Arhiva etichetelor: Hipodrom Lugoj

Crosul Dealul Viilor revine la ediția a 47-a în apropiere de hipodrom

Crosul ”Dealul Viilor” este în pragul celei de-a 47-a ediții, cea mai longevivă reuniune atletică din județ cu continuitate peste ani, desfășurată cel mai adesea pe unduirile din apropierea Hanului Ana Lugojeana, de astă dată în revenire la hipodrom, pe strada Traian Vuia din municipiul de pe Timiș. Este vremea toamnei și a strugurilor, și implicit momentul unei noi întreceri de alergări la Lugoj, dar nu pe pantele deluroase de deasupra orașului, clasic și tradițional, ci în limitele unui buget de austeritate, cu 2.000 de lei din partea Municipalității. Chiar și așa, sărbătoarea atletismului timișean e pusă în scenă de organizatorii de la secția de profil a CSȘ Lugoj în dimineața sâmbetei de 9 noiembrie cu aproape 20 de probe de concurs, pe categorii de vârstă și implicit distanțe diferite.
Publicat în Atletism | Etichete , , , , | Lasă un comentariu