Arhiva etichetelor: transfer

Baciu: „N-am venit de la 400 de kilometri să mă plimb prin C!”

„Nici azi nu mă pronunţ că avem un 11 conturat pentru prima etapă dar important este că majoritatea sunt apţi”, a punctat luni după-amiază Marius Baciu, antrenor Flacăra Făget, la prezentarea noilor achiziţii ale nou-promovatei, 11 la număr, precum şi a noului echipament, roşu respectiv alb, cu Ape Minerale Buziaş nou sponsor în piept. Iar între cei 25 de jucători din componenţă, unui sud-american i s-a alăturat din acest retur un african şi un fotbalist provenind din Asia Mică... 4 continente la divizionara C timişeană!
Publicat în Fotbal, Liga 3, Timişene | Etichete , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , | Lasă un comentariu

Ghindaru, decisiv: CS Vladimirescu – Flacăra Făget 2-3

Dacă n-ai bătrîni, i-aţi. Vasile Ghindaru, care în 9 mai va împlini 34 de ani, a marcat unicul gol al părţii secunde şi decisiv în amicalul de joi seară, CS Vladimirescu - Flacăra Făget 2-3 (2-2), revenind astfel după întinderea suferită la debutul jocurilor de pregătire, într-un test pierdut atunci cu UTA, 0-3. Iar făgeţenii au aliniat la reluare şi o potenţială nouă achiziţie, pe Voicu, de la Victoria Brăneşti.
Publicat în Fotbal, Liga 3, Timişene | Etichete , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , | Lasă un comentariu

6 ani fără martie dar cu circ, valize, „analişti” şi declin…

Gata! S-a sfîrşit, în fine, cu ineptele papagalisme iluzorii despre Steaua în finala Europa League pe Naţional Arena. Luna viitoare se împlinesc 6 ani de cînd cluburile româneşti nu mai ştiu ce sunt acelea cupe europene în martie dar niciun bai, căci "analiştii" şi "specialiştii" fotbalului nostru mutat pe ecrane vor avea cît de curînd subiecte să toace la nesfîrşit, despre oile din ţarcul păstorit de LPF...
Publicat în Fotbal | Etichete , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , | 1 comentariu

Post-audit: Iancu doreşte dezbatere publică

Portalul oficial www.politimisoara.com a publicat un nou comunicat al lui Marian Iancu, sub titlul "Precizări cu privire la extrasele "din mult-trîmbiţatul raport de audit" care au apărut în ultimele zile în presa timişoreană", prin care Marian Iancu propune o dezbatere publică pe seama unor "aspecte pe care le reţine auditorul", susţinînd totodată că licenţierea n-ar fi periclitată de datorii mai mari de 2,7 milioane euro, pe transferuri şi salarii neplătite. Aşadar mult doritul şi aşteptatul audit, cum era de anticipat, încurcă şi mai mult iţele, potrivnic unor rezolvări rapide. Şi-ar mai fi doar 39 de zile, surplus cu anul bisect. Cît despre "presa timişoreană" pomenită de Iancu, iar pe sport suntem partea sa substanţială, nu plasăm aparate de înregistrare sub gura conducătorilor de club şi de oraş şi judeţ, pentru verzi şi uscate despre audit, cînd de fapt toţi respectivii ar trebui să tacă atunci cînd vine vorba de sportul veritabil, ci suntem mai degrabă preocupaţi a consemna, ca şi de la lansarea noastră, despre copii şi juniori localnici. Ti-mi-şo-reni
Publicat în Fotbal, Liga 2, Poli Timişoara | Etichete , , , , , , , , , , , , , , , | 1 comentariu

