Arhiva etichetelor: SCM Timișoara – Dinamo

SCM Timişoara, alt meci cu cehi acasă marţi, vineri şi cu Dinamo

După o săptămână fără apariţii în urma eşecului de la Voluntari, baschetbaliştii Timişoarei sunt în pragul a două reprezentaţii acasă săptămâna aceasta, marţi în cea de-a III-a etapă din grupele Alpe Adria Cup, în care s-au impus pe Bega în primele două runde cu oaspeţi din Croaţia şi Cehia, iar vineri în penultima reuniune din turul Grupei A în sezonul regulat al Ligii Naţionale, cu CS Dinamo.
Publicat în Baschet | Etichete , , | Lasă un comentariu

Startul în play-off, sâmbătă în Ronaț: timișorenii cu Dinamo

După mai bine de două luni de pauză competițională în noul campionat al Ligii Naționale, dar și după o întreagă primă jumătate a anului 2022 în care au jucat fiecare doar o partidă semnificativă, bănățenii cu campionii băimăreni și bucureștenele între ele, așadar una și numai una, iată că sâmbătă demarează faza play-off tur-retur a careului fruntaș în elita rugby-ului intern, și tocmai în Ronaț, unde se vor întâlni două dintre cele 3 neînvinse în grupele preliminarii, SCM USAMVB Timișoara și CS Dinamo București.  
Publicat în Rugby | Etichete , , , , , | Lasă un comentariu

Program general acasă-deplasare la sfârșit de săptămână. Prim-divizionare din handbal, rugby, futsal, volei și baschet în vizită pe rând până luni în Timișoara și Timiș

Prim weekend din noiembrie cu o finală de campionat mondial, la capătul celui de-al nouălea turneu final în sportul cu balonul oval, Africa de Sud - Anglia sâmbătă la Yokohama, dar și cu un mai bogat program sportiv intern pentru cluburile timișorene și timișene, în special în ceea ce privește meciurile organizate pe teren propriu. În ordine, oaspeți prim-divizionari din handbal, rugby, futsal, volei și baschet vor juca sâmbătă și luni în Timișoara și județul Timiș.  
Publicat în Rugby | Etichete , , , , , | Lasă un comentariu

La conducere în fiecare sfert și apropiată la un punct în ultimele 24 de secunde, SCM Timișoara pierde strâns decisivul la Craiova

Cel mai echilibrat sfert de finală conform calculelor hârtiei pe baza vecinătății ierarhice a oltenilor și bănățenilor după fazele pe serii ale Ligii Naționale a fost într-adevăr și cel mai îndelungat al ediției din acest an, necesitând un al cincilea meci decisiv, jucat luni seară de la ora 18 în ”Polivalenta” din Bănie, teren al formației mai bine clasată după ”Grupa Roșie”, locul 4, SCMU Craiova, care s-a impus tot pe final, precum în partida a treia, de pe Bega, acum însă mult mai strâns, într-o încleștare sintetizându-le pe toate la un loc, cu 6 scoruri de egalitate și 7 răsturnări de situație, de numai 7 puncte fiind în schimb avantajul maxim, deținut de ”albaștrii” de pe Jiu. SCM Timișoara a condus în fiecare sfert, ultima oară și în minutul 37, iar cu 24 de secunde înainte de final s-a reapropiat la un punct, dar cu Vukosavljevic autor de astă dată a numai 4 puncte nu a obținut în cele din urmă calificarea în semifinale, urmând a juca în 5-8 cu CS Dinamo Știința, sâmbătă iar la nevoie și pe 18 mai tot în ”Constantin Jude”, respectiv miercurea viitoare în capitală.
Publicat în Baschet | Etichete , , , , | Lasă un comentariu

Ultimul tur înaintea F4: SCM Timișoara, ”dublă” cu echipa antrenată de Tudor Costescu

Cupa României a revenit în acest an la formatul cu turneu final de patru echipe, după ce vreme de două sezoane opt formații au fost acceptate în faza finală. SCM Timișoara va juca în ultimul tur dinaintea F4 cu liderul Grupei Galbene a Ligii Naționale, Dinamo Știința București.
Publicat în Baschet | Etichete , , | Lasă un comentariu