Modificări în topul olimpic timișean pe 2016, conform DJST

Întrunită în regim de urgență joi după-amiază de la ora 16, Comisia Tehnică din cadrul Direcției Județene pentru Sport și Tineret Timiș a decis efectuarea câtorva modificări în ierarhia celor mai buni sportivi din județ în anul 2016 în ramurile olimpice.

Astfel, conform hotărârii comisiei în cauză, jucătoarea de tenis de masă Adina Diaconu, legitimată la ACS Dumbrăvița, a urcat pe locul 1 în topul olimpic al celor mai buni sportivi timișeni în 2016, alături de atleta Adelina Pastor și luptătorul Ivan Guidea, iar halterofilul Darius Suiugan, de la HC Timișoara, a urcat pe poziția secundă în același clasament.

Modificările ierarhice au fost decise în baza rezultatelor deosebite înregistrate de cei doi sportivi, conform aceluiași anunț făcut de DJST Timiș. Topurile celor mai buni sportivi din județul Timiș în anul în curs au fost finalizate la solicitarea finanțatorului Galei Sportului ”Prosport” Timiș 2016, CJT, care va găzdui evenimentul de decernare a distincțiilor miercuri 14 decembrie de la ora 14.

Comunicatul remis de DJST Timiș în această dimineață, la peste 12 ore de la întrunirea respectivei comisii, a fost împănat în cele două scurte paragrafe ale sale cu dezacorduri gramaticale și exprimări confuze, dar esența sa se regăsește în modificările enumerate mai sus.

Distribuie
Acest articol a fost publicat în Tenis de masă și etichetat cu , , , , , , , . Salvează legătura permanentă.

Comentariile nu sunt permise.


Ultimele articole din categoria Tenis de masă: