Arhiva etichetelor: play-off Liga Zimbrilor
Poli caută să intre de azi în vacanță, pe Milcov, fie și fără Fenici, îndoliat
Zi de miercuri în care campioana Dinamo și Potaissa Turda mai pot face acasă un pas spre titlu respectiv spre obținerea locului 3, după victoriile în deplasare la debutul finalelor mare și mică, la Constanța respectiv CSM București - între timp proaspătă câștigătoare a Challenge Cup, dar și în care alb-violeții Politehnicii Timișoara pot intra oficial în vacanța competițională. Strict în cazul încă unui succes în deplasare, în cel de-al doilea meci după sistemul ”două victorii din trei jocuri”, în Vrancea, unde câștigau ediția campaniei în curs a Cupei României. Bănățenii au 1-0 la partide cu CSM Focșani 2007 dar și absențe înaintea revanșei pe care moldavii și-o doresc ca spargere a gheții în cele cinci încleștări directe din acest sezon. Dacă o vor obține, o a treia partidă decisivă pentru locul 7 va fi necesară miercurea viitoare pe Bega...
Publicat în Handbal
Etichete Cristian Fenici, CSM Focșani - Poli Timișoara, handbal masculin, înoliat, play-off Liga Zimbrilor
Lasă un comentariu
Poli pierde la Călărași și coboară în disputele pentru locurile 7-8 în ierarhia finală, cu CSM Focșani 2007
Egali joi după-amiază acasă ai liderului AHC Dobrogea Sud, handbaliștii Timișoarei au resimțit în această seară la Călărași atât urmările intensității duelului cu constănțenii cât și absențele din efectiv în cele două partide disputate la un interval de nici 75 de ore cu tot cu călătoria spre sud-estul țării, cedând ritmul pe mijlocul reprizei I prin primirea a 5 goluri la rând după un început în avantaj, fără a mai egala ulterior situația: 33-30 (16-12). În consecință, AHC Dunărea, care aborda meciul de la ora 19 cu un punct avans față de ”violeți” după ce fructifica și joi avantajul terenului propriu prin a știrbi șansele lui CSM București la prinderea finalei, și-a asigurat astfel prezența în întâlnirile pentru locurile 5-6, bănățenii fiind nevoiți să tragă cel mult la locul 7. De fapt, încă înaintea rundei finale din seriile patrulater din play-off, de miercuri, ordinea ierarhică în grupe a fost definitivată, păstrate fiind întocmai clasările după sezonul regular, semn că punctele din oficiu înaintea celor 6 etape au avut un rol major, chiar decisiv.
Poli egalează la final a treia oară și periclitează planurile liderului AHC Dobrogea Sud, căruia îi ciuntește punctajul maxim: 22-22 (10-13)
Numele Politehnicii și culorile alb-violet îi obligă pe handbaliștii Timișoarei, care le onorează cu fiecare ocazie prin caracteristici definitorii precum spiritul de sacrificiu și ardoarea de a nu se lăsa cu nici un chip, fie și conduși uneori mai tot meciul. Fenici și colegii săi au meritul de a juca de fiecare dată încrezători până la capăt, rețetă ce i-a făcut protagoniști a numeroase partide cu final nerecomandat cardiacilor, suspans garantat, dar mai ales de a avea capacitatea să-i examineze sever pe aspiranții la locuri mai înalte. Astfel, după ce la finele returului, pe 3 aprilie, i-au pus la punct pe cei de la CSM București, 27-17, doborându-i de pe locul 2 în favoarea dinamoviștilor, astăzi de la ora 16 i-au ciuntit punctajul maxim în play-off fruntașei AHC Dobrogea Sud, prin a o egala de 3 ori fără a o conduce, remiză de astă dată în favoarea ”Municipalului” din capitală, chit că în ambele cazuri ”violeții” n-au avut foloase ierarhice de tras: 22-22 (10-13) cu constănțenii.
Publicat în Handbal
Etichete Cristian Fenici, Kevic, Pero Milosevic, play-off Liga Zimbrilor, Poli - Dobrogea Sud 22-22, Sundovski
Lasă un comentariu
Șuntată de arbitri în primul sfert de oră și rămasă rapid fără Dragas, Poli pierde la CSM București și în mare măsură cursa spre finala mică: 25-22 (12-7)
Rămasă încă după unicul gol egalizator fără masivul inter marcator Dragas, accidentat la deschiderea contului violet, 1-1, în condițiile în care bănățenii nu mai pot conta oricum în restul sezonului pe Sadoveac, lovit și el, și șuntată de arbitri în primul sfert de oră al deplasării de la 17:30, cât să-i fie tăiat elanul, SCM Politehnica a fost condusă permanent în sala ”Rapid” de CSM București, și la 7 goluri diferență, pierzând totodată în mare măsură și oportunitatea de a mai face rocadă în clasamentul din play-off cu cei din capitală, de-acum net mai bine poziționați pentru a prinde finala mică: 25-22 (12-7).
Redresată înaintea pauzei, Poli se desprinde clar
Începutul a fost mai greu în primul meci acasă din play-off, numai Marjanovic înscriind în primele 10 minute, o dată de la 7 metri, pe când AHC Dunărea Călărași de 6 ori, dar odată ce SCM Politehnica a marcat de 4 ori în 5 minute pentru a prelua în premieră conducerea, din minutul 22, nici n-a mai privit înapoi. Din contră, s-a desprins și la 7 goluri, avantaj deținut de 4 ori în triumful fără Marius Sadoveac, lovit: 31-26, la pauză 14-12.
