Arhiva etichetelor: Timiş Rally

Timişul, ca o mânuşă: „Napoca Rally Team”, antrenament pe speciala Hăuzeşti pentru Raliul Germaniei, etapă de Campionat Mondial. Când se închide traseul…

Echipa de raliuri Napoca Rally Team, participantă luna aceasta la Raliul Germaniei, etapă în Campionatul Mondial, a ales şi un traseu din estul judeţului Timiş ca parte a pregătirilor pentru întrecerea de nivel înalt.
Publicat în Auto-Moto | Etichete , , , , , , , , , , , , , , , , , , , | Lasă un comentariu

EXCLUSIV. Dispărut din calendarul Campionatului Naţional de Raliuri Dunlop 2014, „Raliul Timişului” nu s-a mai relansat ca „Raliul Regelui”, Federaţia Română de Automobilism Sportiv renunţând, inertă, la „Cupa României”

Iată cum o temerară şi ingenioasă iniţiativă locală de relansare a „Timiş Rally”, şters de federaţie din calendarul pe 2014 al Naţionalului în urma unei modificări a regulamentului de punctare a etapelor, sub denumirea de „Raliul Regelui”, pe un alt spectaculos traseu, dar cu superspeciala tot în Timişoara, a rămas momentan la stadiul de proiect datorită recentei decizii a Federaţiei Române de Automobilism Sportiv de a nu mai pune pe roate „Cupa României”. Timişul aşadar tras pe dreapta după 2 ani de raliu în aprilie, cea mai apropiată etapă rămânând astfel Raliul Aradului Atrium Mall, din Trofeul European de Raliuri, pe 8-10 mai, pe malurile Mureşului...
Publicat în Auto-Moto | Etichete , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , | Lasă un comentariu

Ce-a avut şi ce-a pierdut sportul timişean, rămas fără Raliul Timişului: câştigătorul Timiş Rally 2013, Francois Delecour, dublu campion la zi al României, e pentru a 19-a oară la Raliul Monte Carlo, acum cu tricolorul României pe bolid

Raliul Timişului, reintrodus în calendarul Campionatului Naţional de Raliuri Dunlop sub egida F.R.A.S. la ediţiile din 2012 şi 2013 graţie diligenţelor lui Mihai Leu şi Cornel Ţiţ, dar eliminat din programul pe 2014 pe fondul dezamăgirii ex-campionului mondial de box faţă de sprijinul primit aici anul trecut, pe plan local, a fost câştigat la ediţia din 12-13 aprilie 2013 de Francois Delecour, care se aliniază de astăzi în al 100-lea său raliu WRC şi al 19-lea la Monte Carlo, într-un bolid vopsit cu tricolorul României. Regretele sportului timişean de a nu mai găzdui Timiş Rally şi în 2014 pot fi de-acum cu atât mai mari...
Publicat în Auto-Moto | Etichete , , , , , , , , , | Lasă un comentariu

Timiş Rally nu mai figurează în calendar, conform Autorally: „Proiectul FRAS 2014 are 8 raliuri”

Adrian Diaconescu, din Echipa Autorally, a semnat o foarte interesantă informare despre calendarul pe 2014 al competiţiilor naţionale de raliu sub egida F.R.A.S., punctând atât dispariţia Raliului Timişului din peisaj dar şi o discrepanţă notabilă în ceea ce priveşte punctarea Raliului Aradului, unicul rămas pe hartă din această parte de ţară.
Publicat în Auto-Moto, Timişene | Etichete , , , , , , , , | Comentariile sunt închise pentru Timiş Rally nu mai figurează în calendar, conform Autorally: „Proiectul FRAS 2014 are 8 raliuri”

Timişul şi sportul timişean, semnificativă pierdere şi imagine negativă: Timiş Rally, după doar două ediţii de la reactivare, dispărut din calendarul pe 2014 al Federaţiei Române de Automobilism Sportiv

