Arhiva etichetelor: Ovidiu Darlaczi
CSU UV Timișoara învinsă în Bănie de campioana cu timișoreanul Ovidiu Darlaczi autor a 9 puncte, Arcada Galați
Voleibaliștii Timișoarei au încheiat astăzi anul competițional în nota așteptărilor, imposibil altfel, cedând campioanei o singură dată învinsă în actuala ediție a Diviziei A1, CS Arcada Galați. Dar un timișorean l-a completat victorios fiind, Ovidiu Costin Darlaczi, crescut la CSȘ Bega, care a punctat de 9 ori pentru laureații de la Dunăre în meciul de la ora 15:30 din ”Polivalenta” Craiovei.
Publicat în Volei
Etichete Arcada Galați - CSU UVT 3-0, Divizia A1, Ovidiu Darlaczi, volei masculin
Lasă un comentariu
Fără Darlaczi, la lotul României în pregătirea turneului final european U19 din aprilie, CSU UVT trece clar de arădeni în primul joc din play-off-ul locurilor 2-7
Voleibaliștii secund-divizionari timișoreni n-aveau cum să nu adauge acasă un alt succes la zero în fața vecinilor arădeni, ultimii după sezonul regular în Divizia A2 Vest, în primul joc de play-off dintre ocupantele locurilor 2 și 7 pentru accederea la turneul patrulater al seriei din luna mai, iar calculele hârtiei au fost confirmate în mai puțin de 60 de minute, deși CSU UVT s-a rezumat astăzi la prânz la numai 11 componenți, ”mânzul” Darlaczi, care a împlinit luna aceasta 18 ani, fiind deja în pregătiri cu selecționata reprezentativă a României pentru turneul final 2017 CEV U19 Volleyball European Championship.
Publicat în Volei
Etichete CEV, Ovidiu Darlaczi, România U19, sport, UVT - ProVolei Arad 3-0
Comentariile sunt închise pentru Fără Darlaczi, la lotul României în pregătirea turneului final european U19 din aprilie, CSU UVT trece clar de arădeni în primul joc din play-off-ul locurilor 2-7
CSU de Vest cedează 3:1 gazdei Știința Bacău la debutul barajului de promovare
CSU de Vest a evitat astăzi de la ora 17 eșecul în trei seturi la startul participării în turneul patrulater de baraj de la Bacău, unde gazda CS Știința și-a probat în fața unei asistențe restrânse intențiile de promovare în Divizia A1 la volei masculin printr-un triumf cu 3:1, pe seturi 25:16, 25:21, 23:25, 25:17.
Publicat în Volei
Etichete CSU de Vest Timișoara, Ovidiu Darlaczi, Robert Vîrlan, sport, Știința Bacău - CSU de Vest 3-1, volei masculin
Comentariile sunt închise pentru CSU de Vest cedează 3:1 gazdei Știința Bacău la debutul barajului de promovare
CSȘ Bega, cu 3 echipe la turneele semifinale FRV: două de băieți, la care Ovidiu Darlaczi a revenit de la Tomis Constanța
Competiția pe serii preliminare de calificare de la cele 4 categorii de vârstă ale voleiului juvenil este pe încheiate, primăvara vestind faza turneelor semifinale, iar în acest sezon CSȘ Bega Timișoara se va alinia în turul următor cu trei formații, de cadeți și juniori la băieți respectiv cea de junioare. O trecere în revistă printr-un scurt tur de orizont după seriile zonale, și prin spusele profesorului Aurelian Cîrdu, rămas singur pe baricade la garniturile de băieți în cadrul secției de profil a Clubului Sportiv Școlar Bega.
