Arhiva etichetelor: televizat nocturnă

Al treilea joc pe arena Dan Păltinișanu după ”ultimul joc pe Dan Păltinișanu”: Ripensia – Petrolul, sâmbătă seară. Pelici: ”E cu dus-întors. Vom vedea dacă va fi un dezavantaj pentru ei”

Un nou și ultramodern mare stadion al Timișoarei este ca și gata, ce mai!, i se conturează formele la orizont, iar prin spusele și explicațiile de săptămâna aceasta i s-au mai ridicat deja câteva rânduri de trepte, dar până una alta Ripensia îi urmează lui ASU Politehnica în a fi nevoită încă să se bazeze când și când și în noul sezon al Ligii 2 pe vechiul ”Dan Păltinișanu”, gazdă sâmbătă seară de la ora 19:45 a ultimei partide a zilei în etapa a VI-a. Ar fi așadar al treilea joc pe arena Dan Păltinișanu după ”ultimul joc pe Dan Păltinișanu”, aberație precipitat titrată în primăvară de mai toată suflarea, ba chiar și mai multe jocuri, punând la socoteală și meciurile găzduite în această vară pe același gazon de rugbiștii Timișoarei Saracens. Roșu-galbenii lui Pelici revin pe marele oval de pe ”Electrica”, unde au pierdut cu SCM Gloria Buzău și s-au impus apoi ”în oglindă” cu UTA, cu 2-1, pe când Petrolul Ploiești se întoarce pe arena pe care se impunea în 16 mai cu 0-2 (0-2) în dauna lui Popa, Zaluschi și compania... 
Publicat în Fotbal, Liga 2 | Etichete , , , , | Lasă un comentariu