Arhiva etichetelor: Petculescu

România doar egalează abia în minutul 90 şi nu învinge acasă nici la a treia încercare, ratând cu un deficit major de puncte trecerea de preliminariile Euro U17. Majoritatea gazdelor grupelor, bilanţuri superioare

Optarul "pepinierei" Universităţii Craiova, Robert Petculescu, introdus în avanposturi de selecţionerul Roşca în locul lui Pîrvu de la pauza ultimului meci al României U17 în patrulaterul găzduit în Ilfov în faza a II-a preliminară a calificările pentru Campionatul European, a egalat în minutul 90 liderul cu punctaj maxim şi cu biletele pentru Cipru deja în buzunar, şi anume Suedia, însă juniorii "tricolori" nu s-au impus nici la a treia tentativă la Buftea, astfel încât, cu numai două puncte din 9 posibile pe teren propriu, au fost eliminaţi din cursă cu un deficit sever, scandinavii mergând mai departe cu 7 puncte, iar galezii obţinând 6 şi intrând în ierarhia ocupantelor locurilor secunde în serii, dintre care 7 cu cele mai bune rezultate în faţa echipelor de pe locurile 1 şi 3, mai exact 2-1 în dauna românilor dar şi 1-2 cu nordicii, au la rândul lor drept de accedere la turneul final. 
Publicat în Fotbal, Internațional, Juniori | Etichete , , , , , , | Lasă un comentariu