Publicat în Juniori, Volei
Etichete Aurelian Cîrdu, Cerasella Şerban, CSŞ Bega Timişoara, CSŞ Lugoj, CSU de Vest Timișoara, Divizia Cadeţi, Divizia juniori, Minivolei, Ovidiu Darlaczi, sport, Tomis Constanţa, UVT Agroland, volei masculin
Comentariile sunt închise pentru CSȘ Bega, cu 3 echipe la turneele semifinale FRV: două de băieți, la care Ovidiu Darlaczi a revenit de la Tomis Constanța
Recul. Cu multipli foști medaliați la 3 categorii de vârstă, CSȘ Bega e eliminată, ultima, încă înaintea turneului final al Diviziei Juniori
Un mic șoc în voleiul juvenil timișorean, CSȘ Bega părăsind competiția Campionatului Național FRV la fileul masculin al Diviziei Juniori, pentru categoria 1996-1997, încă înaintea fazei finale, după ce câțiva dintre actualii componenți deveneau în sezoanele precedente dubli vicecampioni naționali sau chiar câștigători ai titlului pe țară la grupe inferioare de vârstă, dar și la cea mai mare, ”Juniori”.
România se califică la Euro U19 cu băieții dar nu și la Mondialul U20 cu fetele
Selecționata sub 20 de ani a României a pierdut sâmbătă și cel de-al doilea joc al turneului patrulater găzduit de vineri până duminică în sala Rapid din București în cadrul preliminariilor Campionatului Mondial U20 de volei feminin, cedând chiar mai clar decât ieri, cu 0:3, Israelului.
Publicat în Juniori, Volei
Etichete Laura Molnar, Ovidiu Darlaczi, România - Israel 0-3, România U19 volei masculin, România U20 volei feminin, sport, volei U19
Lasă un comentariu
Timișorenii, una caldă, alta rece la debutul României în preliminariile europene și mondiale
Trei tineri timișoreni care deveneau campioni naționali ai Diviziei Speranțe cu CSȘ Bega și mai câștigau apoi cu galben-albaștrii și alte medalii în întrecerile juvenile ale Federației Române de Volei au fost implicați în această după-amiază, în Grecia și Austria, în debutul reprezentativelor naționale la turnee de calificare pentru Campionatul European respectiv Mondial.
EXCLUSIV. ”Se poate verifica ce grilă a intrat oficial în club!”… ”Astfel își tratează CSȘ Bega oamenii, prin piedici și frâne, valabil pentru juniori și antrenori ai clubului”. Multiplul laureat Dan Jitaru, demisionar de la CSȘ Bega Timișoara, ”după bețe în roate și injurii”
Cel mai performant antrenor din acest mileniu în voleiul timișorean și timișean, tânărul profesor Dan Mihai Jitaru, a avut parte peste ani de un rânced meniu complet de la vârful grupării locale CSȘ Bega, prin persoana conducătorului Romulus Rașca, care prin vorbe și sub semnătură i-a furat din merite și performanțe dar și scurtcircuitează pasul spre divizii al băieților și fetelor înălțate de Jitaru, după ce ani de-a rândul a gestionat în asemenea hal cedările încât galben-albaștrii au risipit pe nimic în toate zările o pleiadă de tineri. Bețe în roate pe plan didactic și sportiv, deposedări ale unor merite și performanțe incontestabile, machiavelice intrigi de învrăjbire a colegilor antrenori, trafic de influență pe linie politică pentru a-l creiona într-o lumină proastă, iar ca desert de dată recentă, grile de transfer umflate, asezonate cu acuze, insulte și injurii. Într-un detonator interviu în exclusivitate, cutremur la fileul local, antrenorul demisionar și-a vărsat oful, relevând niște foarte triste atitudini retrograde care, în România, nu mai au din păcate darul să uimească.
Publicat în Exclusiv, Volei
Etichete ACS Agroland Timișoara, Adrian Cionca, Andre Meyer, Aurelian Cârdu, beach-volley, Bianca Șvaia, Bogdan Nan, Cerasella Şerban, CEV, Claudia Fantaziu, CSM Lugoj, CSŞ Bega Timişoara, CSŞ Lugoj, Dan Jitaru, Daniel Luncă, Daniela Lupescu, Florian Kaburek, Ioan Blaj, Ioana Mircioagă, Ioana Ordean - Adriana Melniciuc, Lucian Bădiceanu, Marius, Mircea Roşu, Octavian Rașca, Ovidiu Darlaczi, Paula Suru, Premiul Fair-Play volei, Robert Vîrlan, Şcoala Generală 30, Sonia Marina, sport, Vlad Cuciureanu, Vlad Florin Ene, volei masculin
Lasă un comentariu
CSȘ Bega Timișoara – CSȘ Bacău 3:0. Juniorii lui Dan Jitaru, deja în semifinalele Diviziei Juniori!
