Arhiva etichetelor: Laurențiu Roșu

România U19 pierde cu Lituania și încheie pe ultimul loc faza I preliminară, eliminată

Selecționata sub 19 ani a României a pierdut în această după-amiază pentru a doua oară la rând cu același 1-0 în completarea jocurilor turului I de calificare al preliminariilor UEFA Euro 2020 pentru juniori mari, de astă dată cu Lituania, după ce vineri era depășită de Spania, ”tricolorii” încheind astfel în coborâre pe locul 4 în Grupa 2, disputată de marți în Serbia, ultimă poziție de pe care au fost eliminați înaintea fazei a doua preliminare din martie.
Publicat în Fotbal, Juniori | Etichete , , , | Lasă un comentariu

David Miculescu egalează pentru România în Serbia dar și ratează un penalty la debutul turului preliminar al UEFA U19

David Miculescu, lansat de fotbalul timișorean iar pe scena divizionară la UTA, a egalat în această seară în minutul 48 al jocului Serbia - România, din etapa inaugurală a Grupei 2 în turul I de calificare din preliminariile Campionatului European sub 19 ani, al cărui turneu final este programat în iulie 2020 în Irlanda de Nord. Repartizați în patrulaterul din țara vecină, în care vor mai întâlni vineri Spania și luni Lituania, juniorii mari ”tricolori” caută intrarea în faza a II-a a preliminariilor, Turul de Elită, programat în martie 2020, în care se vor califica primele două clasate în cele 13 grupe și ocupanta locului trei cu cel mai bun bilanț împotriva primelor două, cărora li se alătură Portugalia. Primul pas, 1-1 cu gazdele, dătător de speranțe, după ce mai întâi astăzi Spania a trecut cu 2-0 de baltici.
Publicat în Fotbal, Juniori | Etichete , , , , , | Lasă un comentariu

Ripensia se desprinde la Mioveni în primele 36 de minute și câștigă a treia oară afară în Liga 2 cu același 1-2

Tot mai periclitată de nisipurile mișcătoare înspre Liga 3, nou-promovata Ripensia a pus punct în această seară seriei de 4 apariții fără victorie, chiar la debutul lui Ciprian Urican pe banca timișorenilor, curmând totodată șirul succeselor la zero al argeșenilor mai bine clasați, în fața cărora s-a răzbunat chiar la Mioveni: 1-2 (0-2).
Publicat în Fotbal, Liga 2 | Etichete , , , , , , | Lasă un comentariu

Cu Urican la debut, Ripensia caută la Mioveni primele puncte afară după eșecurile la nou-promovatele din Pitești și București. Brigadă feminină

Astăzi au jucat restanțe 3 dintre amenințatele de retrogradare din Liga 2 ce o urmează în clasament pe Ripensia, iar mâine evoluează în ziua inaugurală a etapei a 29-a din eșalonul secund nou-promovații timișoreni, la debut cu cel de-al treilea antrenor principal în acest campionat, Ciprian Urican, după cele 13 runde la cârmă cu Remus Steop, alte 8 cu Radu Suciu interimar, patru cu Paul Codrea la începutul noului an și încă două cu același Suciu tot interimar.
Publicat în Fotbal, Liga 2 | Etichete , , , , , , , | Lasă un comentariu

Noutatea în primul 11, Plămadă egalează spre final iar ASU Politehnica e la un pas de victorie la Mioveni. Argeșenii, 6 la rând acasă fără succes

ASU Politehnica a făcut față în urma despărțirii săptămâna trecută de antrenorul Bogdan Andone, remizând în această seară în meciul televizat în nocturnă la vecina inferioară de clasament CS Mioveni, față de care și-a păstrat avantajul de 7 puncte, echivalent cu un punct ochit pentru interimarul Antonio Foale. Fără prea multe rezultate de egalitate, ”violeții” invariabil au condus în cele 3 încheiate cu 2-2, însă, precum în celălalt ”X” de 1-1, la Motru, unde egalau în prelungiri reușita gorjeană din prima parte, și astăzi au anihilat reușita argeșeană din repriza I: CS Mioveni - ASU Politehnica Timişoara 1-1 (1-0).
Publicat în Fotbal, Liga 2, Poli Timişoara | Etichete , , , , , , , , | Lasă un comentariu

