Arhiva etichetelor: Rugby Europe Championship

României îi este mai ușor cu Olanda, Belgia: acesta e nivelul

Poți crește valoric, să te apropii de atingerea potențialului, doar prin a juca în compania celor mai buni, ori România nu mai prinde nici întâlniri amicale cu principalele forțe continentale sau mondiale, darmite să-și găsească un loc în cadrul oficial de regularitate al Turneului celor 6 Națiuni, cândva un vis frumos. Risipit, ”Stejarii” pierzând în timp tot mai mult teren și fiind nevoiți să se mulțumească peste ani cu prezențele pe palierul secund valoric european, însă chiar și la acest nivel le-a venit încet, încet tot mai greu să se detașeze de alde Spania, Portugalia sau Rusia, altădată ”victime sigure”, încă zburdând acasă în fața unei ”Cenușărese” precum Olanda, dar în absența spectatorilor, mai mare rușinea pentru ideea de viață pe pământ și respect pentru demnitatea umană. Fără a uita pe de altă parte recentul dezastru al naționalei U18 la Campionatul European, 34-0 de mâna olandezilor, tot în divizia secundă continentală, acolo unde activează și noile generații ale Ovaliei carpatine, semn că și sectorul juvenil suferă din plin. N-ar părea tocmai așa prin succesul din weekend al ”Stejăreilor” sub 20 de ani în dauna Belgiei, 34-24 pentru locul 5 în eșalonul al doilea al Europei, însă victoriile pe două fronturi, la seniori cu Olanda și la U20 cu belgienii, nu sunt nici cele mai edificatoare, nici cele mai concludente, sau poate doar în sensul că nivelul de moment al rugby-ului intern ține de reușitele încă relativ facile în fața unor oponenți modești.
Publicat în Rugby | Etichete , , , , , , | Lasă un comentariu

O oră în superioritate numerică, România cedează Georgiei

”Stejarii” României au încheiat deplasările din martie în Rugby Europe Championship așa cum le-au început la Soci, prin a pierde la est, favorita Georgia întrerupând astfel victoriile ”tricolorilor” cu ibericii. Conduși încă din primele minute, elevii lui Andy Robinson au revenit în joc odată ce taloneurul gruzinilor a primit cartonaș roșu la mijlocul părții întâi, reușind câte un eseu în fiecare repriză și sperând la mai mult prin apropierea de două ori după pauză la numai 3 puncte, însă liderul ierarhic pe palierul secund continental și-a dovedit superioritatea valorică, dominând cel mai adesea, deși în inferioritate numerică vreme de o oră: 28-17 (13-7).
Publicat în Rugby | Etichete , , , , | Lasă un comentariu

”Stejarii” pierd și în Portugalia: 22-11 (17-6)

Rugbiștii României au pierdut pentru a doua oară consecutiv la debutul campaniei din 2020 în Rugby Europe Championship, în această după-amiază pe terenul unor adversari de care cel mai adesea dispuneau chiar și la scor, 22-11 (17-6) pentru Portugalia. Cu 7 modificări în XV-le de start față de deplasarea pierdută sâmbăta trecută cu 41-13 (8-6) în Georgia, doar trei rămânând titularii de la Timișoara Saracens, și anume Mureșan, Simionescu și Melinte, ”Stejarii” au preluat conducerea prin același Vlaicu, 0-6, dar au cedat inițiativa, lusitanii înscriind 22 de puncte la rând, după care replica românilor, prin unicul lor eseu, a survenit pe superioritate numerică. 
Publicat în Rugby | Etichete , , | Lasă un comentariu

România egalează Georgia după pauză dar capotează în ultima pătrime a debutului în 2020 la Tbilisi: 41-13 (8-6)

Cu un nou selecționer, englezul Andy Robinson, aflat la debut pe banca tehnică a României, și cu majoritatea titularilor de la Timișoara Saracens și CSA Steaua, șase respectiv cinci, ”Stejarii” au demarat sâmbătă după-amiază campania în Rugby Europe Championship 2020 prin de departe cel mai dificil meci din seria celor 5 programate până la mijlocul lunii martie, în deplasare în Georgia, în fața căreia au revenit de două ori, mai întâi preluând conducerea la limită în partea întâi, apoi egalând prin unicul lor eseu, 13-13 în partea secundă. În continuarea căreia gruzinii participanți în toamna trecută la turneul final mondial și-au etalat forța pachetului de înaintare, detașându-se clar în ultima pătrime a încleștării: 41-13 (8-6).  
Publicat în Rugby | Etichete , , , | Lasă un comentariu

