Arhiva etichetelor: Novak
Ministerul Tineretului şi Sportului nu mai există, sportul, dispărut la nivel ministerial din Guvernul României. „Tineretul”, încadrat în Ministerul Familiei, tineretului şi egalităţii de şanse
La niciun an după ce, în 20 iunie 2022, în capitala Ungariei, un adolescent român pe-atunci în vârstă de numai 17 ani, David Popovici, devenea al doilea cel mai tânăr înotător din lume câştigător al probei de 200 de metri liber masculin la Campionatul Mondial de nataţie pentru seniori, în cadrul căruia triumfa şi pe 100 de metri, "dubla" fiind semnată tot în 2022 şi la Campionatul European de seniori de la Roma, sportul a dispărut marţi 13 iunie 2023 ca titulatură şi denumire de pe firmamentul din rândul ministerelor componente ale Guvernului României, dat fiind că Ministerul Tineretului şi Sportului nu mai există, doar "tineretul" rezistând prin a fi reîncadrat într-un nou minister, cel al Familiei, tineretului şi egalităţii de drept, cu Gabriela Firea ministru. Novak Eduard-Carol, primul campion paralimpic român şi ultimul ministru al MTS, descălecat odată cu dispariţia acestuia, a adresat marţi seară tradiţionalul "Odihnească-se în pace!" cu mesajul "R.I.P. sportul românesc" la înlăturarea sportului măcar drept a "cincea roată la căruţă" de la guvernare.
Publicat în Înot, Sport sabotat Etichete Guvernul României, Ministerul Familiei Tineretului şi egalităţii de şanse, MTS, Novak, sportul românesc Lasă un comentariu
O sugestie ministrului Novak, MTS. ”Inexistenta” să fie numele noii săli de sport a Timișoarei
Într-o lună martie în care principala sală de sport din judeţul Timiş, "Constantin Jude", va găzdui în data de 22, miercuri seara, returul unei finale de cupă europeană, CSM Lugoj - Reale Mutua Fenera Chieri, în CEV Challenge Cup la volei feminin, revine inevitabil în discuţie mult vehiculata ridicare în Timişoara a unei noi săli polivalente. Vechea "Olimpia" are peste o jumătate de secol dar încă este aşadar "colac de salvare" pentru organizarea unor meciuri de nivel mai înalt, însă cât o vai mai şi "duce" pe cont propriu această unică tribună? Capac la toate, pricopsită postdecembrist în imediata vecinătate cu pompe de alimentare cu combustibil, amplasate la nici 50 de metri distanţă.
Publicat în Volei Etichete CEV, construire sală sport, CSM Lugoj, MTS, Novak, Polivalenta Timișoara, Sala Constantin Jude, volei feminin Lasă un comentariu
Numărul străinilor în declin. Croații, cei mai mulți
În materialul de față m-am aplecat asupra fotbaliștilor străini din acest sezon al Ligii I, încercând o analiză mai amănunțită a lor, fiind vorba despre un fenomen tot mai pregnant în fotbalul nostru (scrie Răzvan Toma, STATISTICIANUL FOTBALULUI). I-am trecut în revistă pe toți jucătorii care provin de dincolo de granițe angrenați la cluburile noastre, inclusiv pe cei care între timp au părăsit Liga I, dar au apucat să joace în actuala ediție. De asemenea, am evidențiat și alte diverse amănunte, precum cine sunt noii veniți și de unde provin ei, cine s-a reîntors, cine a rămas dar a schimbat echipa, cine a plecat, cine e internațional și de când etc.
Publicat în Fotbal, Liga 1 Etichete ACS Poli, Amorim, fotbal, Henrique, jucător străin, Liga 1, Novak, Răzvan Toma, sport, statistică, Steaua, strain Comentariile sunt închise pentru Numărul străinilor în declin. Croații, cei mai mulți
Dubla lui Sighiartău prelungeşte suferinţa Gottlobului: 2-0 LPS
Două grupări nădăjduind la mult mai bine de la sezonul de primăvară, şi anume juniorii A ai LPS Banatul Timişoara şi Spartak Gottlob, divizionara D, au fost despărţite astăzi de dubla lui Vlad Sighiartău, la capetele părţii a doua: 2-0 (0-0).
Publicat în Divizia D Timiş, Fotbal, Juniori, Timişene Etichete Abu Sallem, Acatrinei, ACS Poli Timişoara, Bura, clasament, Clej, Dănilă, Divizia D Timiş, Fane, fotbal, Ghiţă Marişescu, Grigoraş, Iakab, înzăpezire, Ionilă, Iorga, joc amical, juniori A, Laurenţiu Pop, LPS Banatul Timişoara, Luca, Mihali, Minerul Motru, Murariu, Nicu Bota, Novak, Onosă, Păduraru, Raul Petrar, rezultate, Rîmneanţu, Roman, Sighiartău, Şoica, Spartak Gottlob, sport, Vlad Sighiartău, Wiliam Harasim Lasă un comentariu