Arhiva etichetelor: Vagner

Jucător în Liga 1 pe ”Dan Păltinișanu” cu 3 oaspeți diferiți, FCM Târgu Mureș, FC Brașov și Concordia, Vagner suferă la 33 de ani un infarct în antrenament și decedează în spital. Avea peste 100 de meciuri în elită

Abia ce am consemnat decesul voleibalistului constănțean Doru Ghimeș la vârsta de 39 de ani, după ce, dintre numele mai cunoscute ale tinerilor arenei interne, s-au stins anul acesta și ex-hocheistul Gherebe (43 ani) în ianuarie, poloistul Drăghici (23) în martie iar baschetbalista Raiciu (18) luna trecută, și încă o veste tragică îndoliază sportul românesc, în acest ritm coloanele știrilor necesitând și o rubrică necrolog, asta în condițiile în care urmările fatale ale înțepării - în privința periculozității cărora în aceste pagini s-a avertizat explicit pe baze concrete științifico-medicale - sunt într-un stadiu strict incipient, nimic în comparație cu ororile și ravagiile pe care le vor genera treptat în timp, dar care vor fi și puse pe seama altor cauze. Nu-i mai bate inima nici unui tânăr fotbalist în vârstă de 33 de ani, Alexandru Vagner, cu peste 100 de apariții în Liga 1, printre care de exemplu în calitate de titular și în unele partide din Liga 1 găzduite de arena ”Dan Păltinișanu” din Timișoara, cu 3 oaspeți diferiți, FCM Târgu Mureș, FC Brașov și Concordia, sportivul suferind la 20 septembrie un infarct în antrenament cu divizionara ”D” brașoveană din Cristian și stingându-se în spital, sub Tâmpa.
Publicat în Fotbal, Liga 1 | Etichete , , , | Lasă un comentariu