E oare etic să preiei o proaspătă campioană a Turciei special pentru a doborî campioana României, într-un același sezon? Farul, de la 3-5 și 2-5 cu ACS Dumbrăvița, la 5-1, cu Samara influentă

CS Farul Constanța, depășită în cursul sezonului tur-retur de campioana en-titre ACS Dumbrăvița cu 5-3 în toamna lui 2014 și cu 5-2 în revanșa din 21 februarie 2015, a recurs duminică, în manșa I a finalei Superligii feminine de tenis de masă pe echipe de seniori, găzduită în sala LPS ”Nicolae Rotaru” de pe litoral, la alinierea Elizei Samara, care abia câștigase titlul în Turcia cu Fenerbahce, într-o mutare neprincipială și care a atras o contestație din partea clubului timișean, campion al României, ce ar putea fi urmată și de alte demersuri pe linia respectării regulamentului din partea grupării conduse de Nicoleta Huszar. Cu Samara contribuind decisiv prin câștigarea a două din cele 5 jocuri, dobrogencele s-au impus cu 5-1 dar ar putea pierde la ”masa verde”.

ACS Dumbrăvița

ACS Dumbrăvița

 

Finala din 2015 a Superligii de tenis de masă pentru echipe feminine de seniori, pe care ACS Dumbrăvița a abordat-o în calitate de deținătoare a titlului, este învăluită într-o acută criză de moralitate, generată unilateral de opțiunea clubului CS Farul de a apela la serviciile Elizei Samara, cu care formația dobrogeană nu pășea în acest sezon pe drumul spre ultimul act în dublă manșă, dar cu care s-a întărit în vederea întâlnirilor tur-retur din această lună.

Ițele acestui caz duc chiar și până la Federația Română de Tenis de Masă, a cărei complicitate tacită sau nu doar ar putea fi luată în calcul ținând cont de faptul că Viorel Filimon, antrenor al formației dobrogene CS Farul, este și antrenor federal în cadrul FRTM, rolurile sale putând duce cu gândul și la eventuale conflicte de interese sau incompatibilități.

Iar faptul că Farul a apelat la acest ”artificiu” cât se poate de bătător la ochi, prin care a avut un imediat câștig de cauză în teren, cooptarea Elizei Samara echivalând cu răsturnarea balanței de forțe, a stârnit nu doar replica sub formă de contestație a clubului dumbrăvițean, care marți are o primă întrevedere cu un avocat, ci și oarecare vorbe în lumea tenisului de masă autohton, din unele colțuri ale țării răzbătând mai clar nemulțumiri mocnite vizavi de unele aspecte din mersul lucrurilor sub egida FRTM.

În orice caz, ACS Dumbrăvița a depus o contestație pe seama utilizării Elizei Samara de către gazda CS Farul, clubul timișean susținându-și punctul de vedere că, în limitele regulamentului federal în vigoare, cei de la malul mării nu ar fi putut-o de fapt înscrie în competiția Superligii, pentru ultima rundă a întrecerii – finală, pe proaspăta campioană a Turciei cu clubul din Istanbul, și glumind că de o asemenea manieră ar putea fi adusă și o tripletă din China, special pentru jocurile cu trofeul pe masă. Prin înregimentarea Elizei Samara, o performeră de top 20 la ora actuală la nivel mondial, CS Farul a devenit brusc mult mai solidă valoric, debalansând raportul de forțe manifestat de-a lungul campaniei 2014/15.

De fapt, și dacă ar fi uzat de o invocată portiță regulamentară, clubul de la Marea Neagră oricum s-ar fi izbit de o problemă de principiu și moralitate, pe care pare-se a tratat-o cu superficialitate.

Însă nici ACS Dumbrăvița nu se lasă, invocând importanța respectării regulamentului, și este pe punctul de a consulta un avocat pentru a evidenția încălcarea acestuia, bazându-se pe aspectul că un competitor aliniat de un club de Champions League dintr-o competiție națională nu are drept de joc în cursul aceluiași sezon și într-un alt campionat.

Eliza Samara, cea mai bună jucătoare din România în ultimii patru ani și care a cucerit un nou titlu naţional, cu Fenerbahce, şi Cristina Hîrîci, care a încheiat și ea sezonul în Turcia, cu Kocaeli, clasată pe locul trei, au fost adăugate pe ultima sută de metri de antrenorii Farului, Viorel Filimon şi Liliana Sebe, lotului cu care constănțenele își croiau drumul spre finala Superligii 2015, și anume Timea Urszuly, Alina Zaharia, Olga Bliznet şi ex-arădeanca Bianca Crişan.

Clubul timișean a luat cunoștință cu câteva zile înaintea primei manșe, de pe litoral, de noua stare de fapt și de posibilitatea ca Farul să evolueze într-o formulă întărită, iar profesoara Nicoleta Huszar, antrenor principal al grupării de seniori și coordonator al ”pepinierei” Dumbrăviței, precum și președinte al grupării, conform unei recente investiri în funcție, a primit din partea Elizei Samara confirmarea că mai avea contract cu clubul campion al Turciei, pe care și l-ar fi și prelungit, ceea ce implica faptul că urma să nu joace în finală pentru gruparea de la Marea Neagră.

Ceea ce nu s-a întâmplat, așa încât ACS Dumbrăvița a depus și achitat o contestație ce va fi urmată și de expedierea unei documentații explicative în acest sens pe adresa Federației Internaționale de resort.

Gruparea campioană a României insistă că regulamentul este regulament și ar trebui respectat ca atare, pe o linie justă a lucrurilor, deplângând numeroasele modificări de regulament din ultimele 3 decenii în cursul unui același sezon competițional și evidențiind aspectul că dacă sunt vizate unele schimbări, atunci acestea să fie aplicate începând cu viitoare ediție de campionat.

Mai mult, ACS Dumbrăvița intenționează să semnaleze situația prin diligențe de rigoare chiar și la Ministerul Tineretului și Sportului și eventual la TAS. Semnalul de alarmă tras de campioana en-titre prin depunerea contestației nu lasă Federația Română de Tenis de Masă într-o postură foarte comodă, mai ales în lumina faptului că un antrenor federal este totodată și implicat la clubul cu pricina în cazul cooptării intempestive și parcă premeditate, înaintea finalei campionatului feminin, a unei proaspete câștigătoare a titlului într-o altă țară.

Ce va fi, rămâne de văzut atât la ”masa verde” cât și pe teren, data manșei secunde, revanșa de la Dumbrăvița, fiind fixată pentru 21 iunie, duminica de la ora 10, dar și în acest caz cu o marjă de incertitudine, în sensul că orice s-ar putea întâmpla.

Și recentele întâmplări au dovedit că lucrurile se pot schimba de pe-o zi pe alta, ACS Dumbrăvița recepționând la finele lunii mai o adresă cum că CS Farul și-a înscris în 28 mai încă două jucătoare în vederea finalei, pe Eliza Samara și Cristina Hîrîci, în baza unei alte adrese din tenisul de masă de peste Bosfor prin care se menționa că Samara ar fi din 24 mai liberă de contract cu Fenerbahce.

ACS Dumbrăvița a făcut demersurile oficiale și înaintea partidelor tur ale finalei pentru a se edifica în această situație cu totul specială, dacă Samara are drept de joc sau nu pentru CS Farul, în lumina faptului că abia jucase în competiția națională a altei țări.

Iar acum are de așteptat răspunsul la contestația înaintată, termenul în care trebuie oferit fiind de 30 de zile. ACS Dumbrăvița crede însă cu tărie că dreptatea este de partea sa, semnalând că regulamentul stipulează negru pe alb efectuarea transferurilor în perioada 15-31 decembrie, în cursul căreia n-ar exista dovezi ale acestor achiziții, iar pe de altă parte dezaprobă invocatele portițe de regulament, catalogându-le la capitolul vorbe goale.

Neașteptată a fost și opțiunea însăși Elizei Samara de a se alinia în finala Superligii 2015, ținând cont atât de statutul câștigat pe plan internațional de competitiva performeră cât și de controversa pe care ar fi putut-o isca o asemenea mutare, care a și izbucnit, deloc întâmplător. Mai mult, Samara nu a mai respectat după finală codul tacit din tenisul de masă de a mai rămâne pentru a schimba o vorbă ca între competitori, conform uzanțelor, ci s-a făcut imediat nevăzută, ceea ce îngroașă semnul de întrebare în privința eticii aplicate de clubul gazdă în abordarea acestei finale.

