Arhiva etichetelor: Rom Cri Braşov

Federația Română de Handbal, măsluire negru pe alb a măsurătorilor până la capăt și până în pânzele albe. Cu Gațu sau Dedu, aceeași Mărie cu altă pălărie

Post scriptum la neverosimilele demersuri de săptămâna trecută de la Reșița, în Seria a IV-a a primei faze a turneelor semifinale în cadrul Campionatului Național FRH de juniori 1, în cadrul căreia, în aceeași zi, doi portari care, conform măsurătorilor de la ședința tehnică a întrecerii, nu îndeplineau cerințele de talie stipulate de regulamentul federal, creșteau pe ascuns de la o oră la alta cât să fie ”scoși” la o remăsurare ilegitimă, ticluită pe ascuns, portalul oficial al Federației Române de Handbal se face că plouă.
Publicat în Handbal | Etichete , , , , , , , , , | 1 comentariu

Timișoarei să-i fie mare, mare rușine, cum își lasă viitorul de izbeliște! Juniorii I ai LPS Banatul, miei de Paști la semifinalul brașovean

Un fost internațional al României, cu evoluții la Jocurile Olimpice de vară, acum antrenor al juniorilor mari de la LPS Banatul, n-a încercat deloc să se disculpe reflectînd pe inconfortabilul drum de întoarcere spre casă la cele 3 eșecuri în anticamera turneului final național, ci a identificat lipsa unor condiții esențiale și indispensabile ce frînează din start buna activitate pe semicercul juvenil local. Luciean Vasilache, cu franchețe și realism, despre terenul pierdut de Timișoara, parcă fără a-i păsa cu adevărat.
Publicat în Exclusiv, Handbal, Juniori | Etichete , , , , , , , , , , , , , , , | 5 comentarii

3 în 24 de ore!? Ruşine Federaţiei Române de Handbal. Şi atît!

Aşa cum am anticipat în avancronica prezenţei lui LPS Banatul Timişoara la turneul semifinal de 5 echipe de la Şcoala 11 din Braşov, unul dintre cele 4 din acest week-end, şi care cerne cele mai bune 8 finaliste pe ţară ale Campionatului Naţional de juniori II, elevii Corneliei Maria Disici au avut parte de o programare cel puţin stranie a jocurilor, care poate constitui un factor determinant mai ales în condiţiile unui accentuat echilibru valoric.
Publicat în Handbal, Juniori | Etichete , , , , , , , | 1 comentariu

Cu talie, juniorii LPS revin într-o sală în care luau aur în 2010

Va fi care pe care, va fi încleştarea a trei cîştigătoare de serii, va fi un duel pe muchie, tehnico-tactic, fizic şi mental, fără menajamente şi pentru doar două locuri calificante la turneul final. Astfel se anunţă Grupa a 3-a a fazei semifinale a Campionatului Naţional de juniori II, ce reuneşte de vineri pînă duminică în Şcoala 11 din Braşov cinci grupări din interiorul curburii carpatice, printre care şi una dintre cele mai promiţătoare generaţii timişorene ale ultimilor ani, cea de 1995 a LPS Banatul, pregătită de profesoara Cornelia Maria Disici.
Publicat în Handbal, Juniori | Etichete , , , , , , , , , , | Lasă un comentariu