Arhiva etichetelor: Saracens Londra
Saracens, prim club care își păstrează Champions Cup
Saracens Londra a devenit sâmbătă seară prima grupare care să își apere cu succes trofeul Champions Cup, în întrecerea continuatoare într-un nou format începând din 2014 a vechii Heineken Cup, adjudecată în trecut de două ori la rând de Leicester Tigers în 2001 și 2002, Leinster în 2011 și 2012 respectiv Toulon în 2013 și 2014, francezii câștigând apoi în 2015 și ediția inaugurală în Champions Cup.
Publicat în Rugby Etichete Champions Cup, Continental Shield, rugby, Saracens - Clermont Auvergne 28-17, Saracens Londra, sport, Steaua - Timișoara, Superliga Lasă un comentariu
Puțină lume în tribune, răspuns al amatorilor de sport la apelul SOS lansat de ACS Poli și edil
Dacă la primul meci acasă după o așteptare de 4 săptămâni, și încă la început de weekend, vinerea de la ora 20,30, cu prima ocazie când simpatizanții sportului ar fi avut prilejul să răspundă apelului de susținere lansat de clubul prim-divizionar al Timișoarei și de edil, s-au strâns într-atât de puțini spectatori precum s-au arătat a fi la jocul cu CFR Cluj, atunci este destul de probabil ca la partida pe mijloc de săptămână din această seară, de la ora 21, la 6 grade Celsius și după trecerea la ora de toamnă dar și în urma înfrângerii din urmă cu 4 zile, să se adune și mai puțini privitori în tribunele arenei ”Dan Păltinișanu”, oricât de primă întâlnire din Cupa României cu ACS Poli în calitate de gazdă se anunță a fi disputa cu Petrolul Ploiești.
Publicat în Fotbal, Liga 1 Etichete ACS Poli - CFR Cluj 1-2, ACS Poli - Petrolul, ACS Poli - Steaua 1-0, Arena Națională, Cupa României, Dragan Petricevic, drepturi TV, FCSB, fotbal, Ghencea, Liga 1, rugby, Sala Constantin Jude, Saracens Londra, sport, televizare, Timișoara Saracens Comentariile sunt închise pentru Puțină lume în tribune, răspuns al amatorilor de sport la apelul SOS lansat de ACS Poli și edil
Saracens Londra avansează din 4 lovituri de pedeapsă în semifinalele European Rugby Champions Cup
Londonezii au dat lovitura în prelungiri duminică după-amiază la Paris, în sferturile de finală în unică manşă ale principalei competiţii europene inter-cluburi, European Rugby Champions Cup, fostă Heineken Cup, finaliştii de anul trecut dispunând de forţa Racing Metro 92, în ciuda faptului că au plecat cu şansa a doua.
Publicat în Rugby Etichete Cătălin Fercu, European Rugby Champions Cup, Heineken Cup, Marcelo Bosch, Racing Metro 92 - Saracens 11-12, RC Toulon, rugby, Saracens Londra, sport Lasă un comentariu
Înţepată de „viespi” cu 17-3 în primul sfert de oră, Saracens se redresează: 17-26 la Wasps
Paradoxal, a coborât pe podium deşi a câştigat în deplasare dar, mult mai important, s-a distanţat la 4 puncte de învinsa sa de duminică după-amiază, la finele unui duel cu implicaţii în duelul strâns pentru locurile 2-6 în AVIVA Premiership, prima ligă engleză de Rugby Union.
Publicat în Rugby Etichete Alex Goode, Aviva Premiership, RCM Timişoara, rugby, rugby Anglia, Saracens Londra, sport, Wasps - Saracens 17-26 Lasă un comentariu
Derby de podium: Saracens – Bath Rugby 34-24
Saracens London a învins astăzi în runda a XIV-a, a treia a returului în AVIVA Premiership, 34-24 acasă cu Bath Rugby, de care s-a apropiat pe podiumul primei ligi engleze.
Publicat în Rugby Etichete Alex Goode, Aviva Premiership, Bath - Northampton, Rokoduguni, rugby, Saracens - Bath 34-24, Saracens Londra, sport Lasă un comentariu
Caravana Cupei României la rugby, de vineri prin Timișoara. Primăria, prim popas
Ca parte din strategia de promovare a sportului cu balonul oval pentru sezonului competițional 2015, ”caravana Cupei României” reprezintă și prima acțiune a clubului Timișoara Saracens RCM UVT de expunere a noii identități, prin calitatea oficială de partener în cadrul rețelei mondiale a grupării londoneze.
