Arhiva etichetelor: Sibiu – Timişoara 96-63

SCM OHMA Mozzart Bet Timişoara pierde startul în Top10, înfrântă la peste 30 de puncte la Sibiu

Baschetbaliştii Timişoarei au păşit cu stângul sâmbătă seară în grupa I valorică Top10 a Ligii Naţionale, surclasaţi fiind din primele 10 minute ale deplasării la Sibiu, în care au marcat doar două coşuri din acţiune, 20:6, şi ajungând să fie conduşi şi cu 35 de puncte în minutul 31, diferenţa finală fiind aproximativ egală zestrei de 31 a coşgeterului Robert Blumbergs, bine pus în valoare inclusiv de Monyea Pratt, autor al unui double-double, 11 pase decisive şi 11 recuperări, în vreme ce play-maker-ul bănăţean Dokovic, căruia gazdele i-au făcut viaţa grea, n-a înscris chiar deloc. "Violeţii" au fost dejucaţi categoric fără a câştiga niciun sfert de către "Vulturii" Cibinului, pe care îi depăşeau în Cupa României la început de sezon la Mediaş, însă galben-albaştrii s-au remaniat şi întărit de-atunci, schimbaţi în bine şi fără a lăsa şanse lui Gajic şi compania, de rău augur înaintea săptămânii eliminatoriilor din sferturile Alpe Adria Cup şi Cupa României, pe Bega şi la Constanţa.
Publicat în Baschet | Etichete , , , , | Lasă un comentariu