Poli ca afacere cu statul, rujarea marelui bluf Panti şi altele

Acum, că sub Tâmpa se strîng, conform organizatorilor, de la nivelul U11 şi pînă la U7, cel puţin 124 de echipe, printre care şi, din Timişoara, micuţi polişti şi FC Porto Bega, cu ocazia celei de-a treia ediţii a Braşov Indoor Cup, practic un turneu juvenil de iarnă dublîndu-l pe cel de vară, Braşov Junior´s Cup, o iniţiativă privată dar cu susţinere bugetară locală, asta în vreme ce an de an clubul alb-violet nu prea mişcă în a demara asemenea competiţii şi se limitează la găzduirea unor etape de Interliga, mai punctăm cîteva neajunsuri mai mari sau mai mici din bătătura polistă şi care însumate întregesc o realitate neplăcută şi dezamăgitoare
Publicat în Fotbal, Liga 2, Poli Timişoara | Etichete , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , | 1 comentariu

Unica şi ultima. Dacă nici măcar la Ploieşti, atunci… în casă

Este posibil să nu smulgi într-un întreg tur de campionat măcar o remiză din deplasare, mai ales în condiţiile în care toate celelalte 13 competitoare, fie şi inferioare ţie în ierarhie, au scos cel puţin două puncte? Da, fapt demonstrat tocmai de a noastră CSU Politehnica Municipal, care, cedînd sîmbătă cel mai strîns dintre cele 6 eşecuri suferite afară în prima jumătate a Ligii Naţionale, 28-27 la Satu Mare, în ultima rundă a turului, a dovedit că întîmpină o serioasă problemă la acest capitol
Publicat în Handbal | Etichete , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , | Lasă un comentariu

CSM Lugoj,ultima zi acasă înaintea unei săptămâni pe drumuri

CSM Lugoj, prim-divizionară care şi-a strîns prin deplasări trei din totalul celor 4 succese în acest sezon, are parte miercuri după-amiază de un ultim antrenament pe malurile Timişului, atît înaintea unei dure expediţii moldave de o săptămînă, cu două jocuri în Divizia A, cît şi a unui retur sufocant programat, cu 5 săptămîni la rînd de etape intermediare
Publicat în Volei | Etichete , , , , , , , , , , , , , , , , , , | Lasă un comentariu

Lalic, 3 goluri la debut… Vuckovic: „Poate să dea 3-4 pe meci”

Nedeljko Vuckovic, care a dat ocazia tuturor componenţilor să joace, mai mult sau mai puţin, s-a declarat satisfăcut de evoluţia poliştilor, la finele unei săptămâni de pregătire ce i-a lăsat „obosiţi”, după ce de luni au demarat şi antrenamentele …

Publicat în Handbal | Etichete , , , , , , , , , | Lasă un comentariu

Petcu,LPS,după „Gheorghe Ola”:”Nu urmăresc doar rezultatul”

Deplasarea de sâmbătă la Deva, din ultima etapă a turului în B2, în care a deschis scorul în minutul 24, ar putea să fi fost ultima în tricoul maramureşenilor pentru Steliano Filip, campion naţional en-titre la juniori B şi proaspăt calificat cu România U18 în Turneul de Elită al Campionatului European, a cărui şedere la nou-promovata din Baia Mare era prognozată încă din vară ca fiind doar pe parcursul primei jumătăţi a sezonului în B2. Dacă în privinţa şeptarului mai avem de aşteptat pentru a afla spre ce zări se va îndrepta de la ocupanta locului 11 în B2, în schimb un alt coleg de-al său de generaţie, Florin Aniţoiu, a fost reconvocat marţi la o acţiune a selecţionatei U20 a României
Publicat în Fotbal, Juniori, Liga 2 | Etichete , , , , , , , , , , , , , | Lasă un comentariu

„După Gaz Metan tragem linie şi vedem dacă putem continua”

Daniel Stanciu a explicat în cadrul conferinţei de presă de vineri că Dorin Goga nu a avut discuţii cu unele cluburi bucureştene în vederea unui eventual transfer la finele stagiunii de toamnă, dar a dat de înţeles în privinţa golgeterului …

