A tot doborât în ultimii ani într-atât de multe recorduri mondiale de tot felul în circuitul ATP al tenisului de câmp încât se părea că n-ar mai avea cu ce se delecta, însă, în tentativa sa de a deveni recordman şi al titlurilor în ATP Finals, capitol la care îl egala anul trecut la 6 pe Roger Federer, Novak Djokovic a păşit cu dreptul duminică în competiţia de la Torino, în încercarea de a cuceri şi pentru a şaptea oară trofeul, debutul de succes împotriva mult mai tânărului danez Holger Rune asigurându-i sârbului încă de pe-acum primul loc în ierarhia masculină la finele anului 2023, ceea ce echivalează cu un nou record în sine, de 8 ori fiind belgrădeanul în această postură de-a lungul carierei.
Exemplu de competitivitate în regim de longevitate la cei 36 de ani ai săi, Djokovic avea nevoie de o singură victorie pentru a-şi asigura încă de pe-acum statutul de număr unu mondial în ierarhia ATP la finele lui 2023, obţinând-o la debutul turneului ATP Finals din Italia prin a trece cu 7-6 (7-4), 6-7 (1-7), 6-3 de scandinavul în vârstă de 20 de ani Rune.
Belgrădeanul a câştigat al 19-lea meci consecutiv, dar, mai mult decât atât, noul recordman al titlurilor turneelor de Grand Slam câştigate, 24 graţie celor 3 adjudecate anul acesta, a bifat şi recordul de a încheia pentru al optulea an ca lider mondial, căutând acum să pătrundă în semifinalele „clasicului” ATP Finals de final de an, de pe unul din primele două locuri ale uneia din cele două grupe a câte 4 tenismani, cei mai buni în 2023.
Dominaţia exercitată de sârb este remarcabilă prin prisma vârstei sale, însă nu neapărat la fel de elogiată şi scoasă în evidenţă precum s-ar fi procedat dacă de exemplu liderul în cauză ar fi fost mai tânărul Nadal sau eventual Roger Federer, motivele fiind totuşi cât se poate de limpezi, la cutezanţa lui Novak Djokovic de-a merge neabătut pe drumul său prin a rămâne ferm şi principial de partea recomandabilă a lucrurilor, nevaccinat şi implicit cu sistemul imunitar suveran ca intact, pe când restul marii mase a „circuitului” îşi pierdea sângele rece şi se-azvârlea cu capul înainte fără a stăpâni reperele cunoaşterii aprofundate, cu consecinţele de rigoare, sub forma manifestării efectelor adverse de tot felul, care îi cabrau şi cariera veteranului spaniol, predându-i ştafeta compatriotului Carlos Alcaraz, tânăr ce-şi pregăteşte de-acum paşii atacării hegemoniei belgrădeanului „îngropat” în recorduri.
Care cu atenţie i-a calculat magistral pe-ai săi într-o perspectivă pe termen mediu cu vizionară luciditate adoptată la perfecţiune, dovedindu-se c-a avut din plin dreptate să aleagă strategia neplăcerilor pe termen scurt, la început de 2022, pe-atunci aparent pierzător al „bătăliei” inegale cu „sistemul” în cazul Australian Open, dar mare câştigător ulterior al „războiului”, nu doar amuţindu-şi, dar chiar şi uluindu-şi criticii în disperare de cauză.
Iar oricât de exagerate şi incredibile pentru unii, care nu detectau tâlcul lucrurilor, puteau părea declaraţiile sârbului în celebrul interviu acordat anul trecut celor de la BBC, în care sublinia explicit că ar alege strict sănătatea, prin a rămâne nevaccinat, decât orice onoruri ale gloriei sportive, ale cărei culmi ar fi dispus să le dea uitării în favoarea menţinerii intacte a sistemului imunitar suveran, vorbele sale de-atunci îşi găsesc la ora actuală din plin explicaţia sub forma faptelor.
Sănătate, că-i mai bună decât toate. Sănătos rămânând, Djokovic a putut urma după complicaţiile totalitariste din 2022 paşii atingerii gloriei sportive supreme în tenis, aureolată cu mare succes în 2023, ceea ce i-ar fi fost însă imposibil dacă ar fi dat pripit în primire în 2021, precum marii mase a tenismanilor, şi s-ar fi aşa-zis „vaccinat” pentru aparente avantaje de moment în ceea ce priveşte anumite drepturi de participare, capcană în care cădea majoritatea.
Soarta lui Nadal fiind simptomatică şi pilduitoare vizavi de întreaga înşelătoare maşinaţiune în care erau ademeniţi atâţia, iar cu-atât mai pilduitoare în contrast cu cea pe care şi-a croit-o cu înţelepciune sârbul în ultimii 2-3 ani.
Sănătos fiind, mai poţi eventual câştiga ulterior distincţii sportive, dar invers, şifonându-ţi „buletinul medical”, drumul ţi se îngustează brusc, ceea ce Nadal şi alţii precum el n-au avut chibziunţa, prezenţa de spirit şi intuiţia să prevină, prin a evita cu orice chip acul, fie şi cu preţul unor reculuri de moment.
Mare câştigător moral în 2022, Djokovic a avut implicit în 2023 forţa de-a deveni şi detaşat învingător la fileu, de o manieră amuţind şi cei mai înverşunaţi critici, pe cei chiar mai mult decât atât, inumanii urându-şi semenii, nu foarte greu de găsit în cuibul viperin de pe Dâmboviţa al circului mediatic mioritic, cu cazuri etalon global al cinismului, făcându-i să nu-i mai urmărească meciurile. Era şi periculos, căci de ciudă şi-ar fi făcut singuri rău, să-şi arunce micul ecran pe fereastră, ori chiar pe sine.
Sârbul şi-a protejat sănătatea şi e şi-ntr-o formă sportivă de zile mari la cei 36 de ani ai săi, pe când mase de detractori ai belgrădeanului superficial şi cu ignoranţă perceput, din fenomen ori de pe marginea sa, şi-au şi periclitat fără rost sistemul imunitar, şi te-ai dus, dulce minune!, şi pot doar constata traiectoria din record în record a stelei nespus de înalt ridicată a lui Novak Djokovic. Care în plus şi-a şi atras o mulţime de noi simpatizanţi.
Altfel, la începerea ATP Finals, localnicul favorit numărul 4 Jannik Sinner îl depăşea pe Stefanos Tsitsipas cu 6-4, 6-4.
