Arhiva etichetelor: rugby

Timișoara Saracens ține de trofeu, Bucureștiul n-a mai avut măcar o finalistă de 7 ani

Grav avariat pe plan internațional prin excluderea de la Cupa Mondială 2019, în plus campioana națională pierzând în deplasare și fiind eliminată la ultimul hop pe drumul spre reintrarea în grupele Challenge Cup, rugby-ul românesc caută să se regrupeze într-o sâmbătă cu o încărcătură aparte prin confruntările din București ale principalelor 4 cluburi ale Superligii, cu ocazia semifinalelor, știut fiind faptul că vizitatoarele CSM Știința Baia Mare și Timișoara Saracens și-au împărțit în acest deceniu toate trofeele principalei întreceri interne, bănățenii adjudecându-le fără greș strict în dauna maramureșenilor în 2012, 2013, 2015 și 2017 iar cei din nord pe celelalte două, contra Stelei iar în 2014 contra Farului după matrapazlâcul de pe ”Dan Păltinișanu”, cei din capitală așteptând așadar de 7 ani o reintrare în ultimul act.
Publicat în Rugby | Etichete , , , , , , , , | Lasă un comentariu

Chiar până și în rugby, România!? Sindromul naturalizărilor îi induce excluderea de la Cupa Mondială 2019

A nu te putea abține și restrânge de la anumite reflexe nici măcar într-un sport prin excelență cavaleresc și al onoarei precum rugby-ul, în care fie doar și conduita morală din întregul ramurii la nivel internațional ar fi suficientă să te facă să roșești numai la gândul de a încerca aplicarea unor tendințe mioritice, ilustrează sugestiv prin exemplificare mizeria din arena românească dar și în general a societății carpatine, poate cea mai stricată de pe lume, cu sămânța pur și simplu alterată. România s-a făcut de rușine până chiar și în rugby-ul care îndeamnă la decență, dovezi ale rătăcirii ceva de nedescris a unei națiuni în conflictul ei cu principiile și integritatea, cu bunul simț și etica, dar în schimb plină de aere și închipuiri, țanțoșă nevoie mare și neapărat mai cu moț.
Publicat în Rugby | Etichete , , , , , , , , | Lasă un comentariu

CSM București ia în Ghencea bonusul ofensiv contra tinerilor Stelei și găzduiește semifinala cu Timișoara Saracens sâmbăta viitoare la ora 18

Așa cum era de așteptat, fiind unica grupare care își asigurase în avans un loc la finele returului de pe care să aibă dreptul de a găzdui una dintre semifinalele ediției în curs a Campionatului Național de rugby pentru seniori, CSA Steaua a aliniat 10 jucători sub 23 de ani în meciul acasă cu CSM București de la încheierea sezonului regular, fruntașa din Ghencea fiind în consecință învinsă de vizitatorii concitadini, autori a 5 eseuri prin care au cucerit și punctul bonus ofensiv, suficient pentru a-i devansa la potou în ierarhia la capătul celor 14 etape pe campionii de la Timișoara Saracens, nevoiți a se deplasa în capitală pentru disputarea penultimului act cu ”Municipalul” lui Apjok.
Publicat în Rugby | Etichete , , , , , | Lasă un comentariu

Timișoara Saracens provoacă Stelei primul eșec chiar în Ghencea

Campioana la zi a Superligii a avertizat sâmbătă la amiază în București că nu va lăsa cu una cu două mâna de pe trofeu, Timișoara Saracens spulberând invincibilitatea liderului CSA Steaua la chiar penultimul hop din sezonul regular prin a prelua în premieră conducerea în restanța din etapa a 11-a în returul elitei rugbistice cu chiar ultima lovitură a partidei din Ghencea, un dropgol izbutit de Jody Gavin Rose, nici pe departe la o primă reușită de acest gen la potou. Deși conduși la pauză cu 7-0 iar ulterior chiar cu 10-0, cei din Ronaț au rămas în ecuația locului 2 înaintea unei ultime runde decisive prin disputa Steaua - CSM București în ciuda unei duble inferiorități numerice pe final pe înaintare, Stewart fiind eliminat definitiv iar Lazăr temporar.
Publicat în Rugby | Etichete , , , , , | Lasă un comentariu

