Arhiva etichetelor: Sitaru Marius

”Agronomia” cucerește ”Cupa Traian Lalescu”, deposedând Universitatea Politehnica Timișoara de trofeu în finală

Echipa de minifotbal reprezentând Universitatea de Științe Agricole și Medicină Veterinară a Banatului ”Regele Mihai I al României” Timișoara a cucerit în premieră competiția de profil ”Cupa Traian Lalescu”, organizată și la cea de-a șasea sa ediție de Catedra de Educație Fizică și Sport a Universității Politehnica Timișoara și rezervată exponentelor instituțiilor de învățământ superior din oraș dar și, în ultimii 3 ani, unor instituții de învățământ preuniversitar.
Publicat în Futsal/Minifotbal, Sport Universitar | Etichete , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , | Lasă un comentariu

Alte declaraţii… Iorgovan, „dublă” pentru alb-violeţi: „Dacă ne luăm după regulamente, noi la ora actuală suntem calificaţi. Vom vedea care va fi deznodământul zilele următoare, când se va întruni Comisia”

ASU Politehnica Timişoara a reuşit să treacă de la ora 11 de Unirea Sânnicolau Mare la capătul unei dispute mai grea decât o arată scorul final, 6-0 (0-0). Descătuşarea a venit în cel de-al doilea mitan, în urma golului reuşit de golgeterul Iorgovan, servit "pe tavă" de colegul său din avanposturile violeţilor.
Publicat în Divizia D Timiş, Fotbal | Etichete , , , , , , , , , , , , , , | Lasă un comentariu