Campioana Timișoara Saracens se regrupează și cu ”Stejari” în săptămâna finalei de la București a Cupei României, cu CSM

Rugbiștii Timișoarei Saracens se află înaintea unui nou meci cu trofeul pe masă, în Cupa României, prima întrecere pe care o și câștigau după relansarea clubului odată cu Superliga, în același 2011. Iar pregătirea finalei reprogramată sâmbătă de la ora …

Publicat în Rugby | Etichete , , , , , | Lasă un comentariu

”Stejarii” pierd în Spania și coboară în premieră absolută sub iberici în ierarhia mondială IRB. România cade pe 4 în ERC 2019

România a pierdut în această după-amiază al doilea joc din 3 apariții în ediția din 2019 în Rugby Europe Championship, de astă dată în deplasare, la Madrid, unde se înclina și anul trecut, spaniolii izbutind acum o dublă depășire ierarhică a ”Stejarilor”, atât în clasamentul întrecerii în 6 de pe palierul secund continental, întrecere din care au mai rămas două etape, cât și în ierarhia mondială la zi a forului International Rugby Board, o premieră absolută în acest caz.
Publicat în Rugby | Etichete , , , | Lasă un comentariu

Căpățînă, Fercu, Simionescu și Zaharia, ”Stejari” ai Timișoarei Saracens la start în Spania

O lună martie în care campioana Timișoara Saracens va juca în Superliga atât acasă cât și în deplasare, atât în tur cât și în retur, dar în plus și finala Cupei României respectiv manșa I pe teren propriu în playoff-ul cu ruși din Continental Shield, îi va găsi pe rugbiștii din Ronaț pentru cel puțin încă două săptămâni pe fronturi paralele, șapte fiind convocați în reprezentativa de seniori pentru cele 3 apariții rămase în Rugby Europe Championship 2019, cu începere de duminică la Madrid, unde Căpățînă, Fercu, Simionescu și Zaharia vor fi titulari, pe când restul lotului va pregăti pe Bega sezonul de primăvară, culminând cu fazele finale ale elitei divizionare.
Publicat în Rugby | Etichete , , , , | Lasă un comentariu

”Stejarii” își păstrează locul în grupa a doua valorică pe continent, 36-6 cu Portugalia la Baia Mare

Mai întâi totuși calificată cu chiu cu vai și la potou la turneul final nipon grație și jocului rezultatelor, apoi însă descalificată și depunctată datorită unei erori a Federației Române de Rugby, reprezentativa de seniori a ”Stejarilor” a disputat în această după-amiază întâia sa partidă oficială în calitate de selecționată ce nu va lua parte în premieră în istoria celor 9 ediții ale competiției la IRB Rugby World Cup, întrecere mondială ce va avea loc toamna viitoare, implicată fiind în schimb în întâlnirea de baraj pentru menținerea în eșalonul secund valoric european, tranșată detașat pe Arena Zimbrilor în dauna aspirantei la promovare Portugalia.
Publicat în Rugby | Etichete , , , , , | Lasă un comentariu

Cu Căpățână căpitan și autor de eseu între 6 titulari de la Timișoara Saracens, România A întrece Kenya, 36-5 (29-5)

Luna noiembrie fiind cea dedicată testelor inter-țări, atenția s-a comutat de pe Superliga internă, din care ultimul joc al turului, Timișoara Saracens - U Cluj, a fost lăsat pe 16 martie 2019, prefațând returul, pe partidele internaționale ale selecționatelor reprezentative, o primă probă fiind adjudecată la scor încă din prima parte de garnitura România A în dauna celor din Kenya, aflați înaintea turneului de baraj de accedere la Cupa Mondială de peste nici un an din Japonia. ”Stejarii” nu vor fi prezenți în arhipelagul nipon, preocuparea imediată legându-se de păstrarea locului în eșalonul 2 continental, Rugby Europe Championship, sub forma unui baraj de menținere contra Portugaliei, sâmbătă de la ora 14 la Baia Mare.
Publicat în Rugby | Etichete , , , , | Lasă un comentariu

