Arhiva etichetelor: România – Belgia
„Stejarii” răstoarnă scorul în capitală până la pauză cu Belgia dar nu conving
România a câştigat primul meci jucat acasă în 2024, 33-18 (14-6) de la 0-6 la primirea Belgiei sâmbătă de la 14:30 pe "Arcul de Triumf", legând astfel victorii la lansarea noii ediţii a eşalonului secund continental Rugby Europe Championship, după cea din Polonia, o alta cu învingătoarea surpriză săptămâna trecută a Portugaliei cu 10-6.
România – Slovacia meci de turneul final „Euro”, nu glumă! Iar un alt joc de „Euro”, nu glumă, cu alde Bosnia şi Herţegovina, Israel, Islanda sau Ucraina. Europenele, un soi de Daciada-Eurovision pe cât de devalorizată e şi Euro
Unei societăţi zombificat involuate şi degenerate, dar în special supraponderală, şi un turneu final fotbalistic continental inter-ţări pe măsură, balonat sub orice critică la nu mai puţin de 24 de participante, "umplutură" şi balast cât încape, cu rabat la calitate, astfel încât, conform tragerii la sorţi a competiţiei din 14 iunie - 14 iulie 2024 din Germania, şi întâlniri precum România - Slovacia, aşadar meci de turneul final al "Europenelor", nu glumă! Un alt joc al "Euro", nu glumă, fiind între "tricolori" şi alde Bosnia şi Herţegovina, Israel, Islanda ori Ucraina.
Publicat în Fotbal, Internațional, Liga 1
Etichete România - Belgia, tragere la sorţi, turneu final, uefa euro 2024
Lasă un comentariu
Badmintonul românesc, triplă premieră: cap de serie la Campionatul European pe echipe sub 17 ani pe baza punctajelor obţinute, succese pe linie în faza preliminară a grupelor şi calificare în sferturile octetului fruntaş
În reviriment, semnalat anul trecut prin performanţele selecţionatei "tricolore" U15 la Campionatul European din septembrie din Ibiza, badmintonul juvenil românesc se menţine pe val şi continuă apariţiile surprize plăcute peste aşteptări şi peste condiţiile de care dispune în realitate şi în termeni comparativi cu forţele consacrate de pe continent, reprezentativa sub 17 ani a Federaţiei Române de Badminton semnând zilele acestea o triplă premieră cu ocazia Campionatului European pe echipe naţionale sub 17 ani ce se desfăşoară în Lituania, prin a aborda competiţia în calitate de cap de serie numărul 7 în baza punctajelor obţinute în prealabil, dar şi prin a înregistra succese pe linie în faza preliminară a grupelor de calificare, intrând în consecinţă în sferturile de finală ale octetului fruntaş, companie de care n-a mai avut parte până acum la U17.
Publicat în Badminton, Sport juvenil
Etichete badminton România, denisa maria muscalu, laura constantin, luca stefan pandele, România - Belgia, România U17
4 comentarii
Calafeteanu (RCM UVT Timişoara), eseu la centru în România – Spania 32-6. Calificare la Mondial
Dubla campioană naţională RCM UVT Timişoara a avut 4 titulari în XV-le de start al „Stejarilor” României la ora jocului decisiv pentru acontarea biletelor de calificare la Cupa Mondială de anul viitor, din Anglia, iar unul dintre aceştia, impetuosul Valentin Calafeteanu, a izbutit în minutul 64, la centru, al treilea dintre cele 4 eseuri ale gazdelor, care s-au impus detaşat şi cu punct bonus, 32-6 (13-3) cu Spania.