Timișoara Saracens, în Ghencea cu gândul la o semifinală acasă

În urmă cu aproape un an, pe 20 mai, Timișoara Saracens era nevoită să dispute întâia semifinală în deplasare de la cea pierdută la Baia Mare în campania 2011, a lansării Superligii, penultimul act fiind programat în Ghencea în virtutea clasării campioanei din 2015 pe locul 3 în sezonul regular al ediției inaugurale în sistem toamnă-primăvară, 2016/7. Bănățenii au intrat în finală cu 5-12 în fief-ul Stelei iar sâmbătă de la ora 12 au nevoie de victorie pe același gazon al liderului neînvins, într-o restanță din returul actualei stagiuni, tocmai pentru a evita abordarea tot în deplasare a semifinalei ediției în curs.
Publicat în Rugby | Etichete , , , , , | Lasă un comentariu

Timișoara Saracens își bate propriul record de scor în actualul sezon al Superligii, 52-7 (19-7), reabilitare după remiza din tur de la Dinamo

Într-o primă zi a antepenultimei etape din returul Superligii de rugby dominată de duelul de la Baia Mare dintre CSM Știința și CSA Steaua, tranșat cu 26-27 după câte 4 eseuri de fiecare parte de liderul din Ghencea, viitoare gazdă a bănățenilor în restanța de sâmbăta viitoare de la ora 11, campioana Timișoara Saracens a trecut galopant la matineu peste mâhnirea ratării în Germania a calificării în grupele de la toamnă din Challenge Cup, stabilind propriul record de scor în actuala stagiune într-o dezechilibrată dispută a vecinelor ierarhice de pe locurile 4-5, prin a dovedi superioritatea valorică față de Dinamo, care o încurca în tur în capitală, 22-22.
Publicat în Rugby | Etichete , , , , , | Lasă un comentariu

Precum în aprilie 2017 cu rușii, Timișoara Saracens ratează din nou intrarea în grupele Challenge Cup prin a pierde tot în returul barajului, acum cu nemți

Mâine se împlinește un an de la eșecul pe ”Dan Păltinișanu” cu 18-27 în returul cu Krasny Yar al barajului de calificare în grupele Challenge Cup, survenit după ce campioana României triumfa în deplasare cu 12-17 în manșa I, iar istoria s-a repetat de astă dată pe teren advers, într-o călduroasă după-amiază în Germania, unde laureata Bundesligii a răsturnat încă din prima parte handicapul din partida tur de acum 3 săptămâni de pe Bega, Heidelberger Ruderklub 1872 e.V. intrând astfel în premieră între cele 20 de cluburi din întrecerea continentală inter-cluburi numărul 2. Stingând prematur motoarele în România, de la 21-3 la pauză și 26-10 la 26-20 final, Timișoara Saracens și-a făcut greu returul afară, devenit ca și imposibil odată ce nemții s-au desprins încă din prima parte aidoma bănățenilor pe 31 martie, cu diferența că alb-albaștrii au ținut suficient de rezultat: 27-15 (18-3) și 47-41 ca scor general în ansamblul dublei manșe.
Publicat în Rugby | Etichete , , , , , , , | Lasă un comentariu

Timișoara Saracens se izbește de reduta secund clasatei CSM București și cel mult doar egalează o dată în prima parte

Ce a luat în Vinerea Mare pe mere, învingând cu 18-22 la vicecampioana din Baia Mare, campioana Timișoara Saracens a dat astăzi după-amiază pe mere, revenirea după luni bune în Ronaț cu ocazia primului meci acasă din retur aducându-i doar punctul bonus defensiv în strânsa încleștare cu secund clasata CSM București, care avea să fie egalată la mijlocul primei părți dar care și marca până la pauză unicul eseu al duelului din etapa a X-a în returul sezonului regular al Superligii, reușită care a făcut diferența, fiind conservată la reluare: 6-11 (3-8).
Publicat în Rugby | Etichete , , , , | Lasă un comentariu

