Arhiva etichetelor: stilul ridicat

Halterofilul Darius Suiugan (HC Timișoara), un an de pregătire la lotul național de tineret

Darius Suiugan, un sportiv lansat de la finele deceniului trecut de gruparea HC Timișoara, din zona Circumvalațiunii, și care anul acesta va împlini 21 de ani, s-a cufundat deja binișor în atmosfera și noile rigori și automatisme ale antrenamentelor în cadrul lotului național de tineret, în care a fost convocat, ținta pe 2015 constituind-o alinierea la Campionatul European al categoriei sale de vârstă, ce va avea loc la toamnă, în 1-2 octombrie, în Lituania.
Publicat în Haltere | Etichete , , , , , , , , , , , | Lasă un comentariu

Copii new-yorkezi pentru clubul din Circumvalaţiunii

"Vreme de 7 ani, cam până prin ´90, această clădire a fost dată uitării. Era dezastru”, spune Costică Milan despre casa cu acoperiş din spatele unor blocuri de pe Circumvalaţiunii, pe a cărei intrare încă stă scris Haltere Electromotor.
Publicat în Haltere | Etichete , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , | 1 comentariu