Arhiva etichetelor: Ripensia Timişoara

Suflu nou: ASU Poli – Ripensia 1-4 (1-1), în amical

Unii iubitori ai fotbalului timişorean aclimatizaţi pînă mai ieri mai degrabă cu jocurile Ligii 1 şi eurocupele, eventual cu Liga 2, se familiarizează acum, încet, încet, cu inedita lume a "fotbalului mic", un bun prilej în acest sens constituindu-l amicalul de aseară, de pe "Ştiinţa", între nou-promovata ASU Poli, care a şi dobîndit primele două succese în "Judeţ", şi relansata Ripensia, care va porni săptămîna viitoare la drum în Campionatul Municipal cu ţelul de a călca din prima pe urmele "violeţilor", spre eşalonul V. Faţă în faţă au fost şi cîştigători ai Cupei României în 1980, asta într-o seară în care fotbalul timişean din 2012 zbura deja in corpore din competiţie, şi anume Iosif Rotariu, pe-atunci mezin al poliştilor, acum în teren la ASU, respectiv Radu Suciu, portarul finalei cu Steaua, acum manager al Ripensiei.
Publicat în Fotbal, Judeţ, Municipiu, Poli Timişoara, Timişene | Etichete , , , , , , , , | 2 comentarii

GALERIE FOTO. UMT, patrimoniu ruinat al sportului timişorean

Vechea şi legendara tribună de lemn, martoră a unor jocuri de referinţă, este demult una cu pămîntul, iar stadionul pe care încă se juca fotbal de liga întîi în 1 iunie 2002, acum ceva mai mult de 10 ani, este o ruină căzută pradă demolării şi excavărilor. Fotbalul timişorean şi-a mai ştirbit din partimoniu, o arenă pe care evolua cîndva vechea Ripensia dispărînd din circuit tocmai într-un moment în care noua "Ripi" îşi caută o casă cît de cît pe seama blazonului său. Mai jos, cîteva clişee care spun totul din preajma unui dreptunghi verde înconjurat de flori acum nici un deceniu, la UMT. Un sugestiv exemplu al profundului colaps în care a plonjat nu doar sportul timişorean ci o întreagă societate.
Publicat în Exclusiv, Fotbal | Etichete , , , , , , , , | 2 comentarii

Ripensia plusează: de la remize la un prim succes

... Şi a venit şi întîiul triumf, la nici o săptămînă în urma primei alinieri la centru după decenii, ca un semn incipient că F.C. Ripensia Timişoara 1928 nu vrea să trăiască doar din amintiri. Mai este extrem de mult pînă foarte departe dar primul succes fie şi într-un joc amical al unui nume de legendă nu doar în sportul bănăţean merită salutat ca atare, noua "Ripi" conferind un aer proaspăt prin tot ceea ce înseamnă relansarea revitalizantă a unei tradiţii într-un fotbal local aflat în mari căutări şi la ora unor necesare schimbări de macaz după ani de restrişte, convulsii şi rătăciri de busolă, respectiv într-un fotbal autohton ros de corupţie, oportunism, lipsă de credibilitate şi mai ales ambiţii de mărire de pe azi pe mîine. În contrast, ripensiştii reînceputului au ales să plece de jos, chiar cu oarecare umilinţă, înscriindu-se în Campionatul Municipal, pentru care se pregătesc aşadar cu asiduitate, şi bine au făcut. Momentan mică dar cu un blazon aurit de respectat, Ripensia ar putea capta rapid interesul amatorilor de fotbal, catalizîndu-se dintr-o reapariţie inedită într-o echipă reîndrăgită. Primii muguri sunt ai speranţei, zeci de spectatori fiind prezenţi pe Electrica, după cum lecturăm pe portalul oficial al clubului, www.ripensiatimisoara.ro...
Publicat în Fotbal, Municipiu, Sport de masă, Timişene | Etichete , , , , , , , , | 1 comentariu