Victoriile pot aduce victorii, mai ales acasă în Ronaț

Autoare a două succese după eliminarea la București din semifinalele Cupei României, trecând pe ”Dan Păltinișanu” de cei din Heidelberg în manșa I a barajului pentru grupele Challenge Cup și la Baia Mare de ”Zimbri” la reluarea returului, campioana Superligii s-a reorientat din nou spre iarba verde de-acasă în vederea primirii ”Municipalului” din capitală, care-i tot pune recent probleme, revenind astăzi în Ronaț, unde, după o perioadă mai delicată, se regăsea prin a dispune cu 41-7 de steliști în 25 noiembrie, în cupă. Este a doua și ultima apariție a Timișoarei Saracens din retur înaintea manșei secunde din Germania, decisivă pentru revenirea la toamnă în întrecerea numărul 2 a cupelor europene.
Publicat în Rugby | Etichete , , , , , | Lasă un comentariu

Înaintarea Timișoarei Saracens vine de hac ”Zimbrilor”, învinși în premieră acasă în sezonul regular: 18-22 de la 8-0 și 15-7

Campioana Timișoara Saracens a demarat victorioasă în returul Superligii de rugby prin a răsturna grație pachetului de înaintare soarta unui duel mereu realimentat al ambițiilor și orgoliilor în fief-ul ”Zimbrilor” băimăreni, care s-au ales doar cu punctul bonus defensiv într-o nouă reeditare a finalei naționale de anul trecut, rămânând cu un avantaj redus în zona locurilor 3-4 în fața celor din Ronaț. Care vor primi vineri vizita proaspeților câștigători ai Cupei României, cei de la CSM București, galopanți astăzi cu 8 eseuri contra clujenilor.
Publicat în Rugby | Etichete , , , , | Lasă un comentariu

Campioana Timișoara Saracens începe returul Superligii pe terenul ”Zimbrilor” răpuși în finala Cupei României

Între manșele barajului cu nemții de calificare în grupele de la toamnă din Challenge Cup, Timișoara Saracens reintră începând din Vinerea Mare în cadrul campionatului Superligii prin dueluri la startul în retur tocmai cu finalistele Cupei României, despărțite după prelungiri de un punct sâmbătă pe teren neutru, la Cluj, unde cel de-al doilea trofeu intern a intrat în premieră în posesia lui CSM București, după 3 ediții consecutive în grija celor din Ronaț.
Publicat în Rugby | Etichete , , , , , | Lasă un comentariu

GALERIE FOTO. Timișoara Saracens – Heidelberger RK 26-20

Fotografii realizate de Leczki Jozsi la meciul de rugby Timișoara Saracens - Heidelberger RK e.V. 1872, jucat sâmbătă de la ora 14 pe stadionul ”Dan Păltinișanu” în manșa I a barajului play-off tur-retur pentru calificarea în faza grupelor viitoarei ediții 2018/9 a Challenge Cup, a doua întrecere valorică inter-cluburi din Europa, și câștigat de campioana României cu 26-20, la pauză 21-3, prin 4 eseuri față de cele două ale alb-albaștrilor campioanei Germaniei, gazdă a revanșei sâmbătă 21 aprilie de la ora locală 15.
Publicat în Rugby | Etichete , , , , , , , , | Lasă un comentariu

Desprinsă prin 3 eseuri cu 21-3 la pauză, Timișoara Saracens stinge motoarele în ultimele faze. 26-20, returul la Heidelberg

