Arhiva etichetelor: Golden Roof Challenge

VIDEOx2. Sărituri pentru puncte de „Mondial” şi olimpice în centrul istoric din Innsbruck la cea de-a 19-a ediţie a „Acoperişului aurit”. Rehm (Germania) şi De Sousa (Sao Tome şi Principe) zboară spre victorie în lungime, Fritsch (SUA) şi Borgnini (Italia) cu prăjina

În timp ce pe ecranul inserat în pagina I din Sporttim mai puteţi încă revedea în întregime transmisiunea livestream de aseară a celei de-a XIX-a ediţii a Golden Roof Challenge - tradiţionala întrecere de sărituri în lungime şi cu prăjina din centrul istoric al capitalei Tirolului, din cadrul circuitului atletic Golden Fly, mai jos puteţi accesa şi rezumate video ale evenimentului inclus în premieră de forul mondial IAAF în Turul Continental al World Athletics (WACT), ceea ce le-a oferit celor 22 de săritori de pe 4 continente posibilitatea de a aduna puncte pentru calificarea la Campionatul Mondial de atletism de anul acesta de la Budapesta respectiv la ediţia pariziană din 2024 a Jocurilor Olimpice de vară. Ocupanţii podiumurilor celor 4 probe, câte două la masculin şi feminin în săriturile cu prăjina respectiv în lungime, precum şi rezumatele video din Austria. 
Publicat în Atletism | Etichete , , , , , | Lasă un comentariu

Sporttim vă invită miercuri 7 iunie de la 19:30 la LIVESTREAM cu săriturile în lungime şi cu prăjina ale Golden Roof Challenge din Innsbruck, elevat în premieră de World Athletics cu două categorii la „D”, statut asigurând săritorilor colectarea de puncte ierarhice pentru calificarea la Mondialele din 2023 şi J.O. de vară Paris 2024

Douăzeci şi doi de săritori din 12 ţări, 7 cu prăjina la masculin şi 4 la feminin, 6 în lungime la băieţi şi 5 la fete, vor concura la mijlocul săptămânii viitoare în cea de-a XIX-a ediţie a tradiţionalului "clasic" Golden Fly Series din centrul pietonal al capitalei tiroleze, pe Maria-Theresien-Straße, prezentată ca în fiecare an de Sporttim într-un livestream cu durata a circa 3 ore şi jumătate, de la 19:30 miercuri 7 iunie, când, în premieră în istoria reuniunii atletice, protagoniştii vor putea strânge puncte ierarhice preţioase calificării la 2023 World Championships de la Budapesta şi la ediţia pariziană din 2024 a Jocurilor Olimpice de vară, dat fiind elevarea de către World Athletics cu două categorii, la "D", a statutului atipicei întreceri în aer liber din imediata apropiere a publicului spectator, ciorchine de-o parte şi de alta a celei mai mari şi flexibile piste mobile de lansare din circuitul atletic.
Publicat în Atletism | Etichete , , , , | Lasă un comentariu

”Acoperișul aurit”, livestream sâmbătă seară de la Innsbruck, în Sporttim. VIDEO LIVE, a 18-a ediție a reuniunii atletice de sărituri: cu prăjina și în lungime

Atletismul punctează sâmbătă tradiționala sa întrecere aparte din inima centrului istoric al capitalei Tirolului, Golden Roof Challenge, ajunsă la cea de-a XVIII-a ediție și care poate fi urmărită în format livestream la orele serii în pagina I a cotidianului. Clasica reuniune din calendarul competițional internațional, difuzată video în direct de Sporttim și la precedente ediții din 2017, 2018 sau 2019, are particularitatea de a se desfășura în plin cadru urban, pe cea mai mare pistă atletică mobilă la nivel mondial, în lungime de 72,3 metri și cântărind 25 de tone, ”Fly Swat” fiind amplasată în inima orașului Innsbruck, pe o arteră pietonală înțesată de lume, spectatorii având astfel oportunitatea de a se afla în imediata proximitate a sportivilor, atât în pregătiri cât și în desfășurarea probelor de concurs. 
Publicat în Atletism | Etichete , , , , , , , , , , | Lasă un comentariu

VIDEO. Neamțul Markus Rehm își păstrează laurii la Golden Roof Challenge, pe pista mobilă din Innsbruck. Grecul Filippidis câștigă la săritura cu prăjina iar ucrainiencele Maryna Bekh și Maryna Kylypko în probele fetelor

Ca sinteză scrisă a transmisiunii video în direct difuzate sâmbătă seară de Sporttim timp de peste 3 ore de la evenimentul atletic anual din Austria, iată și o consemnare completată cu câteva fotografii și videoclipuri adiționale ale deznodământului celei de-a 14-a ediții a reuniunii internaționale Golden Roof Challenge, derulată la Innsbruck în săritura cu prăjina și săritura în lungime, în cadrul întrecerilor de profil ”Golden Fly Series”.
Publicat în Atletism | Etichete , , , , , , , , | Lasă un comentariu

VIDEO. Ediția 14 a Golden Roof Challenge din Innsbruck, pe pista mobilă din fața “Goldenes Dachl”, pe 2 iunie

Dacă e primul weekend din iunie, atunci atletismul punctează și tradiționala sa întrecere aparte din inima centrului istoric al capitalei Tirolului, în fața clădirii cu al ei renumit acoperiș “Goldenes Dachl”. Clasica reuniune din calendarul competițional internațional, difuzată video în direct de Sporttim la precedenta sa ediție din 3 iunie 2017, are particularitatea de a se desfășura în plin cadru urban, pe cea mai mare pistă atletică mobilă la nivel mondial, în lungime de 72,3 metri și cântărind 25 de tone, ”Fly Swat” fiind amplasată în inima orașului Innsbruck, pe o arteră pietonală înțesată de lume, spectatorii având astfel oportunitatea de a se afla în imediata proximitate a sportivilor, atât în pregătiri cât și în desfășurarea probelor de concurs. Iată o scurtă prefață a ediției de la finele săptămânii viitoare a evenimentului atletic anual din Austria...
Publicat în Atletism | Etichete , , , , , , , | Lasă un comentariu

FOTO+VIDEO. Rehm și Klishina la săritura în lungime, Cutts și Švábíková la săritura cu prăjina, primii la ediția 13 a Golden Roof Challenge din Innsbruck, pe pista mobilă

Ca sinteză scrisă a transmisiunii video în direct difuzate vineri seară de Sporttim de la evenimentul atletic anual din Austria, iată și o consemnare completată cu câteva fotografii și videoclipuri adiționale ale deznodământului celei de-a 13-a ediții a reuniunii internaționale Golden Roof Challenge, derulată la Innsbruck în săritura cu prăjina și săritura în lungime, în cadrul întrecerilor de profil ”Golden Fly Series”.
Publicat în Atletism | Etichete , , , , , , , , , , , , , , , , , | Lasă un comentariu