Bucharest Wolves – Newcastle Falcons 10-52 și bilanțul 0 0 6, alte dovezi grăitoare pentru a se fi terminat odată cu reprezentarea prin ”Lupi”
RCM UVT Timișoara declina la început de septembrie să se mai înhăiteze cu ”Lupii” București, într-un 2014 marcat de startul parteneriatului bănățenilor cu finalista Heineken Cup, Saracens, calificată sâmbătă în sferturile European Rugby Champions Cup, și iată că după nici 5 luni selecționata divizionară Bucharest Wolves a ieșit cu capul tare plecat din scena ”Challenge Cup”, în ceea ce pare a fi fost cântecul de lebădă al acelui proiect de compromis, dăinuind totuși peste ani.
Publicat în Rugby Etichete Bucharest Wolves - Newcastle Falcons 10-52, Challenge Cup, Cluj Arena, CSM Ştiinţa Baia Mare, European Rugby Champions Cup, Heineken Cup, Lupii Bucureşti, Mădălin Lemnaru, RCM UVT Timişoara, rugby, Saracens Londra, sport, Stejarii, Superliga, Timișoara Saracens RCM UVT Lasă un comentariu
Saracens revine pe podium, cu a treia victorie în deplasare
Saracens London rămâne tot fără victorie pe Thomond Park, în Irlanda: 14-3 Munster în European Rugby Champions Cup
RCM UVT Timișoara, principal rezervor intern al ”Stejarilor”, Howells mizând mai ales pe… Hexagon
La exact 4 luni de la pierderea la București a IRB Nations Cup, atunci și cu 4 titulari de la RCM UVT Timișoara ”Stejarii” cedând pe 22 iunie irlandezilor Emerging cu 10-31, România a anunțat lotul național pentru cele 3 …
Publicat în Rugby Etichete Cătălin Fercu, Cupa României la rugby, FRR, Lupii Bucureşti, Lynn Howells, RCM Timişoara, România - Statele Unite, rugby, Saracens Londra, sport Lasă un comentariu
Saracens Londra cere IRB să rezolve ”cazul Timișoara – Farul”: ”Nimic nu poate fi măturat sub covor. Rugby-ul mondial are nevoie de răspunsuri”
Portalul oficial al clubului vicecampion al Angliei și al Europei, Saracens Londra, a publicat astăzi o știre de prima pagină, cu titlul ”Saracens presează IRB pentru o rezoluție în România”, specificând în introducere că ”Saracens a cerut International Rugby Board să rezolve recenta controversă aprinsă din rugby-ul românesc”.
Publicat în Rugby Etichete Edward Griffiths, FRR; RCM Timișoara - Farul, IRB, Saracens Londra, scandal rugby, sport, Superliga Lasă un comentariu
Saracens, vineri în Irlanda, iar naționala Angliei convoacă 5 rugbyști de la londonezi pentru testele din noiembrie
Între două jocuri din Grupa 1 a European Rugby Champions Cup, unul câștigat sâmbătă acasă cu francezii de la Clermont Auvergne, cu 30-23, și un altul așteptând-o vineri seară în Irlanda, pe Thomond Park din Limerick, contra lui Munster Rugby, …
Publicat în Rugby Etichete Anglia - Noua Zeelandă, Billy Vunipola, Chris Ashton, rugby, Saracens Londra, sport, Stuart Lancaster, teste rugby Lasă un comentariu
LIVE TEXT. RCM UVT Timişoara – Saracens Storm 15-10. Burcea şi Moala, eseuri
Exact de azi într-un an, tot pe 18 octombrie, se decid la Londra ultimele două semifinaliste ale Cupei Mondiale 2015 la rugby, dar până la marele regal cu balonul oval din Albion, la care va participa şi România, să notăm punct cu punct cursul amicalului internaţional dintre RCM UVT Timişoara şi oaspeţii londonezi de la Saracens Storm, echipă a doua a vicecampioanei Angliei şi a Europei, cu al cărei debut în European Rugby Challenge Cup vă vom ţine în paralel la curent. Aşadar...
Cătălin Fercu, la confirmarea trecerii la Saracens Londra: ”Sunt conștient că trebuie să muncesc de două ori mai mult pentru a mă integra cât mai repede și a prinde primul XV!”
Clubul RCM UVT Timișoara a confirmat în această după-amiază ceea ce se prefigura și constituia doar o chestiune de timp odată ce Cătălin Fercu a fost încercat în urmă cu 4 luni, la mijlocul lui mai, în XV-le de rezervă al finalistei în 2013-2014 a AVIVA Premiership și Heineken Cup, Saracens Londra, grupare lider la zi în elita Rugby Union din Albion, cu care a semnat pe un sezon. Magnitudinea exportului realizat de galben-albaștrii din Ronaț, cu care fundașul ”Stejarilor” a câștigat primele sale titluri naționale, a fost într-atât de mare încât parte a mass-media a început să vuiască înainte ca internaționalul cu 70 de selecții și finanțatorul care l-a transferat de la Arad, Dan Dinu, să certifice prin propriile vorbe remarcabila veste.