GALERIE FOTO. Floarea Timișoarei: voleibaliștii vicecampioni naționali de la CSȘ Bega
Una dintre cele mai frumoase echipe juvenile a Timișoarei noului mileniu, cea de volei băieți pregătită la CSȘ Bega de profesorul Dan Mihai Jitaru, a acaparat medaliile de argint pe țară ale Diviziei Cadeți, 7 dintre cei 8 componenți clasați duminică pe locul 2 la capătul turneului final de la Dej regăsindu-se printre cei 9 medaliați cu aur la precedenta grupă de vîrstă, Divizia Speranțe, în urmă cu 2 ani. Dar să-i cunoaștem...
Publicat în Exclusiv, Juniori, Volei
Etichete CSA Steaua, CSŞ Bega Timişoara, CSS1 Constanţa, CVM Tomis Constanţa, Dan Jitaru, Divizia Cadeţi, Florian Kaburek, George Dincă Anghioiu, Lapi Dej, Lucian Bădiceanu, Marius Roşu, Mircea Roşu, Ovidiu Darlaczi, Raul Urechiatu, rezultate, Sergiu Călin, sport, sporttim, Vlad Ene, volei juniori
Lasă un comentariu
Timişoara mai pierde o speranţă: Darlaczi, preluat de Tomis
O tînără speranţă a voleiului masculin timişorean care a urcat de două ori pe podiumul competiţiilor naţionale sub egida F.R.V. în ultimele două sezoane, cucerind inclusiv aurul, a fost înhăţată de la CSS Bega de către "aspiratorul de talente" Tomis Constanţa, ca o continuare a hemoragiei de sportivi de perspectivă descoperiţi şi instruiţi pe malurile Begăi dar şi ca o explicaţie a nereuşitelor echipelor locale de seniori în jocuri cu mingea, văduvite fiind de roadele propriilor pepiniere.
Publicat în Juniori, Sport juvenil, Volei
Etichete CSŞ Bega Timişoara, Dan Jitaru, Divizia Cadeţi, Divizia Minivolei, Divizia Speranţe, FRV, juniori, mezin, Ovidiu Darlaczi, sport, Tomis Constanţa, volei, voleibanat, Zilele Timişoarei
Lasă un comentariu
Bravo! Timişoara, 3 pe ţară la prima treaptă a voleiului
Nu multe sunt centrele din ţară care dau atenţie creşterii juniorilor încă de la prima treaptă a piramidei juvenile în volei dar Timişoara şi Timişul se pot mîndri cu două clasări pe podiumul Campionatului Naţional al F.R.V. la cea mai mică grupă de vîrstă, Divizia Minivolei, înregistrate duminică, CSS Bega Timişoara obţinînd bronzul în întrecerea băieţilor, la Blaj, iar CSS Lugoj locul 3 în turneul final al fetelor, la Bucureşti. Mai întîi, despre juniorii pregătiţi de profesorul Aurelian Cârdu, urmînd ca mîine să consemnăm pe seama reuşitei lugojencelor antrenate de profesoara Carmen Todros.
Publicat în Juniori, Volei
Etichete CSŞ Bega Timişoara, CSS Blaj, CSS Nicu Gane Blaj, CTF Mihai I Bucureşti, Divizia Minivolei, Ovidiu Darlaczi, sport, turneu final, volei juniori
3 comentarii
Care pe care: campionii din Timişoara, acasă în semifinal
CSS Bega Timişoara, absolventă în mai 2011 a categoriei juvenile Divizia Juniori cu magda cum laude, campioană naţională, are cel mai greu joc şi probabil decisiv în vederea calificării încă de astăzi, în prima zi a turneului semifinal al Diviziei Cadeţi, categorie imediat superioară celei în care s-a impus pe ţară în sezonul trecut, şi pe care îl găzduieşte în sala "Profesor Mircea Albu"...
