Arhiva etichetelor: LPS Iași

Canotajul timișorean, două locuri 2 și un ”bronz” la prima întrecere a anului, Cupa României la ergometru

Așa cum anul competițional 2016 se încheia pe 17 decembrie cu prima întrecere pe uscat a actualului sezon hibernal, și anume Cupa Federației Române de Canotaj la ergometru pentru seniori și juniori, la fel și concursurile din 2017 au fost inaugurate tot în sală, prin Cupa României la ergometru rezervată seniorilor și juniorilor la nivel individual și pe echipe, derulată în week-end, urmând ca data de 11 martie să aducă primul eveniment pe apă, Campionatul Național individual și pe echipe, la Târgu Mureș, urmat, conform tradiției la orele primăverii, tot pe Bega, de Campionatul Național de Fond, în 5 aprilie la seniori și pe 7 la juniori. Iar apropo de juniori, timișorenii au urcat în câteva rânduri pe podium la concursul de ergometru de zilele trecute.
Publicat în Canotaj | Etichete , , , , , , , , , | Comentariile sunt închise pentru Canotajul timișorean, două locuri 2 și un ”bronz” la prima întrecere a anului, Cupa României la ergometru

Mihaela Aniţa, de la CSŞ Bega, şi Radu Bârdan cu Răzvan Hodorogea, de la CSM Timişoara, în două probe, 3 titluri pe ţară la categoria uşoară în Campionatul Naţional de Fond pentru juniori, disputat pe canalul Bega

Conform tradiţiei, sezonul pe apă a fost inaugurat de Campionatul Naţional de Fond pentru juniori, disputat şi pentru al treilea an la rând pe canalul Bega, trei din totalul celor 23 de probe fiind adjudecate exclusiv la categoria uşoară de canotori de la CSŞ Bega şi CSM Timişoara, la simplu respectiv dublu, într-o competiţie dominată clar de sportivii centrului olimpic de la malul Dunării, Liceul Teoretic Traian Lalescu Orşova. Dar iată clasările şi timpii...
Publicat în Canotaj | Etichete , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , | Lasă un comentariu

Bărbuț și Bocșan contra Danemarcei, la U19, dar și Rotariu și Boldor, iar Balaure contra Moldovei, cu România U18

Cristi Bărbuț (stânga), de la Poli Timișoara, trece de un adversar de la Gaz Metan Mediaș, in partida din etapa a III-a a Ligii I la fotbal, luni, 5 august 2013, stadion Dan Paltinisanu, Timisoara. COSMIN DAN Zile de testări pentru câțiva juniori din fotbalul nostru local, convocați în selecționate juvenile ale României, care vor avea ”duble” astăzi și joi...
Publicat în Fotbal, Juniori | Etichete , , , , , , , , , , , , , , , , | Lasă un comentariu

LPS Banatul Timișoara, trei locuri 3 în etapa finală a Campionatului Național de juniori II

LPS Banatul Timișoara a urcat de 3 ori pe podium în ultima reuniune a etapei finale din cadrul Campionatului Național de juniori II disputat de ieri pe arena Iolanda Balaș Soter din București.
Publicat în Atletism, Sport juvenil, Timişene | Etichete , , , , , , , , , | Lasă un comentariu

Juniorii B de la LPS Banatul, pe ruta Ploieşti – Timişoara – Bucureşti, unde joacă miercuri pentru „bronz” cu Dinamo

Problema recuperării după jucarea a 3 meciuri ale turneului zonal din Prahova în decurs de numai 90 de ore este prioritatea grupării de juniori B de la LPS Banatul înaintea finalei mici de miercuri seară cu CS Dinamo Bucureşti, ce …