Publicat în Fotbal, Liga 2, Poli Timişoara | Etichete , , , , , , , , , | Lasă un comentariu

Stanciu: „Să regândim reconstrucţia echipei, e posibil cu 1-2 jucători…”

Daniel Stanciu, manager al echipei poliste, a mai menţionat joi, la conferinţa de presă organizată de secund-divizionara timişoreană, că prin prisma apropierii violeţilor de dezideratul unei posturi prielnice în clasament la finele turului, „în iarnă să regândim reconstrucţia echipei

Publicat în Fotbal, Liga 2, Poli Timişoara | Etichete , , , , , , | 4 comentarii

„U” Timişoara cedează Stelei în Cupă, Lupaşcu la CSM Lugoj

Universitatea Timişoara a cedat din nou Stelei la un interval de 4 zile, într-un joc disputat miercuri seară cu începere de la ora 21,20 în Cupa României, la Zalău, după ce pierdeau tot cu 0:3 în faţa bucureştenilor şi sâmbătă, în cea de-a doua etapă a Diviziei A1, iar cealaltă prim-divizionară timişeană, de această dată la feminin, CSM Lugoj, aflată înaintea "dublei" de Cupa României de sâmbătă şi duminică, tot la Zalău, cu CSM Ecorec Bucureşti, a transferat jucătorul de post secund Veronica Lupaşcu, acoperire pentru absenţa pe termen lung a Danielei Lupescu, accidentată
Publicat în Volei | Etichete , , , , , , , , , , , , , , , , , | Lasă un comentariu

Velcea: „Dacă te răscoleşti în interior, îţi schimbi atitudinea”

„Depinde în mare măsură de ceea ce vom recupera”, a anticipat Vali Velcea duelul Poli – FC U Maramureş, de sâmbătă de la ora 18, antrenorul ocupantei locului 2 în B2, care s-a prezentat într-o rară ocazie singur la conferinţa de presă, neexluzând varianta utilizării unui jucător ce evoluează şi la echipa a doua a clubului: „E posibil, îi cunosc foarte bine, am lucrat cu ei, şi dacă vom începe sau nu cu ei titulari, vom vedea. Este rândul altora să arate ceea ce pot, ceea ce ştiu, şi au o şansă pe care pot să o fructifice, să joace, să demonstreze că în orice moment sunt buni pentru prima echipă. Trebuie bine înţeles, Fuchs, Dobricean, Sava, cu toţii sunt componenţi ai lotului, şi ne oferă opţiuni în plus. Mi-aş dori să vină jucători de la echipa a doua şi să nu apelăm la ei doar când avem probleme. Ne-am dori cu toţii acest lucru
Publicat în Fotbal, Liga 2, Poli Timişoara | Etichete , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , | Lasă un comentariu

În gaură, Poli după două milioane în 5-6 luni. Vânzări de iarnă!

Poli, care primeşte sâmbătă la ora 18 vizita băimărenilor, în runda a opta din B2, a dat publicităţii pe portalul oficial al clubului situaţia sa financiară la 30 septembrie, din care reiese că gruparea alb-violet întâmpină dificultăţi ce necesită o infuzie de capital de circa două milioane de euro până aproximativ la începutul returului, bazându-se pe prea puţine surse de venit şi având în faţă efectuarea unor plăţi, ceea ce implică alte potenţiale cedări de jucători în pauza de iarnă, totodată preşedintele BkP şi al clubului timişorean, Marian Alexandru Iancu, semnând un comunicat sub stindardul "Poli sunteţi voi!"
Publicat în Fotbal, Liga 2, Poli Timişoara | Etichete , , , , , , , , , , , , , | Lasă un comentariu

