
În cont cu victorii la zero în primele 3 etape din Seria 8 în Liga 3, liderul CSC Ghiroda și Giarmata Vii și-a fructificat vineri după-amiază avantajul terenului propriu și a păstrat șefia ierarhică și pentru a doua rundă la rând, poziție din care va aborda vinerea viitoare deplasarea ”peste” Pădurea Verde, la Dumbrăvița, fără meci oficial în acest weekend. Nici vizitatorii timișeni de vineri ai arenei ”Emilian Pavel” n-au jucat săptămâna trecută, dat fiind tot excluderea lui ACS Poli Timișoara din acest campionat, care continuă șchiopătat, într-un număr impar de echipe. Cât despre fruntașii în galben, dacă Petrișor Jichici înscrie până la pauză - ceea ce s-a întâmplat etapă de etapă, elevii lui Răzvan Leucă și câștigă: CSC Ghiroda şi Giarmata Vii - CS Avântul Periam 2-1 (1-0).