Campioana României la rugby a câștigat aproape la fel de des precum în urmă cu două sezoane și în actuala campanie a ”anticamerei” Continental Shield, doar că la diferențe în general considerabil mai mici în comparație cu reușitele din 2015-2016, de exemplu cu doar două respectiv 4 puncte în aparițiile acasă în toamnă cu italienii, sau la 5 și 9 puncte la Cluj în faza precedentă cu RC Batumi, iar deznodământul de astăzi al manșei I a barajului pentru grupele Challenge Cup s-a înscris în aceleași tipare, Timișoara Saracens semnând un 26-20 comprimat de la 21-3 la pauză, dovadă că indiferent de sport nemții joacă meciul până la capăt.
Publicat în Rugby | Etichete , , , , , , | Lasă un comentariu

Timișoara Saracens revine sâmbătă pe ”Dan Păltinișanu”, prim pas în dubla manșă cu Heidelberger RK pentru intrarea în grupele Challenge Cup și în finala Continental Shield

A trecut ceva vreme de când campioana României în Superliga de rugby, Timișoara Saracens, n-a mai jucat pe stadionul ”Dan Păltinișanu”, mai exact din 9 decembrie, când își încheia jocurile acasă din grupele preliminare în Continental Shield, 15-13 cu Pataro Rugby Clavisano, iar revenirea pe principala arenă a orașului este conferită de manșa I a barajului pentru calificarea în ediția 2018-2019 a grupelor Challenge Cup, cu startul în octombrie, oponentă în disputa tur-retur fiind Heidelberger RK e.V. 1872, formație germană cu care bănățenii s-au mai întâlnit în urmă cu peste 2 ani și care, la rândul ei, a dispus recent de aceiași italieni.
Publicat în Rugby | Etichete , , , , , , , , | Lasă un comentariu

Cu 6 titulari din Ronaț și Rădoi autor de eseu, ”Stejarii” pierd în Georgia dar profită de eșecul Spaniei în Belgia și se califică direct la Cupa Mondială 2019

Sfârșitul de săptămână în jurul balonului oval, întunecat pentru timișoreni vineri prin prisma eliminării campioanei din Ronaț din semifinalele Cupei României, a fost înseninat astăzi de vestea accederii directe a României la turneul final al Cupei Mondiale de anul viitor din Japonia. Indiferent de rezultatul deplasării în Georgia, deja calificată la IRB Rugby World Cup 2019, ”Stejarii” depășiți cu 25-16 la Tbilisi stăteau strict doar la mâna belgienilor pentru a mai spera cumva cât de cât la obținerea încă de astăzi a biletelor pentru întrecerea niponă, însă veștile parvenite dinspre Bruxelles au fost excelente, gazdele cu șansa a doua răpunând Spania și lăsând implicit România în poziția ”Europe 1”.
Publicat în Rugby | Etichete , , , , , , | Lasă un comentariu

După 6 ani, Timișoara Saracens e din nou eliminată ca deținătoare a trofeului Cupei României, și tot în semifinale. CSM, desprinsă în București în prima parte

A curs foarte multă apă pe Bega de când Timișoara Saracens a fost scoasă din cursă ca deținătoare a trofeului Cupei României la rugby, dat fiind că în edițiile anterioare și-a apărat cu succes laurii adjudecați din nou în 2014, triumfând în 2015 și 2016, dar inevitabilul în cele din urmă s-a produs, în această după-amiază, în capitală, unde bucureștenii de la CSM au profitat de numeroasele absențe din efectivul bănățenilor, principal rezervor al naționalei ”Stejarilor” României pentru deplasarea de duminică din Georgia, și s-au desprins la zero încă din prima parte, suficient pentru a accede în ultimul act.
Publicat în Rugby | Etichete , , , , | Lasă un comentariu

Cu 8 ”Stejari” în lotul României, deținătoarea Cupei României, Timișoara Saracens, trage vineri pe Arcul de Triumf contra bucureștenei CSM la intrarea în cea de-a patra finală consecutivă