După 25 de ani

În acest an, vacanţa a reprezentat o noţiune abstractă pentru jucătorii lui ACS Poli. Aceştia au beneficiat de doar şase zile de repaus, mult prea puţine pentru o perioadă de refacere. Cum nu mai este timp pentru lamentări şi analize, s-a trecut direct la pregătiri, lotul timişorean plecând pentru două săptămâni la Poiana Braşov. În ciuda unor zvonuri întreţinute de persoane (dez)interesate că va fi adus un înlocuitor pentru Ionuţ Popa, acesta a semnat un nou contract pentru un an.
Publicat în Fotbal, Liga 1 | Etichete , , , , , , , , , | Lasă un comentariu

GALERIE FOTO. ACS Poli – UTA BD 2-1 (2-0)

Actul I al barajului în dublă manșă pe axa Timișoara - Arad pentru un loc în elita Ligii 1 a fost câștigat în calitate de favorită de gazda prim-divizionară, 2-1 (2-0) ACS Poli, așadar doar la limită și cu gol primit după pauză, amfitrionii valorificându-și numai parțial neta superioritate din repriza I prin a se desprinde la mijlocul ei cu o ”dublă” în numai 3 minute dar surprinzând la reluare prin incapacitatea de a gestiona avantajul în ciuda plusului de experiență competițională, parcă anihilat odată ce Strătilă a marcat în minutul 52 la primul atac cu adevărat periculos al vizitatorilor secund-divizionari iar fundașul ”violet” Neagu a fost eliminat în minutul 66, realimentând speranțele alb-roșilor de la UTA Bătrâna Doamnă în perspectiva returului de joi de la ora 17,30, la Șiria.
Publicat în Fotbal, Liga 1, Liga 2 | Etichete , , , , , , , , | Lasă un comentariu

LIVE TEXT. ACS, a doua oară 2-0 acasă în repriza I, și în manșa I din barajul de Liga 1, ca și cu ASA. Doman, în primul 11 în locul lui Fucek, Pedro din minutul 14 pentru Popovici. Roșu readuce 5 piese cheie. ACS Poli – UTA BD 2-1 (2-0): Pedro Henrique 22, Cânu 25 / Strătilă 52. Neagu, roșu (66)! Bocșan cap în bară (90+1)

Extrem de puțin probabil la începutul campionatului, demarat din mers de ACS Poli în 30 iulie 2016, odată cu etapa a doua, iar de alb-roșii în 6 august, și destul de puțin probabil pe parcursul primăverii, duelul Timișoara - Arad la baraj s-a conturat însă tot mai clar luna trecută, odată ce a devenit evident mai întâi că secund-divizionarii vor ceda în cursa pentru locul 2 cu Sepsi Sfântu Gheorghe și vor sfârși pe poziția a treia, iar apoi că gruparea de Liga 1 implicată într-o luptă în 3 cu Concordia și Pandurii pentru prinderea salvatoarei trepte 11 nu va avea totuși suflul să izbutească direct evitarea retrogradării, deși a rulat mai bine de jumătate din parcursul fazei 7-14 deasupra locului de baraj, vreme de 8 etape.
Publicat în Fotbal, Liga 1, Liga 2 | Etichete , , , , , , , , | Lasă un comentariu

Roșu, 3-0 UTA BD la Timișoara: ”Facem tot posibilul să obținem promovarea directă! Am stat bine în teren și contează c-am reușit să marcăm din nou multe goluri, tot fără a primi”

După ce punea punct rundei precedente printr-un categoric 6-0 în deplasare la Clinceni, UTA Bătrâna Doamnă a accelerat în tentativa recuperării terenului pierdut față de Sepsi prin a servi o jumătate de porție și la căderea cortinei peste etapa a 35-a în Liga 2, 3-0 (2-0) duminică de la ora 19 pe ”Dan Păltinișanu” din Timișoara, cu ASU Politehnica.
Publicat în Fotbal, Liga 2 | Etichete , , , , , , , | Lasă un comentariu

LIVE TEXT. Ultim joc violet acasă în Liga 2 2016/7. ASU Politehnica – UTA BD Arad 0-3 (0-2): Curtuiuș 28, Gligor 32, Piccioni 90. A doua oară în 2017 două goluri încasate în repriza I, cel mai sever insucces acasă

Exact astăzi, în 21 mai, se împlinește un an de când ASU Politehnica devenea virtual promovată din Liga 3 cu două etape înainte de termen, iar chiar din acel weekend, în entuziasmul anticipativ al elevării în Liga 2, gruparea galeriei viola visa deja cu ochii deschiși mai ales la duelurile cu arădenii. Vor avea să fie sau nu? Pe-atunci, tocmai reveniți pe 2 în play-off-ul Seriei 2 din Liga 2, alb-roșii de pe Mureș mai aveau de jucat alte două etape în zona 1-6, urmate de ”duble” la barajul eșalonului secund și în cel cu a 12-a clasată în Liga 1, netrecut. Așadar aveau să fie iar încă din 12 iunie, după insuficienta revanșă 1-0 cu FC Voluntari, sentimentul a devenit reciproc, și cei de la UTA Bătrâna Doamnă împărtășind aceeași intensă așteptare.
Publicat în Fotbal, Liga 2, Poli Timişoara | Etichete , , , , , , , , , , | Lasă un comentariu

Seria continuă: UTA Bătrâna Doamnă – Olimpia Satu Mare 2-0 (1-0)

După victoriile cu primele două clasate, UTA Bătrâna Doamnă a mai obţinut azi un succes important în economia clasamentului Ligii 2, în faţa unui adversar redutabil, Olimpia Satu Mare, care de fiecare dată se regăseşte la Arad, acum la Şiria.
Publicat în Fotbal, Liga 2 | Etichete , , , , , , , , , | Comentariile sunt închise pentru Seria continuă: UTA Bătrâna Doamnă – Olimpia Satu Mare 2-0 (1-0)

Babă știrbă Liga 2. Juventus, lider depășit în premieră acasă, de la 1-0: 1-2 cu UTA Bătrâna Doamnă

Puține meciuri au rezistat și în runda în curs crizei în care a fost aruncată Liga 2 de decizia federală lipsită de simțul realității de a adopta un sistem în serie unică alcătuită din 22 de cluburi, însă unul a fost foarte semnificativ, gruparea arădeană prezentă anul trecut la barajul de promovare în Liga 1 în calitate de nou-promovată pricinuindu-i liderului Juventus București întâia înfrângere pe teren propriu din acest campionat, și încă după ce gazdele din Colentina au deschis rapid scorul.
Publicat în Fotbal, Liga 2 | Etichete , , , , , | Comentariile sunt închise pentru Babă știrbă Liga 2. Juventus, lider depășit în premieră acasă, de la 1-0: 1-2 cu UTA Bătrâna Doamnă

Luceafărul eclipsează Bătrâna Doamnă: UTA BD – Luceafărul Oradea 0-0

Partida de duminică a rundei a 27-a din Liga 2 a avut un prolog inedit: acordarea titlului de cetăţean de onoare al comunei Şiria antrenorului Jenei Emerich, născut în localitatea Agrişu Mic. Atmosfera festivă nu a lăsat să se înţeleagă nici o clipă ce va urma.
Publicat în Fotbal, Liga 2 | Etichete , , , , , , , | Comentariile sunt închise pentru Luceafărul eclipsează Bătrâna Doamnă: UTA BD – Luceafărul Oradea 0-0