Cu 6 titulari din Ronaț și Rădoi autor de eseu, ”Stejarii” pierd în Georgia dar profită de eșecul Spaniei în Belgia și se califică direct la Cupa Mondială 2019

Sfârșitul de săptămână în jurul balonului oval, întunecat pentru timișoreni vineri prin prisma eliminării campioanei din Ronaț din semifinalele Cupei României, a fost înseninat astăzi de vestea accederii directe a României la turneul final al Cupei Mondiale de anul viitor din Japonia. Indiferent de rezultatul deplasării în Georgia, deja calificată la IRB Rugby World Cup 2019, ”Stejarii” depășiți cu 25-16 la Tbilisi stăteau strict doar la mâna belgienilor pentru a mai spera cumva cât de cât la obținerea încă de astăzi a biletelor pentru întrecerea niponă, însă veștile parvenite dinspre Bruxelles au fost excelente, gazdele cu șansa a doua răpunând Spania și lăsând implicit România în poziția ”Europe 1”.
Publicat în Rugby | Etichete , , , , , , | Lasă un comentariu

Shennan și Căpățână, eseuri pentru ”Stejarii” cu 5 titulari de la Timișoara Saracens: România – Rusia 25-15 (10-8)

”Stejarii” României s-au reabilitat sâmbătă după-amiază în urma eșecului din Spania, însă fără a convinge pe ”Cluj Arena” în fața ”Urșilor” Rusiei, de care s-au desprins după pauza partidei din cea de-a treia etapă a returului decisiv cu 5 runde în vederea accederii la Cupa Mondială de anul viitor din Japonia. ”Tricolorii” au fost și conduși într-o primă parte în care au izbutit un eseu de penalizare, însă unul dintre cei 5 titulari ai Timișoarei Saracens în XV-le lui Lynn Howells, și anume Stephen Shennan a semnat eseul desprinderii gazdelor, învingătoare și printr-un alt eseu al rezervei din linia I Marian Eugen Căpățână: 25-15 (10-8). Sâmbătă de la amiază trebuia să se joace tot la Cluj și meciul restant din preliminariile Cupei României dintre CS Universitatea și Timișoara Saracens, amânat însă de FRR pentru sâmbăta viitoare, dat fiind starea vremii.
Publicat în Rugby | Etichete , , , , , , , | Lasă un comentariu

”Stejarii” surclasează Germania, 85-6 cu 13 eseuri. Două Tangimana Fonovai, unul Stephen Shennan

Rugbiștii României s-au revanșat cu vârf și îndesat în această după-amiază în fața Germaniei, căreia i-au administrat pe Cluj Arena un mai mult decât drastic 85-6 (31-6) la debutul în cele 5 runde din începutul de an în Rugby Europe Championship, făcând încă un pas spre turneul final mondial de anul viitor din Japonia.
Publicat în Rugby | Etichete , , , , , | Lasă un comentariu

Rădoi, Fonovai și Fercu, tripleta campioanei Timișoara Saracens în XV-le ”Stejarilor” pentru restartul cu Germania

La 3 săptămâni după ce își asigurau la Cluj calificarea cu campioana Timișoara Saracens în decisiva dublă manșă din martie-aprilie pentru accederea în grupele Challenge Cup 2018/9 printr-un 21-12 cu RC Batumi, trei dintre reprezentanții clubului din Ronaț aleși în primul XV al României pentru debutul din 2018 în seria finală de apariții cu destinația Japonia vor evolua tot pe Cluj Arena și sâmbătă de la ora 16, împotriva nemților, și ca un preambul al confruntărilor inter-cluburi din play-off-ul din primăvară, cu Heidelberger RK.
Publicat în Rugby | Etichete , , , , , , , , , , | Lasă un comentariu

Fercu înscrie Georgiei un eseu deja în minutul 3 și ”Stejarii” detronează la potou liderul învins în premieră în 2017