În curând se împlinesc 2 ani de la reușita clubului de rugby din Ronaț de a cuceri trofeul Cupei României și în capitala Banatului, la al patrulea triumf în întrecerea K.O. din acest deceniu, iar Timișoara Saracens se străduiește acum să păstreze laurii adjudecați pe 21 mai 2016 pe ”Dan Păltinișanu”, având de trecut în condiții de deplasare hopul semifinalei de vineri de pe ”Arcul de Triumf” din București cu gruparea din capitală CSM, furnizoare a doar jumătate din numărul de 8 al selecționabililor bănățenilor în lotul ”Stejarilor” României pentru returul de duminică din Georgia, la încheierea Rugby Europe Championship 2018.
Publicat în Rugby | Etichete , , , , , , | Lasă un comentariu

”Stejarii” spulberă Belgia la Buzău cu 8 eseuri, Timișoara Saracens defilează la Cluj cu 7 eseuri spre semifinalele Cupei României

Amiază de sâmbătă cu victorii concludente pentru campioana Timișoara Saracens pe frontul intern al Cupei României, trofeu al cărei deținătoare este la zi, și ”Stejarii” României în penultima apariție din ediția 2018 în Rugby Europe Championship, criteriu de calificare spre turneul final al Cupei Mondiale de anul viitor, din Japonia.
Publicat în Rugby | Etichete , , , , , , | Lasă un comentariu

Shennan și Căpățână, eseuri pentru ”Stejarii” cu 5 titulari de la Timișoara Saracens: România – Rusia 25-15 (10-8)

”Stejarii” României s-au reabilitat sâmbătă după-amiază în urma eșecului din Spania, însă fără a convinge pe ”Cluj Arena” în fața ”Urșilor” Rusiei, de care s-au desprins după pauza partidei din cea de-a treia etapă a returului decisiv cu 5 runde în vederea accederii la Cupa Mondială de anul viitor din Japonia. ”Tricolorii” au fost și conduși într-o primă parte în care au izbutit un eseu de penalizare, însă unul dintre cei 5 titulari ai Timișoarei Saracens în XV-le lui Lynn Howells, și anume Stephen Shennan a semnat eseul desprinderii gazdelor, învingătoare și printr-un alt eseu al rezervei din linia I Marian Eugen Căpățână: 25-15 (10-8). Sâmbătă de la amiază trebuia să se joace tot la Cluj și meciul restant din preliminariile Cupei României dintre CS Universitatea și Timișoara Saracens, amânat însă de FRR pentru sâmbăta viitoare, dat fiind starea vremii.
Publicat în Rugby | Etichete , , , , , , , | Lasă un comentariu

”Stejarii”, cu 4 titulari de la Timișoara Saracens, pierd în Spania și totodată locul 1

România avea în această după-amiază oportunitatea asigurării aproape în totalitate a biletelor pentru Cupa Mondială de anul viitor din Japonia, dar n-a reușit decât să reducă din handicap în prelungirile deplasării la Madrid, unde marca doar 3 puncte în timpul regulamentar, pierzând 22-10 (13-3) meciul cheie cu Spania dar și locul 1 în Rugby Europe Championship, în favoarea învingătorilor.
Publicat în Rugby | Etichete , , , , , , , | Lasă un comentariu

”Stejarii” surclasează Germania, 85-6 cu 13 eseuri. Două Tangimana Fonovai, unul Stephen Shennan

Rugbiștii României s-au revanșat cu vârf și îndesat în această după-amiază în fața Germaniei, căreia i-au administrat pe Cluj Arena un mai mult decât drastic 85-6 (31-6) la debutul în cele 5 runde din începutul de an în Rugby Europe Championship, făcând încă un pas spre turneul final mondial de anul viitor din Japonia.
Publicat în Rugby | Etichete , , , , , | Lasă un comentariu

Rădoi, Fonovai și Fercu, tripleta campioanei Timișoara Saracens în XV-le ”Stejarilor” pentru restartul cu Germania