”Vrem să câștigăm toate meciurile de acasă”. Poli, prim joc în ”Constantin Jude” în play-off, de la ora 17 cu AHC Dunărea Călărași. Juniorii 2, calificați în finale
După ce la inaugurarea seriei patrulater din play-off a avut parte de cea mai grea partidă dintre cele 6 ale acestei grupe, în deplasare la liderul din Constanța, pe care a pierdut-o, formația handbaliștilor alb-violeți debutează astăzi și acasă în întrecerea locurilor 1, 3, 5 și 7 conform ierarhiei la finele returului, în compania dunărenilor de care au fost devansați cu numai un punct după retur. Pe hârtie, cel mai facil examen dintre aceleași șase, galben-albaștrii din Călărași având pe de altă parte tot 2 principali marcatori în topul celor mai prolifici 10 din actuala ediție a Ligii Zimbrilor dar și cei mai mulți convocați, cinci, în efectivul de 19 al României pentru ”dubla” de săptămâna trecută cu Lituania.
Poli are numai de câștigat în cursa după medalii și în Liga Zimbrilor
Numai o victorie în plus să fi avut handbaliștii Politehnicii în această campanie în care au suferit cele mai puține eșecuri în sezonul regular, atât și nimic mai mult, și ar fi demarat faza play-off de pe locul 2 în grupa patrulater a ocupantelor pozițiilor pare după retur, cu 4 puncte. Iată deci cât de mare a fost echilibrul de forțe pe parcursul celor 26 de etape tur-retur în cursa pentru treapta a patra, nu mai puțin de 4 echipe fiind comasate pe două puncte în zona 4-7! Iar ”violeții” au remizat cu fiecare din ele, acasă cu Potaissa și Steaua, respectiv la Călărași, semn că orice s-ar fi putut întâmpla. Au sfârșit însă de puțin ultimii în acest ”careu”, pe 7, urmând a porni astfel tot ultimii și fără punct din oficiu în seria mai grea a trupelor de pe poziții impare, ceea ce le rezervă în schimb un statut ce le-ar putea servi psihologic, neavând nimic de pierdut.
Publicat în Handbal
Etichete Dobrogea Sud - SCM Politehnica Timișoara, Pero Milosevic, play-off Liga Zimbrilor
1 comentariu
Poli aleargă din nou după egalare dar pierde la limită. Decisivul pentru semifinale, în deplasare la CSM
SCM Politehnica a trecut în această seară pe lângă ocazia tranșării acasă deja după cel de-al doilea meci a sfertului de finală cu dubla vicecampioană la zi CSM București, de care a fost depășită la limită după ce a condus-o de numai două ori, în primul sfert de oră: 18-19 (10-13) și 1-1 la scorul general. Doar aruncările de departajare de la 7 metri i-au despărțit duminică în capitală, câștig de cauză având atunci bănățenii, și numai un gol i-a separat în revanșa adjudecată astăzi de la 17:30 de oaspeți în sala ”Constantin Jude”, așa încât verdictul va fi dat în partida decisivă care pe care pentru intrarea în semifinale de duminică 29 martie, la București.
Poli egalează în ultimele secunde în Giulești și câștigă la aruncări de departajare, 28-29 la CSM București după 5 de 7 metri parate de Savic. Un succes joi acasă și violeții intră în semifinale
SCM Politehnica este la un pas de a repeta de o manieră identică pătrunderea în semifinalele primei ligi de handbal masculin, precum în urmă cu 2 ani, când aborda play-off-ul tot de pe locul 5 și așadar cu un prim meci în deplasare în sferturi, câștigat atunci la CSA Steaua, învinsă apoi și în al doilea joc, în ”Constantin Jude”. Unde alb-violeții îi așteaptă joi de la ora 17:30 pe dublii vicecampioni la zi de la CSM București, depășiți de bănățeni în matineul de astăzi din Giulești de o manieră dramatică, elevii lui Pero Milosevic egalând în ultimele secunde pe atacul final într-o revenire de la 25-23 și triumfând apoi fără greș la aruncările de departajare grație altor două parade ale portarului Savic, de 5 ori de netrecut de la 7 metri, un înger păzitor pe lângă căpitanul marcator Fenici, cu 8 reușite. Doar dacă nu triumfă joi ar mai fi nevoiți timișorenii să joace și un al treilea meci decisiv, în deplasare la CSM, peste două săptămâni, pe 29 aprilie.
SCM Politehnica învinge în ultimul meci acasă înainte de sferturile play-off și se apropie la un punct de a doua
Handbaliștii Politehnicii au jucat în această seară primul meci după finala pierdută la Constanța a Cupei României, în urmă cu 11 zile, partida din sala ”Constantin Jude” cu penultima clasată CSM Făgăraș constituind totodată ultima repetiție acasă înaintea duelurilor din prima fază eliminatorie, sferturile play-off. O repetiție reușită înaintea apariției finale din retur, peste două săptămâni, la Baia Mare, dar mai ales înaintea manșelor pentru pătrunderea în semifinalele campionatului național.
Publicat în Handbal
Etichete handbal masculin, Marjanovic, play-off Liga Zimbrilor, SCM Politehnica - CSM Făgăraș 27-20, sport
Lasă un comentariu