A început luna trecută ediția 2017 în Rugby Europe Championship cu un duș rece în Germania, însă a încheiat-o prin a pricinui liderului Georgia întâiul eșec al sezonului, suficient pentru a urca la potou pe primul loc în întrecerea inter-țări a celor 6 naționale din eșalonul secund continental, România dobândind astfel după 7 ani Cupa Antim Ivireanul, decernată în disputele directe cu gruzinii. Iar la triumful repurtat începând de la ora 15 pe Arena Națională Arcul de Triumf în runda a V-a a ediției din acest an a contribuit fundașul Timișoarei Saracens, Cătălin Fercu, prin eseul semnat deja în minutul 3, deschizând calea unui succes la limită dar semnificativ: 8-7 (5-7).
Publicat în Rugby | Etichete , , , , , | Comentariile sunt închise pentru Fercu înscrie Georgiei un eseu deja în minutul 3 și ”Stejarii” detronează la potou liderul învins în premieră în 2017

Căpățână, titularizat în premieră în 2017 în REC. Fercu, Lemnaru și Umaga își păstrează locurile

Marian Eugen Căpățână revine în XV-le ”Stejarilor” cu ocazia deplasării României în penultima rundă din 2017 în Rugby Europe Championship, programată sâmbătă în Belgia, devenind al optulea jucător al campioanei naționale Timișoara Saracens titularizat în această serie de patru apariții oficiale ale reprezentativei de seniori din iarna în curs.
Publicat în Rugby | Etichete , , , , , | Comentariile sunt închise pentru Căpățână, titularizat în premieră în 2017 în REC. Fercu, Lemnaru și Umaga își păstrează locurile

Georgia înscrie 8 eseuri cu 2 jucători de 21 de ani și câte unul de 22, 23 și 25 învingătoarei ”Stejarilor”, Germania: 50-6

Georgia a rămas singura națională neînvinsă și după cea de-a doua etapă din Rugby Europe Championship, realizând duminică scorul noii ediții prin a dispune acasă cu 50-6 (21-6) de învingătoarea României în runda inaugurală, Germania.
Publicat în Rugby | Etichete , , , , , , , | Comentariile sunt închise pentru Georgia înscrie 8 eseuri cu 2 jucători de 21 de ani și câte unul de 22, 23 și 25 învingătoarei ”Stejarilor”, Germania: 50-6

Vlaicu, toate punctele: România – Spania 13-3 și 1-0 la eseuri. Popârlan, Lazăr, Shennan, Umaga și Fercu, titulari

”Stejarii” României, cu 5 titulari de la campioana Timișoara Saracens, câte 4 provenind de la CSA Steaua respectiv de la grupări franceze iar 2 de la CSM Știința Baia Mare, au dominat și au învins în primul dintre cele două jocuri programate acasă în acest an în noua ediție din Rugby Europe Championship, 13-3 (10-3) la București cu Spania, însă n-au înlăturat în totalitate semnele de întrebare îngroșate după eșecul de sâmbăta trecută din Germania, cărora li s-ar putea oferi răspunsuri pe 4 martie la Soci, în fief-ul Rusiei, respectiv în 11 ale lunii viitoare în Belgia și tot în martie, acasă, în derby-ul cu Georgia.
Publicat în Rugby | Etichete , , , , , | Comentariile sunt închise pentru Vlaicu, toate punctele: România – Spania 13-3 și 1-0 la eseuri. Popârlan, Lazăr, Shennan, Umaga și Fercu, titulari

Internaționali români, modele la prezentarea oficială a echipamentelor de joc ale Timișoarei… ”Retragerea lor a dat puțin peste cap pregătirea tuturor echipelor”

După ce aseară v-am prezentat GALERIA FOTO a evenimentului de prezentare a noilor echipamente oficiale de joc ale prim-divizionarei de rugby Timișoara Saracens RCM UVT, astăzi revenim cu spusele a doi dintre internaționalii români aleși ca model pentru a înfățișa trusourile Nike, și anume Valentin Calafeteanu și Valentin Popârlan, dar și cu lista sportivilor puși în scenă aseară la Iulius Mall.
Publicat în Rugby | Etichete , , , , , , , , , , , | Lasă un comentariu

România – Georgia 6-15 (3-9): Calafeteanu ratează de 3 ori, Burcea intră la 3-9 iar Țăruș la 6-15, rezerva Popîrlan ieșind accidentat

