Arhiva etichetelor: Robert Ciobotaru

Robert Ciobotaru, în ultimul act pe toate fronturile, 3 din 5 finale cu principalii favoriți: Andra Olariu la simplu fete. Campionatul Național de seniori elite

După 16 partide vineri, în care n-au intrat însă pe teren favoriții numărul 1 și 2, și după alte 29 de întâlniri sâmbătă, Campionatul Național de seniori elite din Sala ”Constantin Jude” din Timișoara a ajuns la ora finalelor la fileu, disputate în trei dintre cele 5 probe, în ambele de simplu precum și la dublu băieți, de principalii favoriți ai competiției. Iar Robert Ciobotaru a ajuns în ultimul act pe chiar toate cele 3 fronturi pe care s-a aliniat la start...
Publicat în Badminton | Etichete , , , , , , , , | Lasă un comentariu

Campionatul Național Seniori Elite, de vineri până duminică în Sala ”Constantin Jude” cu peste 30 de badmintoniști

De la baschet european la badminton național, Sala ”Constantin Jude” va fi de vineri până duminică gazdă a întrecerii pe țară de ”Seniori Elite”, în care timișoreanca Andra Olariu este cap de serie numărul 1 în proba de simplu feminin. Celelalte detalii despre Campionatul Național din weekend dar și despre startul în această săptămână a unei noi ediții a programului Pierre de Coubertin, mai jos...
Publicat în Badminton | Etichete , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , | Lasă un comentariu

Timişoara dă startul Internaţionalelor de Badminton ale României – Romanian International 2015

170 de participanţi, din 35 de ţări de pe 5 continente şi-au anunţat prezenţa la a XIII-a ediţie a Internaţionalelor de Badminton ale României. Anglia, Germania, Danemarca, India, Indonezia şi Sri Lanka sunt doar o parte dintre statele reprezentate la competiţia de la Timişoara, ce va avea loc de joi până duminică în Sala ”Constantin Jude”, în organizarea Federației Române de specialitate. Iar conform tradiției la edițiile din acest deceniu, Sporttim este partener media al evenimentului.
Publicat în Badminton | Etichete , , , , , , , , , , , , , , , , , , , | Lasă un comentariu

Favoriții numărul 1 implicați vineri, Robert Ciobotaru la simplu băieți, și Alexandra Milon cu Daniel Cojocaru la dublu mixt, avansează după prima zi a Campionatului Național de seniori

Principalii favoriți intrați încă de vineri în întrecerile Campionatului Național de badminton pentru seniori demarat de la ora 16,30 în sala ”Constantin Jude” din Timișoara, și-au croit drum spre fazele superioare ale competiției, care programează sâmbătă inclusiv semifinalele, urmând ca pe parcursul celei de-a doua zile la fileu pe malurile Begăi să apară în scenă și ceilalți favoriți numărul 1.
Publicat în Badminton | Etichete , , , , , , , , , , | Lasă un comentariu

Cupa Bega la badminton pentru seniori şi amatori: clasaţii pe podium

Marius Corciuc şi Andra Olariu, primii la "Cupa Bega" Amatorii de badminton, şi nu doar sportivii legitimaţi care concurează în întreceri oficiale la nivel naţional, au tot mai multe bune prilejuri de a participa în competiţii la fileu, o altă ocazie ivindu-se în week-end, la o nouă ediţie a întrecerii dotate cu "Cupa Bega", pentru seniori şi amatori, care s-a desfăşurat în cele 5 clasice probe de simplu respectiv dublu, pentru băieţi şi fete, plus dublu mixt, pe mai multe categorii. Dar iată-i pe primii clasaţi...
Publicat în Badminton, Sport de masă | Etichete , , , , , , , , , , , , , , | Lasă un comentariu

Marius Corciuc, multiplu campion al ţării, dublu campion balcanic, „bronz” la Internaţionale: „Traversez Timişoara în diagonală dar pregătirile sunt o relaxare, o plăcere”

Cu unul dintre cei mai buni sportivi timişeni, Marius Corciuc, despre victoria sa, odată, într-o tabără, în faţa celui care avea să devină primul campion mondial de juniori dat badmintonului de Europa, danezul Viktor Axelsen, şi în general despre picăturile de sudoare îngemănînd acolada de distincţii strînse pînă la nici 23 de ani într-un cabinet de trofee ale cărui limite nici nu le mai ştie.
Publicat în Badminton, Exclusiv | Etichete , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , | Lasă un comentariu

Aur, argint, bronz: Olariu, Corciuc, Ştefan, Posteucă, Vasiu

Patru badmintonişti timişoreni s-au întors cu tot atâtea medalii de toate strălucirile de la Cupa României pentru seniori, găzduită în week-end la Şcoala Generală 99 din Bucureşti, unde Sonia Olariu s-a impus în finala la simplu fete cu Florentina Constantinescu în numele noii sale grupări, CSM Timişoara. Semnele sunt bune pentru alinierea de joia viitoare la startul Banuinvest International Badminton Championships 2012 (foto), ce va avea loc în 15-18 martie în "Banu Sport".
Publicat în Badminton | Etichete , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , | Lasă un comentariu

Globul pe Bega: Banuinvest 2012, de pe 5 continente

Unul dintre extrem de puţinele sporturi în care Timişoara organizează întreceri la nivel mondial se găteşte să primească peste nici două săptămîni o foarte pestriţă caravană globală, cu ocazia ediţiei anuale a Banuinvest International Badminton Championships, parte a circuitului continental din cadrul Badminton Europe, care va difuza jocurile în direct pe internet din sala Banu Sport, turneul fiind totodată cu punctare la nivel mondial şi în vederea J.O.
Publicat în Badminton | Etichete , , , , , , , , , , , , , , , , , , , | 1 comentariu