Aerul de munte, mai puternic decât cel de şes: UTA Bătrâna Doamnă – FC Braşov 1-2 (0-1)

După rezultatele consemnate în această etapă în liga a doua, totul părea favorabil echipei arădene. Ea putea profita de înfrângerile rivalelor sale Sepsi Sfântu Gheorghe şi Olimpia Satu Mare, cu condiţia de a o învinge pe FC Braşov pe teren propriu.
Publicat în Fotbal, Liga 2 | Etichete , , , , , , , | Comentariile sunt închise pentru Aerul de munte, mai puternic decât cel de şes: UTA Bătrâna Doamnă – FC Braşov 1-2 (0-1)

Globalizarea fotbalului

Acest deziderat a fost unul drag fostului preşedinte al UEFA, Michel Platini. Francezul a dorit ca fotbalul de un anumit nivel să pătrundă în cele mai îndepărtate colţuri ale Europei. Prin extrapolare, mai de voie, mai de nevoie, UTA Bătrâna Doamnă a poposit la Şiria pentru a-şi disputa cel puţin pentru acest sezon jocurile de pe teren propriu. Stadionul Otto Greffner din Şiria a fost gazda partidei UTA BD – Metalul Reşiţa. Pour les connaisseurs, Otto Greffner a fost o perioadă juniorul echipei UTA, în timpul studenţiei a jucat la „U” Cluj, iar aproape 15 ani a coordonat activitatea fotbalistică din Şiria.
Publicat în Fotbal, Liga 2 | Etichete , , , , , , , , , | Comentariile sunt închise pentru Globalizarea fotbalului

Multă dorinţă, puţine idei: UTA Bătrâna Doamnă – Foresta Suceava 1-0 (0-0)

Arădenii şi-au dorit mult victoria, deoarece un succes i-ar fi propulsat pe locul al doilea în clasamentul Ligii 2 la sfârșitul sezonului de toamnă. Un loc de promovare în liga întâi, un loc de pe care ar fi iernat într-o ambianţă dorită de mulţi. În cele din urmă au obţinut ceea ce şi-au dorit, dar nu fără emoţii.
Publicat în Fotbal, Liga 2 | Etichete , , , , , , | Comentariile sunt închise pentru Multă dorinţă, puţine idei: UTA Bătrâna Doamnă – Foresta Suceava 1-0 (0-0)

Terenul, duşmanul tuturor

Departe de a pune toate neajunsurile în cârca Federaţiei Române de Fotbal, nu pot să trec cu vederea faptul că, din dorinţa de a demonstra cât de eficientă este competiţia ligii a doua cu o singură serie, acest for a amânat începerea campionatului până la începutul lunii septembrie. Iar efectele se resimt la fiecare pas.
Publicat în Fotbal, Liga 2 | Etichete , , , , | Comentariile sunt închise pentru Terenul, duşmanul tuturor

Un déjà vu

De doi ani UTA Bătrâna Doamnă joacă un fotbal liniar care se bazează pe nişte trasee deja cunoscute pentru cei care vor să cunoască acest lucru. Creaţia se învârte în jurul momentelor de inspiraţie ale lui Sorin Strătilă, iar dacă acesta nu reuşeşte mare lucru, jocul echipei suferă.
Publicat în Fotbal, Liga 2 | Etichete , , , , , , | Comentariile sunt închise pentru Un déjà vu

Limita incompetenței maxime

Limita incompetenţei maxime este o expresie dragă mai ales americanilor şi este un principiu de promovare al celor care tind la poziţii de vârf. Prin extrapolare, putem să legăm acest termen şi de promovarea şi numirea antrenorilor noştri. Rând pe rând sunt destituiţi antrenori români aflaţi pe alte meridiane, cele mai recente exemple fiind Cosmin Contra şi Dan Petrescu.
Publicat în Fotbal, Liga 1 | Etichete , , , , , , , , , , , | Comentariile sunt închise pentru Limita incompetenței maxime