Arhiva etichetelor: UEFA Nations League
„Tricolorii” lui Mircea Lucescu răstoarnă scorul pe terenul locului 139 mondial în ierarhia FIFA
Absolut numai şi numai Insulele Feroe, Republica Moldova, Andorra, Malta, Gibraltar, Liechtenstein şi San Marino sunt mai slab clasate dintre europene în ierarhia FIFA la zi decât gazda de marţi seară a României în al doilea meci din "fereastra internaţională" din octombrie în Liga C a Naţiunilor, şi anume Lituania, a 139-a în clasament, învinsă deja acasă tot la limită şi de către Cipru luna trecută respectiv tot cu 1-2 şi sâmbătă de Kosovo, copiat de "tricolorii" lui Mircea Lucescu printr-o răsturnare de scor, detalii semnificative pentru plasarea într-un context mai exact a unei victorii de rutină a favoritei grupei în dauna "Cenuşăresei" sale codaşe.
Publicat în Fotbal, Internațional, Liga 1
Etichete Drăguş, Lituania - România 1-2, Răzvan Marin, UEFA Nations League
Lasă un comentariu
Din clasici în viaţă, pericolul ar fi fost Cipru. Doar „noi” suntem pericolul
E bine a fi prevăzător, dar nu a şi exagera în acest sens. Activând în fenomenul fotbalistic, aşadar cu presupusă expertiză, Gică Popescu lansa luna trecută alarma falsă a pericolului cipriot "la graniţele" naţionalei "tricolore", ori dacă n-ar fi părut de-a dreptul ridicol, tot a contrariat din moment ce a putut lua în calcul un amărât Lituania - Cipru 0-1, între, ţineţi-vă bine, a 137-a şi a 123-a clasată în ierarhia FIFA, pentru a face estimări despre potenţialul celor din Insula Afroditei de a genera surprize.
Publicat în Fotbal, Internațional, Liga 1
Etichete Cipru - România 0-3, Gică Popescu, UEFA Nations League
Lasă un comentariu
Încă un penalty, în minutul 87 al jocului acasă din Liga C europeană, aduce în avantaj România în faţa locului 135 mondial în ierarhia FIFA, iar FRF continuă prin prisma etichetei „Generaţia de suflet” alimentarea iluziilor ieftine în direcţia unui public nu doar tot mai puţin cunoscător dar şi mai susceptibil ducerii cu preşul dat fiind scăderea mediei sale de vârstă
De-o viaţă-n fotbal, Mircea Lucescu a rămas bineînţeles fidel dictonului "echipa victorioasă nu se schimbă", suflând şi-n iaurt pentru preîntâmpinarea infatuării căreia românii în general ca naţie îi sunt predispuşi odată lansaţi cu entuziasm în ceva, acel ceva fiind triumfătorul 3-0 de vineri seară de la Priştina, la debutul absolut al naţionalei doar în Liga C europeană - adică undeva în umbra primelor 32 de naţionale din ligile A-B, şi-ntr-adevăr n-a schimbat jucătorii de câmp la redebutul său pe banca "tricolorilor" şi-ntr-un meci acasă, doar pe Niţă în poartă cu Târnovanu, rezultând un nou succes, 3-1 (1-1) cu o trupă baltică pe locul 135 mondial şi care în martie evita retrogradarea în Liga D doar în baza unui "dublu" 1-0 cu... Gibraltar, valoros fiind însă chiar şi-acest 3-1 smuls la Bucureşti dintr-un alt penalty tot pe post de golul 2 - precum în provincia separatistă ex-iugoslavă, de-astă dată în minutul 87, precum şi prin desprinderea din prelungiri.
Publicat în Fotbal, Internațional, Liga 1
Etichete Mircea Lucescu, Răzvan Marin, România - Lituania 3-1, UEFA Nations League
Lasă un comentariu
Cum de naţionala feminină a României nu înscrie marţi nici în cel de-al 5-lea joc oficial la rând din Nations League, din care 3 acasă, dar în „SuperLiga” internă sunt duminică scoruri de 16-0 şi 1-16?
Reprezentativa feminină a "fotbalului lui 272-0" păstorit de FRF a retrogradat nu oricum în "Divizia C" europeană la inaugurarea versiunii rezervate sexului frumos a UEFA Nations League, ci absolut lamentabil, cu o a cincea apariţie oficială succesivă în decurs de puţin peste două luni în care "tricolorele" n-au înscris absolut deloc, 0-1 (0-0) marţi seară pe "Arcul de Triumf" cu Croaţia, care s-a impus aşadar şi-n retur, ineficacitate aproape maximă şi în orice caz cea mai severă între selecţionatele "Diviziei B" europene în contrast cu care jumătate dintre rezultatele tot acestei săptămâni din ultima rundă pe 2023 a aşa-zisei "SuperLigi" Feminine interne cu doar 8 cluburi şi numai 4 întâlniri pe etapă, adică 16-0 şi 1-16, înregistrate duminică la matineu, dezvăluie fără pic de dubii nivelul jenant de slab al primei scene carpatine.
Publicat în Feminin, Fotbal
Etichete fotbal feminin, romania - croatia 0-1, Superliga feminină, UEFA Nations League
Lasă un comentariu
Muntenegru – România, de la 1-0 la 0-1 de la un an la altul
Reprezentativa de seniori a României a dat până la capăt în această toamnă semne de revenire și combativitate prin a încheia neînvinsă campania ediției de debut a UEFA Nations League, ba chiar cu o victorie în deplasare împotriva unei naționale pe care n-a depășit-o până acum, 0-1 (0-1) în Muntenegru grație șutului arădeanului Țucudean din afara careului și cu gazonul umed, balonul fiind scăpat în poartă în minutele dinaintea pauzei de goalkeeper-ul gazdelor.
România egalează de două ori în Serbia din faze fixe
Reprezentativa de fotbal a României a remizat și în cel de-al doilea meci în interval de 72 de ore de la debutul la nivelul Seriei C în UEFA Nations League, 2-2 (1-0) în deplasare la o participantă în iunie la turneul final al Campionatului Mondial, Serbia, după 0-0 cu Muntenegru vineri la Ploiești.
Publicat în Fotbal, Liga 1
Etichete Chipciu, Cosmin Contra, Mitrovic, Serbia - România 2-2, Stanciu, Țucudean, UEFA Nations League
Lasă un comentariu