Arhiva etichetelor: Lucian Ghiulai
Lucian Ghiulai revine pe Bega, secund al lui Pero Milosevic
Vacanța estivală e pe terminate la echipa de handbal masculin SCM Politehnica Timișoara, deținătoarea Cupei României. Reunirea este programată joi, 18 iulie, la ora 18, însă deocamdată locul reunirii nu e stabilit, deoarece lucrările de refacere a parchetului la sala Constantin Jude nu au fost finalizate. Față de sezonul precedent, staff-ul tehnic al formației bănățene îl va avea ca antrenor secund pe Lucian Ghiulai.
Publicat în Handbal
Etichete handbal masculin, Liga Zimbrilor, Lucian Ghiulai, Pero Milosevic, SCM Politehnica
Lasă un comentariu
SCM Timișoara se desprinde de a cincea clasată, CSU Reșița tranșează la scor duelul bănățean cu CSU UV Timișoara
SCM Timișoara a câștigat miercuri după-amiază pentru a treia oară la rând în returul Diviziei A - Seria B de handbal feminin, secund clasata de pe malurile Begăi desprinzându-se după pauză de vizitatoarele de pe locul 5 în ierarhia întrecerii vestice, FC Argeș. Tot în cadrul rundei intermediare, etapa a XX-a din campionatul în curs respectiv a șaptea din 2018, la mijlocul returului, CSU Reșița s-a detașat mult mai clar tot pe teren propriu de colegele ”universitare” bănățene de la CSU Universitatea de Vest Timișoara.
Triumf detașat și în retur: CSU Universitatea de Vest – SCM Timișoara 28-37
Duelul local direct al secund divizionarelor timișorene din seria vestică a eșalonului secund a fost tranșat și la ceasul returului tot la o diferență confortabilă de gruparea mai bine clasată în ierarhia Seriei B, la primul sezon de participare după lansarea pe acest palier valoric.
Publicat în Handbal
Etichete Divizia A seria B, handbal feminin, Lucian Ghiulai, SCU UV Timișoara - SCM Timișoara 28-37, sport
Lasă un comentariu
SCM Timișoara pierde în premieră acasă, dar tocmai duelul de podium cu liderul neînvins CS Minaur Baia Mare: 20-27 (10-11)
Secund divizionara de handbal feminin SCM Timișoara a cedat pe teren propriu pentru prima dată de la lansarea odată cu acest sezon în întrecerea seriei vestice a ligii secunde, conducând de două ori în primele 6 minute ale returului jucat sâmbătă de la ora 15 cu fruntașa imbatabilă CS Minaur Baia Mare dar cel mult egalând ulterior de cinci ori în cursul reprizei I, încheiată de maramureșence cu un avantaj minim, după care liderul s-a desprins la 7 goluri până la mijlocul părții secunde, ecart conservat: 20-27 (10-11). Bănățencele n-au izbutit așadar revanșa pentru eșecul la limită din tur și au rămas pe locul 3, fără a profita de eșecul lui ASC Corona 2010 la Arad.
Publicat în Handbal
Etichete Corona Braşov, Divizia A seria B, handbal feminin, Lucian Ghiulai, Sabine Klimek, SCM Timișoara - Minaur 20-27, sport, Tekar
Lasă un comentariu
SCM Timișoara triumfă la Național înaintea primirii liderului Minaur, de azi fără punctaj maxim
După ce prima etapă a returului și din noul an s-a derulat în 4 zile distincte din intervalul 13-21 ianuarie, cea de-a doua rundă din 2018 în Divizia A - Seria B de handbal feminin a fost completată astăzi în condițiile în care două formații au așteptat pe margine pe fondul recentei retrageri din competiție a două cluburi, și nu fără o notabilă surpriză, fruntașa CS Minaur Baia Mare remizând în Maramureș cu CS Dacia Mioveni 2012, care le-a știrbit galben-negrelor punctajul maxim tocmai înaintea duelului la vârf găzduit weekend-ul viitor de SCM Timișoara, învingătoare de la amiază pe malurile Oltului.
Publicat în Handbal
Etichete Divizia A seria B, handbal fete, Lucian Ghiulai, Minaur - Dacia Mioveni 28-28, Național - SCM Timișoara 23-27, sport
Lasă un comentariu
SCM Timișoara – CSU Reșița 34-21 (16-12): al doilea cel mai clar succes acasă din tur dar și al rundei finale în sezonul de toamnă
Ultimul meci jucat în cea mai aglomerată zi a rundei finale din turul dar și sezonul de toamnă al Diviziei A – Seria B de handbal masculin, luni, a programat tocmai duelul bănățean din prima jumătate a ierarhiei întrecerii vestice, tranșat în cele din urmă la scor de gazda SCM Timișoara, printr-o decisivă dublare a avantajului cu primele 4 goluri în cascadă imediat după pauză și o altă serie de 6 reușite fără replică până la mijlocul reprizei a II-a. Inițial, mai tinerele reșițence nu se lăsau deloc conduse până în minutul 18, însă secund clasata favorită de pe Bega a transformat un handicap de două goluri într-un avantaj de trei reușite, fără a mai privi înapoi, semnând al doilea cel mai clar succes al etapei a XIII-a dar și din șirul triumfurilor acasă.
Publicat în Handbal
Etichete Badovin, Divizia A seria B, handbal feminin, Lucian Ghiulai, Manuela Manda, SCM Timișoara - CSU Reșița 34-21, sport
Lasă un comentariu
SCM Timișoara câștigă la scor ultima deplasare din tur, la codașa fără punct cucerit
Secund clasata în seria vestică a Diviziei A a încheiat în această după-amiază deplasările primului tur de campionat disputat de la lansarea în vară în competiția sub egida FRH, SCM Timișoara învingând la scor pe terenul ”lanternei roșii” fără punct în cont ACS Odorheiu Secuiesc.
Publicat în Handbal
Etichete Divizia A seria B, FRH, handbal feminin, Lucian Ghiulai, Odorheiu Secuiesc - SCM Timișoara 27-39, sport
Lasă un comentariu
SCM Timișoara pierde tot la limită afară pentru a doua sâmbătă la rând
Învinsă în premieră sâmbăta trecută în sala ”Lascăr Pană” pe terenul liderului rămas astfel cu punctaj maxim, 29-28 pentru CS Minaur, SCM Timișoara avea în această seară o altă deplasare dacă nu la fel de grea precum la Baia Mare, măcar delicată și cu o doză de risc, în fief-ul garniturii juvenile ASC Corona 2010 Brașov, câștigătoare în precedentele două apariții acasă și la un scor mai mare decât cele reușite de bănățence în ”Constantin Jude”.
SCM Timișoara răstoarnă scorul spre final la Baia Mare dar o pierde pe Manda cu roșu și nu mai poate egala liderul Minaur: 29-28
Nevoită să efectueze abia a doua deplasare de la lansarea în Divizia A - Seria B tocmai pe terenul vicecampioanei din ediția anterioară a întrecerii și totodată aspirantei la promovare CS Minaur Baia Mare, nou înființata grupare SCM Timișoara a suferit sâmbătă seară întâia înfrângere în grupa vestică după două victorii confortabile, fiind protagonistă în sala ”Lascăr Pană” a unui echilibrat duel al fruntașelor cu punctaj maxim, în care a cedat pasul doar înaintea pauzei și la startul reprizei a II-a, revenind însă de la 26-23 prin a prelua pentru a doua oară conducerea, 26-27 în minutul 56, după care a pierdut-o cu 3 eliminări temporare pe Claudia Manda dar și avantajul, fără a mai egala în ultima fază.
Publicat în Handbal
Etichete Claudia Manda, Divizia A seria B, handbal feminin, Lucian Ghiulai, Minaur - SCM Timișoara 29-28, rezultate etapa 3, sport
Lasă un comentariu
SCM Timișoara debutează victorios în Divizia A, la Târgu Secuiesc. CSU de Vest Timișoara, învinsă acasă de FC Argeș
Cele două formații timișorene de handbal feminin și-au început în această dimineață parcursul în Divizia A, seria B. CSU de Vest Timișoara a întâlnit acasă pe FC Argeș, cu oaspetele învingătoare, scor 35-40. Nou-înființata SCM Timișoara a jucat primul său meci oficial la Târgu Secuiesc unde s-a impus cu 41-27.
Publicat în Handbal
Etichete Alina Cioriciu, Carla Puta, Cristina Predoi, CSU de Vest Timișoara, CSU de Vest Timișoara-FC Argeș 35-40, Divizia A Seria B handbal feminin, Florina Biro, KSE Târgu Secuiesc-SCM Timișoara 27-41, Lucian Ghiulai, Mădălina Istrate, Mihaela Obedeanu, Sabine Klimek, SCM Timișoara, Sorinel Voicu
Lasă un comentariu
SCM Timișoara, 29-19 cu Kikinda în unicul amical jucat acasă
Noul sezon al ligii secunde de handbal feminin va începe în seria vestică sâmbătă dimineață, când nou înființata SCM Timișoara va debuta de la ora 11 la Târgu Secuiesc iar CSU de Vest de la ora 9 acasă cu FC Argeș, însă până atunci gruparea creată în acest an a disputat și un ultim joc de verificare, primul pe teren propriu, dispunând clar de Kikinda, a cincea din 10 echipe în sezonul regular al ediției precedente a Superligii din Serbia.