Publicat în Fotbal, Juniori | Etichete , , , , , , | 1 comentariu

LPS Banatul ratează calificarea în finală: 1-2 cu Liberty

A început marţi cu o victorie, 2-0 cu gazda Astra, a continuat cu o remiză, 2-2 joi cu LPS Iaşi, cedînd la lovituri de departajare, şi a pierdut azi-dimineaţă, 1-2 (1-1) cu CS CF Liberty Oradea, în căderea de cortină peste patrulaterul semifinal-zonal al Campionatului Naţional de juniori B, ratînd astfel calificarea în finala cu trofeul de masă. Dar LPS Banatul Timişoara şi-a risipit de fapt şansele în egalul de alaltăieri cu ieşenii, care au acces în ultimul act al sezonului.
Publicat în Fotbal, Juniori | Etichete , , , , , , , , , , , | 3 comentarii

LPS Banatul, egala lui LPS Iași, dar 2-3 la loviturile de departajare

LPS Banatul Timișoara a egalat aseară de două ori, tot în repriza a doua, dar a rămas cu un singur punct din confruntarea cu LPS Iași, contînd pentru a doua și penultima rundă a turneului semifinal din Campionatul Național de juniori B, zonal găzduit la Ploiești, după ce a pierdut la loviturile de departajare, ce se execută în asemenea cazuri de egalitate, conform regulamentului întrecerii.
Publicat în Fotbal, Juniori | Etichete , , , , , , , , | 1 comentariu

A eclipsat-o! LPS Banatul Timișoara, debut exact la semifinalul juniorilor B, pe ”Prahova” Ploiești: 2-0 (0-0) cu gazda Astra, din penalty-urile lui Livan

Juniorii B de la LPS Banatul Timișoara au cîștigat în această seară pentru a opta oară la rînd, răstimp în care s-au impus de 5 ori la zero, debutînd perfect în Grupa B a turneului semifinal-zonal al Campionatului Național, 2-0 cu gazda CS Astra Ploiești, pe ”Prahova”, în prima dintre cele 3 etape la finele cărora elevii lui Claudiu Arba și Wiliam Harasim ar putea accede în finala competiției.
Publicat în Fotbal, Juniori | Etichete , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , | 1 comentariu

LPS Banatul, juniori B: lotul de 20 pentru semifinalele din Prahova

LPS Banatul, autoare a unui parcurs excelent în Seria 6 a Campionatului Național de juniori B, cu palmaresul 19 2 1 91-17 în tur-retur respectiv 6 0 0 20-7 în play-off, tinde să ocupe locul 1 și după turneul semifinal-zonal de marți, joi și sîmbătă, la Ploiești, ce i-ar asigura prezența în finala cu trofeul pe masă. Iată componența lotului de 20 deplasat în Prahova de Claudiu Arba și Wiliam Harasim...
Publicat în Fotbal, Juniori | Etichete , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , | 1 comentariu

Juniorii B, la semifinale: LPS Banatul Timișoara, la Ploiești, cu Astra, LPS Iași și Liberty Oradea

Cu un singur eșec în 28 de jocuri, dar în schimb cu 6 succese din tot atîtea posibile în play-off-ul Seriei 6, după ce înregistra 19 victorii din 22 de meciuri în prima parte a sezonului, echipa de juniori B de la LPS Banatul va juca în perioada 11-15 iunie pentru un loc în finala Campionatului Național, la Ploiești, contra lui Astra, LPS Iași și Liberty Oradea.
Publicat în Fotbal, Juniori | Etichete , , , , , , , , , , , , | Lasă un comentariu

Timișoarei să-i fie mare, mare rușine, cum își lasă viitorul de izbeliște! Juniorii I ai LPS Banatul, miei de Paști la semifinalul brașovean

Un fost internațional al României, cu evoluții la Jocurile Olimpice de vară, acum antrenor al juniorilor mari de la LPS Banatul, n-a încercat deloc să se disculpe reflectînd pe inconfortabilul drum de întoarcere spre casă la cele 3 eșecuri în anticamera turneului final național, ci a identificat lipsa unor condiții esențiale și indispensabile ce frînează din start buna activitate pe semicercul juvenil local. Luciean Vasilache, cu franchețe și realism, despre terenul pierdut de Timișoara, parcă fără a-i păsa cu adevărat.
Publicat în Exclusiv, Handbal, Juniori | Etichete , , , , , , , , , , , , , , , | 5 comentarii