Se tot aude constant şi insistent din gura şi mai multora acel „banul contează cel mai mult”, detaşat chiar la „doar banul mai contează”. Aşa să fie oare? Prin prisma unui exemplu cât se poate de potent, asociat incapacităţii lui Rafael Nadal de a-şi continua aşa cum şi-ar fi dorit cariera la fileul tenisului de câmp, o imposibilitate din motive medicale, n-ar prea fi deloc aşa.
Ci valabilă s-ar arăta mai degrabă expresia „banii n-aduc fericirea” – una din trecut dar zice-se demodată, desuetă şi umbrită de „noua normă”, „doar banul mai contează”, „banul contează cel mai mult”, totul fiind cât se poate de relativ şi discutabil, în funcţie de valori şi priorităţi.
Cert este însă că, şi pur şi simplu nu poate fi altfel, Nadal ar fi mai degrabă implicat zilele acestea în octetul ATP Finals al căderii de cortină peste 2023, iar tocmai asta ar face cu-adevărat la ora actuală dac-ar fi să dea timpul înapoi, încă să practice la cel mai înalt nivel sportul ce i-a adus atâtea satisfacţii, glorie eternă şi nu în ultimul rând acel confort financiar într-atât de mult invocat în zilele noastre cum că ar conta la modul superlativ, „doar banul mai contează”.
Bineînţeles că mai degrabă încă „ar fi acolo”, ar juca la Torino, decât să se bucure în alte moduri de roadele dedicatei, pasionatei şi intensei sale activităţi din trecut pe terenurile tenisului de câmp.
Ţine de priorităţile şi valorile fiecăruia, dar prin prisma „buletinului medical” cu care a ajuns să se confrunte ibericul, după o îndelungată carieră cultivată cu foarte mult talent şi enormă trudă, atrăgându-şi o inestimabilă glorie sportivă şi renumele mondial, constrâns fiind însă a nu mai urma spartanul regim competiţional profesionist într-o solicitantă ramură individuală, şubreda teză a „banului care contează cel mai mult” şi „doar banul mai contează” este pur şi simplu pulverizată în speţa sa.
Ceea ce i-ar putea eventual determina pe unii să-şi mai reconsidere aprecierile despre lume şi viaţă, despre ceea ce este cu-adevărat important şi ce nu.
Nadal ar da cel mai probabil „toţi banii din lume” pentru a fi încă apt fizic şi psihic în favoarea alinierii la un asemenea ATP Finals, eventual să şi continue cursa de doborâre a atâtor şi atâtor recorduri, în care Djokovic a preluat decis ştafeta, însă iată că, deşi în accepţiunea atâtora „banul contează cel mai mult”, nici măcar potenţa financiară nu-i mai poate da spaniolului înapoi sănătatea necesară pentru a-şi duce la bun sfârşit, până la finele altfel dorit al unei remarcabile cariere, ceea ce-a fost la urma urmei un vis, unul întrupat în cazul său, de-a domina la un moment dat circuitul mondial.
Eşafodajul discutabilului „doar banul mai contează”, cu versiunea „banul contează cel mai mult”, este demontat într-o speţă cât se poate de elocventă şi sugestivă în sensul dovedirii contrariului, că n-are de la caz la caz tocmai valoarea pe care pun atâta preţ numeroşi semeni, mare fiind diferenţa între ceea ce-ar fi făcut cu adevărat spaniolul săptămâna aceasta, şi anume să fi jucat la ATP Finals, şi ceea ce se rezumă limitativ să facă la modul curent, în umbra luminilor rampei, iar asta în pofida deţinerii la dispoziţia sa a resurselor financiare pe care cu trudă le-a câştigat.
În cazul său, prin prisma absenţei din „circuit”, şi mai ales în asemenea momente precum ATP Finals, în mod cert ar fi mai valabil „banii n-aduc neapărat şi fericirea”, potentă sugestie pe adresa atâtor semeni, cu remarca „ai grijă ceea ce-ţi doreşti”, apropo de faptul că, într-o veritabilă sclavie modernă la altarul banului, ban după care se „fuge” şi „aleargă”, oameni ai zilelor noastre au constatat pe propria piele că fără doar şi poate banul nu-i şi comestibil, un mod de viaţă echilibrat, incluzând o alimentaţie nutritivă pe măsură, putând conferi sănătatea cheie de boltă a deschiderii atâtor şi atâtor uşi.
Morala?
„Doar sănătatea contează” putând fi fără greş reformulat prin prisma experienţei trăite de Rafael Nadal spre finele carierei, care în mod cert s-ar fi putut prelungi cu succes dacă nu i s-ar fi şifonat „buletinul medical”. Încă sănătos fiind, apt fizico-psihic, mai putea râvni la gloria sportivă aducătoare şi de resurse financiare într-o ramură pe care a îndrăgit-o şi practicat-o cu atâta pasiune, aducându-i multe dar nu tocmai şi chiar… totul, însă altfel, cu toţi acei „bani din lume” care doar ei ar conta, nici măcar cele mai arzătoare pasiuni nu mai pot fi întreţinute.
Aşadar, ce-ar vrea cu adevărat Nadal acum să facă?
Să fie implicat pe teren la Torino, şi nu doar să constate cum Djokovic, şi pentru al optulea an calendaristic numărul 1 mondial la finele său, se califică din grupe în semifinalele ATP Finals graţie a două victorii, depăşit fiind în serii de Jannik Sinner, intrat şi acesta în „careu” numai cu succese, aşteptându-şi acum oponenţii în întâlnirile pentru pătrunderea în ultimul act, în cealaltă grupă Daniil Medvedev având două triumfuri înaintea disputei cu Carlos Alcaraz, deţinător al unui succes şi unei înfrângeri, precum Zverev, care-l întâlneşte pe Rublev.
De cugetat.