Timiş Rally este unicul din calendarul competiţional pe 2013 al Campionatului Naţional de Raliuri Dunlop care nu se regăseşte şi în proiectul F.R.A.S. pe 2014, raliurile de anul viitor urmând a se rezuma la doar 8 etape. O lovitură pentru sportul timişean, după doar două ediţii, cele din aprilie 2012 şi 2013, în care Timiş Rally a fost reinclus pe harta întrecerilor autohtone pe 4 roţi.
Publicat în Auto-Moto, Exclusiv | Etichete , , , , , , , , | Comentariile sunt închise pentru Timişul şi sportul timişean, semnificativă pierdere şi imagine negativă: Timiş Rally, după doar două ediţii de la reactivare, dispărut din calendarul pe 2014 al Federaţiei Române de Automobilism Sportiv

Raliul Aradului păşeşte cu Mihai Leu spre Cupa Europei de Raliuri dar hunedoreanul nu se va mai implica şi în 2014 la Raliul Timişului

Susţinut cum se cuvine în Aradul vecin, din toate părţile şi pe toate planurile, spre deosebire de Timişoara, clubul AMC Racing, condus de Mihai Leu şi organizator al Raliului Aradului, a primit veşti bune în privinţa includerii competiţiei în calendarul sportiv pe 2014 al Cupei Europei de Raliuri, asta în vreme ce Raliul Timişului 2014 nu va mai avea parte în mod cert de implicarea hunedoreanului fost campion mondial de box.
Publicat în Auto-Moto | Etichete , , , , , , | Comentariile sunt închise pentru Raliul Aradului păşeşte cu Mihai Leu spre Cupa Europei de Raliuri dar hunedoreanul nu se va mai implica şi în 2014 la Raliul Timişului

Stoyan Radev, observator FIA, îi însuflețește după ”Raliul Aradului”: la anul, ”etapă de Campionat European”

Dacă piloții timișoreni n-au fost în apele lor la ”Raliul Aradului”, desfășurat în week-end, în schimb iubitorii timișoreni de raliu s-ar putea arăta mai interesați de derularea evenimentelor din următoarele luni în ceea ce privește soarta pe 2014 a competiției de pe Mureș, o eventuală introducere a concursului din județul vecin în calendarul ERC viitor putând echivala cu șansa de a asista pe viu la o întrecere de alt calibru, având însă un impact indirect și asupra ”Timiș Rally”, revitalizat în ultimii 2 ani. Dar iată despre ce este vorba...
Publicat în Auto-Moto, Exclusiv | Etichete , , , , , , , , , , , , , , , | Lasă un comentariu

Timișorenii Bogdan Cuzma și Dănuț Hațigan, locul 3 la clasa 11 în Raliul Deltei 2013

Raliștii timișoreni au concurat într-adevăr cu succes în cea de-a treia etapă a Campionatului Național 2013, Raliul Deltei, ce a avut loc în week-end, pe lîngă reușita echipajului Stanoiev - Maier, pe care v-o aduceam la cunoștință sîmbătă seară, mai fiind de notat cea a lui Bogdan Cuzma și Dănuț Hațigan (foto, aici în Raliul Timișului 2013), pe un Renault Clio, locul 3 la clasa 11.
Publicat în Auto-Moto, Exclusiv | Etichete , , , , , , , , , , , , | Lasă un comentariu

Leu, un apropiat al Timişoarei şi organizator al “Timiş Rally 2012”, la Congresul jubiliar al W.B.O.

Şi în luna aprilie, pe cînd promova aici “Timiş Rally 2012”, revenit în circuitul intern şi pe meleaguri timişene după 3 ani, ca etapă a Campionatului Naţional de raliuri, Mihai Leu tocmai se întorsese de la un meci de titlu european în boxul profesionist, unde participa în calitate de arbitru. Împărţit între marile sale pasiuni, ex-boxerul campion mondial de juniori în 1987 respectiv în versiunea W.B.O. în ´97, actualmente preşedinte al clubului de automobilism AMC Hunedoara, specializat în organizarea competiţiilor de raliu automobilistic, participă începînd de astăzi la ediţia jubiliară, cea de-a 25-a, a Congresului W.B.O.
Publicat în Auto-Moto, Box, Exclusiv, Timişene | Etichete , , , , , , , , , , , , | Lasă un comentariu