Chiş de pe Criş, cu 25 pe dreapta, a marcat la Arad cu UTA

Mai întâi i s-a refuzat Liga 1, prin nelicenţiere, şi apoi a refuzat el însuşi elita, alegând Timişoara. Vali Velcea i-a spus miercuri noului recrut Cătălin Chiş "păstrează-l, ţine-l bine", după ce bihoreanul a înfăţişat tricoul violet cu numărul său, 25, pe seama căruia s-a făcut legătura cu lansarea lui Gabriel Torje, la care şi noua achiziţie a replicat în glumă... "Cred că nu se supără nimeni dacă plec mai sus..."
Publicat în Fotbal, Liga 2, Poli Timişoara | Etichete , , , , , , , , , , , , , , , , | Lasă un comentariu

Timişoara aşteaptă aterizarea a 4 jucători din emisfera sudică

RCM MVT UVT Timişoara a obţinut sâmbătă la Constanţa întâia medalie naţională la rugby în 7, "bronz" în Superliga Sevens, timorarea în jocul de debut al celui de-al patrulea şi ultimul turneu împiedicând-o să smulgă "argintul", dar veştile bune, primite în cursul serii de Dan Borzaş, preşedinte executiv al "Leilor" galben-albaştri, dau o mai mare strălucire medaliei, în ideea confirmării sosirii la Timişoara, pe calea aerului, pe ruta Australia - Londra - Viena, a unui contingent de 4 jucători din emisfera sudică. "Luni sosesc 4 jucători iar în perioada 20-22 septembrie măcar încă unul. Aceste transferuri erau prevăzute de două-trei luni, pentru o îmbunătăţire a lotului", a explicat Borzaş
Publicat în Rugby | Etichete , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , | 1 comentariu

Kirev, titularizat drept exerciţiu pentru rolul de luni la Bistriţa, ca rezervă

Iată că lui Ciprian Ostafie i-a sărit rândul şi de această dată, rămânând vineri pe banca de rezervă a „satelitului” polist la jocul cu CFR Simeria, tot aşa cum a fost în umbra altui goal-keeper slav în acest debut de …

Publicat în Fotbal, Liga 3, Poli Timişoara | Etichete , , , , , , , | 1 comentariu

Dar când va prezenta Poli filiera locală, nu pe cea italiană?

Ce frumos, pe fond violet... FC Timişoara 2 - Dinamo 1... Ştiţi foarte multe despre campionii naţionali la zi ai juniorilor A, ajunşi la maturare, şi care câştigau în 19 iunie titlul pe ţară în alb-violetul polist, pentru Timişoara? Sau despre generaţia imediat următoare, 1993, "bronz" în aceeaşi întrecere a juniorilor mari? Lumea nu prea păşea pe la jocurile lor de campionat, duminica după-amiaza, iar la revenirea lor din Bucureşti, cu medaliile, la club era business as usual, program normal cu un prim cantonament de vară la Debrecen plus cu dandanaua exodurilor precipitate, aşa încât numai de prezentări de vlăstare campioane ale alb-violetului nu le trecea prin minte poliştilor
Publicat în Fotbal, Juniori, Poli Timişoara | Etichete , , , , , , , , , , , , , , , , | 5 comentarii

Stanciu, Poli: „N-a fost o strategie, căci DIGI ne programase vineri la 18”

Parcă pentru a înlătura speculaţiile în aceste ultime zile ale perioadei de transferări, Dorin Goga a fost prezent împreună cu căpitanul Iulian Tameş şi Laszlo Sepsi la conferinţa de presă găzduită joi la amiază de polişti, confirmând că este complet …

Publicat în Fotbal, Poli Timişoara | Etichete , , , , , , , , , , , , | Lasă un comentariu