Publicat în Juniori, Volei
Etichete Alex Isac, Alin Itu, Bihorul Oradea, Bogdan Contra, CSŞ Bega Timişoara, Dan Mihai Jitaru, Daniel Crăciun, Divizia Cadeţi, Flavius Mihu, Florian Kaburek, FRV, juvenil, Lucian Bădiceanu, Marius Roşu, Mircea Roşu, Ovidiu Darlaczi, Robert Vîrlan, sport, Tomis Constanţa, Vlad Ene, volei juniori
Lasă un comentariu
CSS Bega, calificată în finală! Îşi va apăra cu succes trofeul?
CSS Bega Timişoara a învins luni dimineaţă cu 3:1 pe terenul gazdei uneia dintre grupele turneului semifinal naţional al Diviziei Speranţe, şi anume CSS2 Baia Mare, şi s-a calificat astfel în turneul final pe ţară, ce va reuni în perioada 23-27 mai cele mai bune 8 echipe. Clubul timişorean, cu o altă generaţie de voleibalişti, cu un an mai mari, este deţinător la zi al titlului naţional în Divizia Speranţe, după triumful înregistrat în ultimul act în primăvara trecută, la Câmpulung Muscel.
Publicat în Juniori, Volei
Etichete Aurelian Cârdu, CSŞ Bega Timişoara, CSS LPS Bihorul, CSS2 Baia Mare, Divizia Speranţe, Lapi Dej, Ovidiu Darlaczi, sport, turneu final, volei
Lasă un comentariu
Băieţii de la CSS Bega, şi ei în turneul final la Minivolei. La Timişoara?
CSS Bega Timişoara s-a calificat în week-end în faza turneului final al Campionatului Naţional de Minivolei, cea mai mică grupă juvenilă de vîrstă, cîştigînd pe linie jocurile turneului semifinal, de la Caransebeş. Însă spre deosebire de întrecerea omoloagă a fetelor, …
Publicat în Juniori, Volei
Etichete Aurelian Cârdu, Cauc, CNNT Craiova, CSŞ Bega Timişoara, CSŞ Caransebeş, CSŞ Lugoj, juniori, Minivolei, Ovidiu Darlaczi, sport, Timişoara, volei juniori
Lasă un comentariu
Băieţii de la CSS Bega, pe 3 la Topliţa, şi spre semifinalul Diviziei Speranţe
CSS Bega Timişoara a cîştigat un meci şi a pierdut două în cadrul fazei turneelor interjudeţene ale Diviziei Speranţe, elevii pregătiţi de Aurelian Cîrdu clasându-se pe locul 3 la finele patrulaterului Seriei a V-a, găzduite la Topliţa, şi trăgând nădejde …
Publicat în Juniori, Volei
Etichete Alexandru Tîrziu, Andrei Opreanu, Aurelian Cârdu, Campionatul Naţional, Cătălin Cauc, CSŞ Bega, CSS Blaj, CSS Topliţa, CSS Zalău, CSS2 Baia Mare, Divizia Speranţe, Gabriel Baciu, Minivolei, Ovidiu Darlaczi, Raul Urecheatu, Seba Chifan, Seba Tferle, Sergiu Călin, sport, Valeriu Talpaş, volei
Lasă un comentariu
După 3:0, 3:0…”Pregătim formarea unui joc rapid, bine definit”
CSS Bega Timişoara a început cu bine noul an, atât fetele cât şi băieţii impunându-se cu 3:0 pe teren propriu în prima rundă pe 2012 din Campionatul Naţional, Divizia Cadeţi, succese ce betonează înainte de termen calificarea formaţiilor juvenile în faza semifinală a competiţiei naţionale. Iar triumfurile au venit şi cu nişte debuturi de bun augur, anunţate ca speranţe nu doar ale voleiului local...
Publicat în Juniori, Volei
Etichete CNMB Râmnicu Vâlcea, CNNT Craiova, CS Kefalonia, CSŞ Bega, CSS Blaj, CSS Deva, CSS Şcoala 1 Oţelu Roşu, Dan Jitaru, Denisa Pujky, Divizia Cadeţi, Divizia juniori, Ioan Erşigan, juniori, Ovidiu Darlaczi, sala Profesor Mircea Albu, sport, Timişoara
Lasă un comentariu