Arhiva etichetelor: POBEDA – PERIAM 4-4

”Bulgarii”, prim punct în 5 etape după ce au fost egalați și conduși acasă cu 1-4: 4-4 (1-1) cu Avântul Periam. Stoianov: ”La un moment dat ne-am pierdut capul”. Leucă: ”Am dominat dar am făcut pasul înapoi”

Nu degeaba arena din Dudeștii Vechi poartă numele unui fost prolific marcator de succes la nivel mondial, Hristo Stoichkov, autor al multor goluri antologice, căci dacă se joacă un meci de campionat în actualul sezon pe terenul ”bulgarilor”, cascada golurilor este asigurată, astăzi de la ora 14 fiind asigurat maximum în cele 6 întâlniri de până acum din primele 11 etape în Seria 8 din Liga 3, mai exact nu mai puțin de opt. Iar evoluția scorului a fost cât se poate de spectaculoasă, ACS Pobeda Star Bișnov – CS Avântul Periam sfârșindu-se în cele din urmă 4-4 (1-1), după 1-0 și 1-4.
Publicat în Fotbal, Liga 3 | Etichete , , , , , | Lasă un comentariu