Sâmbătă neagră pentru selecționata ”Stejarilor”, cu 6 luni și 3 zile înaintea debutului României la Cupa Mondială 2015, programat contra Franței, pe Stadionul Olimpic din Londra. Cu nouarul Calafeteanu dintre rugbiștii Timișoarei în XV-le de start la derby-ul decisiv cu Georgia, galben-albaștrii s-au înclinat astăzi de la ora 14,30 pe Arena Națională ”Arcul de Triumf” după o evoluție slabă, cedând cu 6-15 în fața gruzinilor, care au cucerit astfel Rugby Europe Championship, înlocuitoare a Cupei Europene a Națiunilor, adjudecată în 2014 de ”tricolori”. La care au mai intrat pe parcurs 3 jucători de la Timișoara Saracens RCM UVT, dintre care unul, Popîrlan, a fost retras spre final, accidentat...
Publicat în Rugby | Etichete , , , , , , , , , , | Lasă un comentariu

„Stejarii”, conduşi de două ori după pauză în Germania: eseu Apostol, Vlaicu 12 puncte

România a câştigat la un eseu distanţă deplasarea la Heidelberg, din cea de-a patra şi penultima etapă a Rugby Europe Championship, sâmbătă după-amiază, cu 17-12 (8-6) în dauna „lanternei roşii” în 1A, Germania, ocupantă a locului 6 şi o noutate pe firmamentul acestei întreceri.
Publicat în Rugby | Etichete , , , , , , , , , , , , | Lasă un comentariu

Calafeteanu, eseu și toate punctele României, dar duș rece pentru ”Stejari”: 16-13 (3-10) Rusia

Reprezentativa de seniori a rugby-ului românesc a suferit un eșec neașteptat în fief-ul Rusiei, astăzi de la ora 13, în runda a treia a Rugby Europe Championship, pierzând în premieră în 2015 în noua ediție a fostei Cupei Europene a Națiunilor, în ciuda faptului că a condus la pauză cu un avantaj cât un eseu transformat.
Publicat în Rugby | Etichete , , , , , , , , , | Lasă un comentariu

Popîrlan, Burcea și Calafeteanu, titulari ai Timișoarei în Rusia, pentru ”Stejarii” României

Lider cu punctaj maxim după două runde al ediției din acest an în Divizia 1A din Rugby Europe Championship, fostă Cupă Europeană a Națiunilor, România are în XV-le de start pentru deplasarea de sâmbătă la Krasnodar, pe terenul Rusiei, și 3 componenți ai Timișoara Saracens RCM UVT.
Publicat în Rugby | Etichete , , , , , , , , , , , | Lasă un comentariu

Popârlan și Calafeteanu titulari, Burcea din minutul 68, iar România iarăși învingătoare

Cu Cătălin Fercu în primul XV, alături de foștii săi colegi de la Timișoara Saracens RCM UVT, Valentin Popârlan și Valentin Calafeteanu, reprezentativa de seniori a României a câștigat și cel de-al doilea meci din noua ediție a Cupei Europene a Națiunilor, denumită din acest sezon Rugby Europe Championship, 29-8 (12-3) astăzi de la ora 15, cu Spania.
Publicat în Rugby | Etichete , , , , , , , , , | Lasă un comentariu

EPISODUL VI. România la Cupa Mondială 2007: Calafeteanu, Fercu, din noul val. Și tot un succes, cu o debutantă

Continuăm episoadele săptămânale pe firul prezențelor ”Stejarilor” României la turneele finale ale Cupei Mondiale la rugby, astăzi venind la rând participarea la cea de-a șasea ediție a competiției, desfășurată în toamna lui 2007, în Franța, dar și în Țara Galilor și Scoția.
Publicat în Rugby | Etichete , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , | Lasă un comentariu

Popârlan și Calafeteanu, de la timișoreni, titulari la ”Stejari”: debut cu 37-10 în Europa. Nouarul, principal marcator fără greș

Valentin Popârlan și Valentin Calafeteanu, integraliști, au apărut dintre rugbiștii Timișoarei în XV-le de start al României la debutul oficial pe 2015 al ”Stejarilor”, într-un an de Cupa Mondială, iar reprezentativa de seniori a României a pornit cu dreptul în Rugby Europe Championship, fosta Cupă Europeană a Națiunilor. Calafeteanu (foto) a fost principalul marcator al jocului de pe Stadionul Universitar din Lisabona, cu aproape jumătate din punctele oaspeților, 17: trei lovituri de pedeapsă și 4 transformări, fără greș.
Publicat în Rugby | Etichete , , , , , , , , , | Lasă un comentariu