Luchin la Dinamo pe o datorie. Tot „ca în vremurile bune”…

O cedare previzibilă încă din iarnă, anticipabilă de pe-atunci în lumina unei datorii a polistei lui Marian Iancu la impresarul Cristea Opria, e pe cale să fie înfăptuită: Srdjan Luchin, fundaşul din Variaş, la Dinamo, al treilea club din Bucureşti garnisindu-se în vară de pe Bega. Aşa cum www.sporttim.ro a tot repetat în această vară, şi cum conducătorii violeţilor n-au mai dezminţit în ultimele săptămâni, Gheorghe Chivorchian admiţând în 17 august că "unul, poate doi jucători vor mai pleca", respectiv că "şi dacă factorii locali vor veni la noi, transferul tot îl vom face", nelicenţiata retrogradată îşi pierde şi uneori căpitanul care tocmai a debutat în "tricolor"
Publicat în Fotbal, Poli Timişoara | Etichete , , , , , , , , , , , , , , | Lasă un comentariu

Daniel Birău, mai aproape de Mama Mia, după colegii de la LPS

Daniel Birău (foto), unul dintre cei 5 juniori B selecţionaţi de România U17 la turneul final al CE din Serbia, în luna mai, ar putea evolua deja mâine, în cursul reprizei secunde, pentru divizionara C la care ar urma să fie împrumutat până la finele turului, AS Nova Mama Mia Becichierecu Mic, în jocul din runda a doua, acasă cu CS Vladimirescu, club la care au sfârşit cu ocazia acestui debut de sezon şi foştii colegi juniori Laurenţiu (portar), Feraru (mijlocaş dreapta) şi Aniţoiu (atacant)
Publicat în Fotbal, Juniori | Etichete , , , , , , , , , , , | Lasă un comentariu

Cu Filip, de care se interesează Poli, LPS bate 2-1 la Jimbolia

LPS Banatul Timişoara, generaţia de ´94, campioană naţională la zi a juniorilor B şi trecută în această vară în primul an al categoriei A, şi-a încheiat cantonamentul de o săptămână cu un succes cu 2-1 (0-1) repurtat marţi seară la Jimbolia, în faţa divizionarei D locale FC Marcel Baban, contra căreia a jucat şi Steliano Filip, revenit săptămâna trecută de la convocarea naţionalei României U18 şi pentru care alb-violeţii polişti îşi manifestă interesul, contactându-i în aceste zile pe cei de la liceul timişorean
Publicat în Divizia D Timiş, Fotbal, Juniori | Etichete , , , , , , , , , , , , , | 3 comentarii

Timişoreanul Torje, spre Udinese. Istoria doar se repetă…

Legea e lege dar şi firmă italiană de echipament sportiv, DACIA e sponsor iar timişoreanul Gabriel Torje pare a deveni "Zebră" purtând Legea cu marca românească în piept. Udinese Calcio nu suflă încă o vorbă pe portalul său oficial dar Dinamo bate toba în privinţa milioanelor anunţate, care readuc aminte Timişoarei fotbalistice despre o mai ieftină despărţire în urmă cu 3 sezoane şi jumătate, pe-atunci cu tânărul ce-abia împlinise 18 ani într-un cantonament de iarnă cu Uhrin jr. în Ungaria. Iar când "câinii roşii" au bani şi posturi vacante, ... Timişoara, ţine-te bine
Publicat în Fotbal, Poli Timişoara | Etichete , , , , , , , , , , , , , , , , | Lasă un comentariu

Litigiul cu Benfica, 6-7 luni: „Depinde de rapiditatea FIFA”

Gheorghe Chivorchian a reamintit şi în conferinţa de presă de miercuri un aspect deseori invocat pe parcursul verii de clubul polist, ajutându-se de litera regulamentului:  „Litigiul cu Benfica este la FIFA, iar apropo de acea licenţiere, prima instanţă împuternicită să

Publicat în Fotbal, Poli Timişoara | Etichete , , , , , , , , , | Lasă un comentariu

Luchin debutează la naţională cu bagajele făcute de la Poli

Un joc amical de tristă amintire, cu San Marino în loc de Argentina şi un unic gol, cel al lui Herea, în minutul 72, în dauna celei mai slab cotate reprezentative în ierarhia FIFA, a marcat debutul în selecţionata cu …

Publicat în Fotbal, Poli Timişoara | Etichete , , , , , , , , , | Lasă un comentariu