La 3 săptămâni după ce își asigurau la Cluj calificarea cu campioana Timișoara Saracens în decisiva dublă manșă din martie-aprilie pentru accederea în grupele Challenge Cup 2018/9 printr-un 21-12 cu RC Batumi, trei dintre reprezentanții clubului din Ronaț aleși în primul XV al României pentru debutul din 2018 în seria finală de apariții cu destinația Japonia vor evolua tot pe Cluj Arena și sâmbătă de la ora 16, împotriva nemților, și ca un preambul al confruntărilor inter-cluburi din play-off-ul din primăvară, cu Heidelberger RK.
Publicat în Rugby | Etichete , , , , , , , , , , | Lasă un comentariu

Timișoara Saracens, calificată la Cluj pentru barajul la Challenge Cup

Astăzi se împlinește exact un an de la ultimul meci jucat de campionii din Ronaț ai României în grupele European Rugby Challenge Cup, 49-3 (28-0) pentru Edinburgh Rugby în Scoția, pe Myreside, iar Timișoara Saracens a mai făcut de la ora 14 încă un pas pentru a ajunge din nou în aceeași fază a întrecerii continentale inter-cluburi numărul 2, în ediția 2018/9, începând de la toamnă. Învingători sâmbăta trecută în tur la Batumi cu 6-11, elevii lui Sosene Anesi au câștigat în această după-amiază și manșa a II-a cu georgienii, chiar și mai clar, 21-12 (13-5) pe Cluj Arena, intrând cu scorul general de 32-18 în play-off-ul tur-retur de la sfârșitul lui martie și început de aprilie pentru un loc în Challenge Cup.
Publicat în Rugby | Etichete , , , , , | Lasă un comentariu

Timișoara Saracens din nou la Batumi. Returul, sâmbătă 20 ianuarie de la ora 14, pe Cluj Arena

Campioana Superligii de rugby, Timișoara Saracens, a confirmat găzduirea săptămâna viitoare la Cluj a manșei a II-a din semifinalele parcursului pentru obținerea unui loc în grupele ediției viitoare din European Rugby Challenge Cup, 2018-2019, variantă vehiculată încă înaintea Crăciunului. Gruparea din Ronaț va disputa turul sâmbătă pe arena învingătoarei sale pe 16 decembrie cu 20-17 la finele seriilor preliminare în Continental Shield, RC Batumi, revanșa fiind programată sâmbătă 20 ianuarie de la ora 14 pe teren neutru, la Cluj. Dacă n-ar fi pierdut luna trecută la malul Mării Negre în etapa a IV-a din faza I de calificare, bănățenii ar fi avut parte în ianuarie de un dublu duel cu Petrarca Rugby, învinsă cu 29-25 pe ”Dan Păltinișanu” în runda I din 14 octombrie 2017.
Publicat în Rugby | Etichete , , , , , , | Lasă un comentariu

Valentin Popârlan (Timișoara Saracens): ”Este foarte greu să menținem ceea ce am obținut deja”

Campioana națională la zi în Superliga de rugby dar și deținătoarea Cupei României a fost desemnată echipa anului în județul Timiș la secțiunea jocurilor sportive, conform ierarhiilor întocmite de DJST Timiș, astfel încât gruparea din Ronaț a rămas ferm pe poziții și în 2017 la un capitol la care se arată a fi abonată în ultimii 5 ani. Recent revenită din Georgia, unde sâmbătă a încheiat pe primul loc parcursul de 4 apariții în Grupa A din faza preliminară în Continental Shield, în ciuda unui prim eșec care n-a deviat-o de pe traseul ce va continua în luna ianuarie spre grupele Challenge Cup din toamna lui 2018, Timișoara Saracens a fost reprezentată la Gala Sportului iar unul dintre căpitanii pe anul în curs al ”Leilor din Ronaț”, Valentin Popârlan, a aruncat scurte priviri... înainte și înapoi.
Publicat în Rugby | Etichete , , , , , | Lasă un comentariu