: ”Naționalul” de juniori III
Clubul Sportiv Școlar Lugoj a strălucit din nou la nivel național în întrecerile de gimnastică artistică ale băieților juniori, reconfirmând și în acest an tradiția performanței în ramură pe malurile Timișului. Campionatul Național de juniori 3 - nivelul 2, rezervat categoriei de vârstă corespunzătoare elevilor de ciclu primar, a fost apanajul lugojenilor, în frunte cu Norbert Marcu, de 7 ori campion al României, atât cu echipa cât și la individual compus respectiv la 5 aparate.
Publicat în Gimnastică, Sport juvenil Etichete Adrian Meleancă, Alexandru Marcu, Alexandru Panaite, Andrei Titi, Aurel Muntean, CN gimnastică artistică, CSŞ Lugoj, Felix Simion, Flavius Borca, FRG, gimnastica juniori III, nivel 2, Norbert Marcu, Răzvan Mikloș Comentariile sunt închise pentru CSȘ Lugoj, titlul pe echipe, Norbert Marcu, primul pe țară la individual compus și la 5 aparate: ”Naționalul” de juniori III
Campionatul Național pe echipe și individual al junioarelor III: nivel 1+2
Gimnastica timișoreană a avut câteva reprezentante în concursurile individuale din cadrul Campionatului Național pe echipe și individual rezervat junioarelor III, pe nivelele competiționale 1 și 2, ținut în week-end la Buzău, sub egida Federației Române de Gimnastică.
Publicat în Gimnastică Etichete Amalia Iovănuț, CSM Arad, CSS Gym Focșani, CSŞ1 Timişoara, Dinamo, Ella Oprea, FRG, Gabriela Iasmina Furak, gimnastică, junioare III, Miruna Cazan, nivel 1, Palatul Copiilor Timișoara, sport Comentariile sunt închise pentru Campionatul Național pe echipe și individual al junioarelor III: nivel 1+2
CSȘ Lugoj, în premieră campioană a țării la gimnastică artistică pe echipe de juniori I. CSȘ1 Timișoara, pe podiumul FRG la două nivele ale juniorilor 2
CSȘ Lugoj a cucerit în premieră la juniori I, nivelul 5, titlul național pe echipe, în întrecerea de la Oneşti, în Sala Polivalentă ”Nadia Comăneci”, unde sub egida Federaţiei Române de Gimnastică au avut loc întrecerile ediţiei 2015 a Campionatului Naţional pe echipe al juniorilor II şi I, la care au participat aproape 100 de tineri gimnaşti din Bistriţa, Timişoara, Reşiţa, Braşov, Bucureşti, Lugoj și Buzău, titlurile la juniorii II revenind formaţiilor LPS Bistriţa, atât la nivelul 3 cât şi 4, categorii la care CSȘ 1 Timișoara s-a situat de fiecare dată pe podium.
Publicat în Gimnastică, Sport juvenil Etichete Adrian Meleancă, Alexandru Bănicioiu, CSŞ Lugoj, CSŞ1 Timişoara, FRG, gimnastică artistică, Ionuţ Todor, Octavian Tomescu, romgym.ro, sport Lasă un comentariu
CSȘ Lugoj își păstrează titlul pe țară la echipe de juniori III iar Norbert Marcu triumfă la individual compus
Clubul Sportiv Şcolar Lugoj a cucerit pentru al doilea an consecutiv titlul naţional pe echipe în cadrul Campionatului Național de juniori III al Federației Române de Gimnastică, la nivelul 2 de vârstă, elevii lui Ion Bulacu şi Adrian Meleancă, și anume Alexandru Marcu, Patrick Voichescu, Răzvan Mikloș și Norbert Marcu păstrându-și laurii cu un total de 235,822 puncte. Iar ca triumful să fie complet, Marcu s-a impus în întrecerea la individual compus a gimnasticii artistice, cu un total de 80,116 puncte, strâns din triumful la patru aparate și clasarea pe 2 la celelalte două.
Publicat în Gimnastică, Sport juvenil Etichete Adrian Meleancă, Alexandru Marcu, Bryan Wohl, CN gimnastică juniori III, Cristian Balint, CS Dacro Gym, CSȘ Dinamo, CSŞ Lugoj, CSS Reșița, CSȘ Steaua, Dacian Reștea, Eduard Bălan, Flavius Borca, FRG, gimnastică, gimnastică echipe, individual compus, Ion Bulacu, nivelul 2, Norbert Marcu, Patrick Voichescu, Răzvan Mikloș, romgym.ro, sport Lasă un comentariu
”Țară, țară vrem campioane!” Primă bilaterală, dotată cu ”Cupa Petrom”: Deva – Timișoara
EXCLUSIV. ”Pentru Jocurile Olimpice din 2024 am fi asigurați: aceste micuțe gimnaste vor reprezenta România și vrem ca măcar una să fie din Centrul de la Timișoara!”
Ecoul sloganului relansării gimnasticii românești, ”Țară, țară, vrem campioane!”, mai vibrează acum doar undeva în fundal, între timp trecându-se sârguincios la fapte. Antrenorii și-au suflecat mânecile iar fetițele selecționate au pornit anevoioasa ascensiune spre performanță. Iar cum Clubul Sportiv Școlar numărul 1 din Timișoara, o mare grupare juvenilă din oraș, cu 586 de sportivi legitimați, este unul dintre pilonii proiectului din gimnastica artistică feminină românească, una de renume mondial, Sporttim a notat câteva date în plus despre activitatea ”pepinierei” prin vorbele directorului Corneliu Pășcălău...
Publicat în Exclusiv, Gimnastică, Sport juvenil Etichete centrul de perspectivă Timișoara, Complexul Sportiv Bega, CSŞ1 Timişoara, Diana Bulimar, Dorel Benea, FRG, Fundația Casa Campionilor, gimnastică, I love gymnastics, JO de vară 2024, JO Sydney, Mariana Bitang, Mariana Tomceanu, Octavian Belu, PETROM, Relansarea gimnasticii româneşti, Şcoala Generală 18 Timişoara, Sebastian Bratan, sport Lasă un comentariu
De la aparate: Adrian Durlă, noul director al CSŞ1 Timişoara
Clubul Sportiv Şcolar numărul 1 Timişoara este la schimbul de ştafetă în ceea ce priveşte postul de director, Adrian Durlă preluând funcţia de la Tamara Savu. "Profesorul Durlă este de ani de zile titular al postului în cadrul secţiei de gimnastică la CSŞ1, şi membru în Biroul Executiv al Federaţiei Române de Gimnastică, competenţele sale la nivel federal depăşind aşadar sfera competiţiei sportive
Publicat în Gimnastică, Sport juvenil, Sport sabotat Etichete Adrian Durlă, badminton, Comitet Executiv, CSŞ1 Timişoara, director, FRG, gimnastică, pensionar, profesor, sport, Tamara Savu Lasă un comentariu