Arhiva etichetelor: Ionuț Ologu

Avântul, categorică la Făget: 0-6

Avântul Periam a mai învins în returul Diviziei D Timiș prin a înscrie multe goluri în deplasare, 2-5 chiar în runda inaugurală a sezonului de primăvară, însă în această după-amiază a semnat propriul record de scor în cele 20 de apariții din acest campionat, 0-6 la Făget, câștigând pentru a doua oară la zero în 2019 în liga a patra județeană. 
Publicat în Divizia D Timiş, Fotbal | Etichete , , | Lasă un comentariu

În Divizia D Timiș, la zero: Arsenal Flacăra Făget, un nou triumf detașat în deplasare, Avântul Periam – scorul etapei

După-amiaza de sâmbătă a mai adus câte o victorie la scor și în runda a șaptea unor plăcute surprize din această primă jumătate a turului Diviziei D Timiș, Arsenal Flacăra Făget revenind pe căi victorioase după 3 eșecuri la rând printr-un al treilea succes dar și al doilea în deplasare, și tot la scor, iar Avântul Periam semnând al cincilea triumf, dar și cel mai clar, atât dintre propriile reușite cât și în ansamblul acestei runde, care continuă astăzi, atât de la ora 11 cât și spre orele serii.
Publicat în Divizia D Timiş, Fotbal | Etichete , , , , , , | Comentariile sunt închise pentru În Divizia D Timiș, la zero: Arsenal Flacăra Făget, un nou triumf detașat în deplasare, Avântul Periam – scorul etapei

Cu antrenorul sărbătorit în tribună, Avântul provoacă Unirii primul eșec după 11 etape iar acasă după 195 de zile

Nou promovata de mijlocul clasamentului CS Avântul Periam a răsturnat după pauză soarta deplasării la Sânnicolau Mare, pricinuindu-i ocupantei locului 4 o primă înfrângere după două succese la câte 3 goluri diferență, înregistrate vineri și alaltăieri.
Publicat în Divizia D Timiş, Fotbal | Etichete , , , , , , , | Comentariile sunt închise pentru Cu antrenorul sărbătorit în tribună, Avântul provoacă Unirii primul eșec după 11 etape iar acasă după 195 de zile