Este o certitudine faptul că rezultatul de 5-1 este dat într-o covârșitoare măsură de prezența celei mai bune jucătoare de tenis de masă a țării în garnitura gazdă, comparativ fiind de reamintit că, în cursul acestui sezon, în tur și retur, timișencele rămase în aceeași componență, cu Adina Diaconu, singura care a învins duminică într-o partidă, mai exact în jocul 2, pe Adina Zaharia, respectiv Andreea Zanfir, Mihaela Dospina și rezerva Mădălina Pauliuc, dispuneau cu 5-3 și 5-2 de CS Farul.

Ar fi totuși de semnalat că Eliza Samara s-a întrebuințat serios pentru a dispune duminică în 3 seturi, în meciul vedetă al turului finalei, de Adina Diaconu, care i-a smuls un set și a fost cât pe ce să-și mai adjudece încă unul. Însă mai tânără și ceva mai lipsită de încredere în a aborda foarte agresiv schimburile de mingi, Diaconu a trecut nu departe de o mare oportunitate, dar ca parte a procesului de maturizare în care se regăsește. După cum relevă și profesoara Huszar, Adina Diaconu nu are acele zeci de finale tari și mari la nivel de seniori și tineret pe care Eliza Samara le-a acumulat cu sârg, și nici esențiala parte de pregătire la un nivel echivalent cu clasa internațională standard, implicând și antrenamentele cu jucători din întrecerile masculine, de care proaspăta campioană a Turciei beneficiază, de unde și știința șlefuită a jocului, începând cu serviciul, cu mișcarea bine ascunsă.

Iar ca un alt indiciu al acestui brusc surd duel dobrogeano-bănățean, iscat dinspre litoral, ACS Dumbrăvița a fost practic aruncată pe drumuri dintr-un colț în altul al țării, profesoara Nicoleta Huszar trebuind să se realinieze și miercuri la Constanța, la numai 3 zile după manșa I a senioarelor, pentru Campionatul Național de juniori III, de 11-12 ani, la care timișenii îi aliniază pe Daniel Moldovan, Bogdan Badea, Alin Tarhuna și Antonio Tănase, la individual, dublu băieți și dublu mixt, în acest ultim caz în perechi cu eleve de la alte cluburi din țară.

Ca un semn de prețuire pentru activitatea și implicarea tuturor cluburilor din țară, FRTM ar fi putut înlesni cuplarea în cazul dumbrăvițenilor a deplasării la Constanța pentru manșa I a finalei Superligii 2015, disputată pe 7 iunie, cu naționalul juvenil, mai ales că distanța din Banat pe litoral este una semnificativă, dar iată că în ciuda faptului că atât la forul federal cât și la gruparea de la malul mării activează un același antrenor federal și totodată de club, această lipsă de considerație a ieșit vădit în evidență. Prioritate a avut pare-se decolarea lotului cooptat pentru European Games, la Baku, cu același antrenor federal în delegație.

Juniorii III Moldovan și Badea sunt vizați mai apoi pentru derularea unui cantonament la Bistrița, în perioada 17-24 iunie, eventual dublat de un altul în 2-9 iulie, din 25 ale acestei luni fiind rândul fetițelor Dumbrăviței să reediteze buna participare din 2014 la ”Paleta de Argint”, în lot urmând a fi înscrise Oana Stănușilă, Alexia Stănușilă, Dora Moldovan, Teodora Badea și Alessia Pauliuc.

Mai apoi, va fi rândul Adinei Diaconu, în lotul României la Campionatul European, la Bratislava, din 10 iulie. Până atunci însă, o lună iunie fierbinte la vârful Superligii feminine 2015, în jurul unei finale alterate de valurile iscate de la malul mării.

Distribuie
Acest articol a fost publicat în Tenis de masă și etichetat cu , , , , , , , , , , , , . Salvează legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


× unu = 8

 


Ultimele articole din categoria Tenis de masă: