Arhiva etichetelor: Luxemburg – România

Pe locul 54 în ierarhia mondială FIBA la masculin, a 30-a în Europa, România începe din turul I de precalificare drumul spre Euro 2025 prin a se zbate de la egal la egal cu a 74-a în lume, pe 38 în Europa, Luxemburg, învinsă joi de a 105-a clasată, Albania. Naturalizatul Richard, cel mai mult folosit și cele mai multe puncte pentru ”Vulturii” lui Petricevic

Într-atât de mult a alunecat baschetul masculin românesc pe toboganul clasamentului mondial sub egida FIBA, încât naționala de seniori a fost nevoită în această seară să ia startul în preliminariile Campionatului European din 2025 încă din faza I de precalificări ca parte a celor două asemenea tururi de precalificări, în rând cu alte 10 reprezentative, ”Vulturii” de pe locul 54 conform FIBA World Ranking - pe 30 între selecționatele continentului, întâlnindu-i pe luxemburghezii de pe poziția a 74-a, pe 38 în Europa, luxemburghezi învinși cu nici 70 de ore înainte în Albania, a 105-a în aceeași ierarhie, imediat după Ciad, a 44-a pe plan continental. Acesta este nivelul reprezentării Ligii Naționale, expus în Marele Ducat prin 9 sportivi autohtoni, unul naturalizat - Richard, și 2 de la cluburi din Spania respectiv Olanda, în persoana ex-timișoreanului Diculescu, selecționați de Dragan Petricevic și secundul său Florin Nini.
Publicat în Baschet | Etichete , , , , , , | Lasă un comentariu