Seria vestică a Diviziei A de handbal feminin, anunțată cu cele mai multe echipe la start în sezoanele acestui deceniu. După 2 ani, Timișoara din nou cu două: CSU de Vest și SCM
Surprize ar mai putea apărea, ținând cont că și ediții anterioare au fost marcate de retragerea din întrecere a uneia sau mai multor formații în săptămâna precompetițională sau după startul campionatului, dar cel puțin momentan seria vestică a Diviziei A de handbal feminin se arată a deține cele mai multe grupări înscrise în campania 2017-2018, 14, în creștere numerică față de celelalte sezoane ale deceniului în curs. Iar un plus este adus și de Timișoara, din nou cu două cluburi în cadru după 2 ani, SCM alăturându-se în concurs concitadinei universitare, nelipsită din această grupă.
Publicat în Handbal
Etichete CSU Vest Timisoara, Divizia A seria B, handbal, handbal feminin, Liga Florilor, Lucian Ghiulai, SCM Timișoara, Sorinel Voicu, sport
Lasă un comentariu
Handbalistele de la SCM Timișoara, la startul pregătirilor
Noua echipă de handbal feminin SCM Timişoara s-a reunit astăzi pentru pregătirea sezonului competiţional de Divizia A, eșalon secund, primul antrenament derulându-se la terenul ”Ştiinţa” de la ora 17.
Publicat în Handbal
Etichete Daira Ghiocel, Divizia A, handbal feminin, Loredana Sas, LPS Banatul, Lucian Ghiulai, Sabine Klimek, SCM Timișoara, sport
Lasă un comentariu
Lucian Ghiulai, antrenorul viitoarei echipe de handbal feminin a SCM-ului: „Ne dorim foarte mult să aducem jucătoarele de valoare care sunt din Timișoara”. Acesta se va ocupa și de formarea grupelor de copii. „Îmi doresc să fie printre cele mai puternice centre din țară”
Lucian Ghiulai, noul antrenor al secției feminine de handbal din cadrul SCM Timișoara, a fost prezentat oficial. Tehnicianul se va ocupa atât de formarea unei echipe care să atace promovarea în Liga Națională de baschet feminin, cât și de formarea grupelor de juniori din cadrul clubului. Ghiulai își dorește să aducă la viitoarea echipă jucătoarele valoroase din Timișoara, dar și jucătoare tinere care au evoluat la loturile naționale.
Publicat în Handbal
Etichete Dan Dumitru, handbal feminin SCM Timișoara, Lucian Ghiulai, Radu Ţoancă, SCM Timișoara
Comentariile sunt închise pentru Lucian Ghiulai, antrenorul viitoarei echipe de handbal feminin a SCM-ului: „Ne dorim foarte mult să aducem jucătoarele de valoare care sunt din Timișoara”. Acesta se va ocupa și de formarea grupelor de copii. „Îmi doresc să fie printre cele mai puternice centre din țară”
Lucian Ghiulai, fostul portar prim-divizionar polist și antrenor al violeților, învestit pe banca lui SCM Timișoara la handbal feminin
Lucian Ghiulai, care a apărat în prima ligă poarta alb-violeților Timișoarei atât în mileniul trecut cât și în cel actual, retrogradând cu ”Poli” din elită în 1998 dar promovând la a doua încercare în 2000, după care a mai continuat între buturile bănățenilor în prima jumătate a deceniului trecut, când a devenit antrenor secund al prim-divizionarilor preluați atunci de Nedeljko Vuckovic, a acceptat la capătul câtorva zile de discuții oferta grupării SCM Timișoara de a prelua banca tehnică a formației de handbal feminin ce urmează a fi lansată.
Publicat în Handbal
Etichete antrenor, Dan Dumitru, Divizia A seria B, handbal feminin, Lucian Ghiulai, Poli Timişoara, SCM Timișoara, sport
Comentariile sunt închise pentru Lucian Ghiulai, fostul portar prim-divizionar polist și antrenor al violeților, învestit pe banca lui SCM Timișoara la handbal feminin