Zăpezile au… împins cu două zile pînă şi startul Campionatului Naţional Individual de şah, concurs open, şi pe undeva nu-i deloc de mirare, fiind vorba de judeţul Buzău, unde crema internă din jurul celor 64 de pătrăţele revine la Sărata Monteoru. În întrecerea masculină, ce începe luni după-amiază, cu cap de listă marii maeştrii Mircea Emilian Pârligras, născut în 1980, şi Constantin Lupulescu (n. 1984), ambii de la CS AEM Luxten Timişoara, care domină cu 2650 respectiv 2648 lista coeficienţilor ELO pe România dată publicităţii la 1 ianuarie.
Naţionalul va lua sfîrşit marţea viitoare, în 21 februarie, Timişoara fiind reprezentată printre favorite şi pe eşichierul feminin, prin Cristina Adela Foişor, născută în 1967 şi a doua în România în lista coeficienţilor ELO, cu 2395, jucînd tot pentru CS AEM Luxten.
Participarea Timişoarei este însă mult mai largă, la Sărata Monteoru mai urmînd să joace alţi cîte 6 şahişti de la CS AEM Luxten Timişoara respectiv CS Studenţesc Medicina, ba chiar şi un tînăr – fiind vorba de un concurs open – de la clubul sportiv şcolar local, şi anume Cristian Daniel Şiclovan, legitimat la CSS 1 Timişoara, precum şi 4 jucători de la CSM Lugoj. Cel mai jos dintre timişeni în privinţa coeficienţilor ELO pe lista de 139 participanţi la masculin se regăseşte Gheorghe Ioniţă, de la CS Mediator Giarmata Vii.
La feminin, alte 3 şahiste de la CS AEM Luxten respectiv două de la CS Studenţesc Medicina, în totalul de 30 de participante, puţin mai apoi 4 timişorence dominînd prezenţa românească de 5 şahiste la Campionatul European de senioare, ce va avea loc la Gaziantep, între 1 şi 14 martie, şi anume mama şi fiica, Cristina Adela Foişor şi Mihaela-Veronica Foişor (CS AEM Luxten), Mihaela Sandu (CS Studenţesc Medicina) şi Adeline-Ramona Uţă (CSS1 şi CS AEM Luxten). Totodată, 27 de şahişti români, printre care Pârligras şi Lupulescu, vor participa ulterior la Campionatul European Open masculin din 19-31 martie, la Plovdiv.