Borzaş ca Borzaş… Da’ Cioriciu!?!
Dezinformarea prin omisiune tăinuită cu tupeu de clubul campion RCM UVT Timişoara în privinţa despărţirii de Dănuţ Borzaş este totuşi mai nimic în comparaţie cu purjarea tacită şi nedreaptă a lui Cosmin Cioriciu în primăvara lui 2012, semn că şi la capitolul PR şi comunicare cu mass-media gruparea din Ronaţ a păşit cumva înainte precum pe-atunci câştigătoarea Cupei României a devenit între timp dublă deţinătoare a Superligii. „Cazul Borzaş” în ceea ce priveşte omisiunea din partea clubului n-a mai constituit practic o noutate după precedentul cu Cioriciu şi nici n-a mai mirat, unul dintre motivele pentru care Sporttim l-a şi tratat ca atare, printr-o ignorare detaşată. De ce?
Fără bucuria debutului în eurocupe, campioana RCM UVT Timişoara vizează pentru consolidarea locului 2 în Superliga al 13-lea triumf succesiv în duelurile directe cu Farul
Şapte săptămâni, într-atât de mare a fost pauza competiţională a Superligii înaintea ultimelor 4 etape ale returului, însă după ce a dat cei mai mulţi selecţionabili „Stejarilor”, clasaţi luna trecută pe locul 2 în IRB Nations Cup, la Bucureşti, şi după ce a aflat că tot Bucharest Wolves va reprezenta România în cupele europene în noul lor format, campioana RCM UVT Timişoara e reconectată la campionat, vizând al 13-lea succes direct în întâlnirile cu RCJ Farul, cu ocazia unui delicat duel de podium la malul mării, sâmbătă dimineaţă.
Fercu ajunge în Albion cu un an mai repede: de la RCM UVT Timişoara la Saracens Londra
Doar teama de a călători pe calea aerului spre Noua Zeelandă l-a împiedicat pe valorosul internaţional român al campioanei RCM UVT Timişoara, Cătălin Fercu, să evolueze deja în 2011 la al doilea turneu final de Cupa Mondială, dar fundaşul care a fost implicat în revirimentul celor din Ronaţ încă de la lansarea Superligii la începutul aceluiaşi 2011 e pe punctul de a ajunge în Albion, unde va avea loc mondialul din 2015, cu un an mai repede decât colegii săi „Stejari”, în baza unui potenţial transfer de la bănăţeni la Saracens Londra, pentru care impresiona în garnitura secundă, acum 4 săptămâni, pe Honourable Artillery Company...
Principalele forţe ale Superligii, într-un derby care pe care: RCM UV Timişoara abordează revanşa de la Baia Mare cu 11 titulari la eşecul de luna trecută din Ronaţ
A şaptea încercare de a cuceri unicul bastion neadjudecat în cei de-acum peste 3 ani de reînflorire a rugby-ului timişorean în „Ovalia” carpatină, şi anume fieful maramureşenei campioană până în 2011, va fi abordată de Danie de Villiers sâmbătă de la ora 12 cu 11 dintre titularii la ora debutului ratat în Superliga 2014, 13-19 acasă cu CSM Baia Mare, pe 5 aprilie.
Publicat în Rugby Etichete Calafeteanu, CSM Baia Mare - RCM UV Timişoara, derby, Fercu, ovalia, RCM Timişoara - Baia Mare 13-19, Ronaţ, rugby, Saracens Londra, sport, Superliga, Valentin Lemnaru Lasă un comentariu
Attila Brosovszky, manager general la RCM UV Timişoara
Campioana naţională RCM UV Timişoara a anunţat cu 3 zile înaintea derby-ului de sâmbătă de la ora 12, la Baia Mare, completarea organigramei clubului cu postul de manager general, subordonat Consiliului Director şi preşedintelui grupării, Sorin Doda, şi în care a fost investit arădeanul Attila Brosovszky.
Publicat în Rugby Etichete AMEFA Arad, Astra Arad, Attila Brosovszky, Dan Dinu, Duşan Filipaş, Ladislau Brosovszky, Monica Brosovszky-Boriga, RCM UV Timișoara, rugby, Saracens Londra, Sorin Doda, sport, UTA Lasă un comentariu