Amintirea lui Emanoil Miţaru (1938-2004), un reputat sportiv bănăţean: de la Recolta Comloşu Mare la Ştiinţa (Poli) şi CFR Timişoara

Într-un week-end plin de fotbal juvenil local, despre un fost jucător al alb-violeţilor şi alb-vişiniilor, apoi pentru decenii plămăduitor de tinere talente. De la Recolta Comloşu Mare la Ştiinţa (Poli) şi CFR Timişoara, ulterior cu zeci de ani ca antrenor de copii şi juniori, o rememorare serializată a carierei şi vieţii lui Emanoil Miţaru, conform scrierii colaboratorului nostru Ioan Olărescu în „Suflet Nou”, revistă a satului bănăţean ce apare lunar în Comloşu Mare, sub egida Asociaţiei Culturale cu acelaşi nume (www.suflet-nou.ro). Astăzi, primul episod…

* acelaşi subiect, şi în rubrica FILE DE ISTORIE, din josul primei pagini a cotidianului

S-au împlinit 75 de ani de la naşterea lui Emanoil Miţaru, (scrie Ioan Olărescu) reputat şi apreciat fotbalist divizionar la Ştiinţa (Poli) şi C.F.R. Timişoara, internaţional de tineret şi olimpic care a debutat oficial, la vârsta de aproape 15 ani, în echipa de seniori din Comloşu Mare.

(în foto: lotul echipei Ştiinţa Timişoara în 1965-1966: C. Woroncovschi – antrenor principal, Surdan, Petrovici, Roman, Petre Popa, Siclai, Ardeleanu, Ţurcan, Maraton, Speriosu, Ion Ionescu – antrenor secund; rândul de jos: Loncer, Laurenţiu, Cotormani II, Grizea, Mircea Popa, Lereter, Mihăilă, Miţaru)

S-a născut la 2 august 1938 în Tur­cenii de Sus, judeţul Gorj în familia învăţătorului Miţaru Ion şi Aneta, casnică. Părinţii săi s-au aşezat după război la Bazoşu Mic, lângă Recaş, unde Emanoil, alintat Manu, şi sora sa mai mică cu un an Elisabeta, alintată Scumpiţa, au urmat primele patru clase primare cu tatăl lor. Din vara anului 1950, familia Miţaru s-a stablit la Vizejdia, o locali­tate cu o populaţie prepon­derent germană, unde capul familiei a devenit învăţător la cele patru clase primare cu limba de predare română. Cei doi copii, Manu şi Scumpiţa, au ur­mat împreună cele trei clase elementare V-VII la Comloşu Mare, fiind coleg de clasă cu cei doi începând cu anul şcolar 1950-1951, absolvind clasa a VII-a în iunie 1953.

Din anul 1946 Comloşul era centru de învăţământ în limba română, prin organi­zarea Gimnaziului Unic, frecventat de elevii din localitate şi de unii din satele din jur. Din vara anului 1948, după refor­ma învăţământului, în clădirea mănăstirii de călugăriţe (Clostăr), preluată de statul român, a fost organizat învăţământului şcolar gimnazial inferior în limba română, respectiv şcoala elementară cu clasele V-VII. Elevii din Comloş urmau cele patru clase primare obligatorii la vechea şcoală cu turn şi clopot de lângă biserica ortodoxă, denumită a lui Vuia, la Şcoala lui Cotta din apropiere şi la Şcoala lui Besu, de lângă căminul cultural. Elevii germanii urmau cele patru clase primare în limba maternă, la şcoala germană de lângă biserica romano-catolică, iar clasele elementare la şcolile din Teremia Mare şi Lovrin, care aveau internat. La Clostăr, începând cu toamna anului 1948, a fost organizat un internat cu cantină, pentru elevii din clasele V-VII proveniţi din Comloşu Mic, Gottlob, Vizejdia, Grabaţ şi unii din Lunga.

Manu şi Scumpiţa, timp de trei ani de zile, împreună cu mai mulţi elevi din Vizejdia, făceau naveta, săptămânal, străbătând, pe jos, fie iarnă, fie vară, dru­mul de 4,5 km dintre cele două localităţi. Veneau la şcoală la început de săptămână şi sâmbăta la prânz plecau, cu toţii, în grup, acasă la părinţi.

Şcoala elementară din Comloş avea foarte bune cadre didactice, care au asigurat elevilor o solidă pregătire şcolară de bază. La matematică şi fizică preda dirigintele nostru, Ioan Toconiţă (Folescu, în prezent), care, deşi nu avea studiile superioare terminate, fiind student la fără frecvenţă la Facultatea de matematică din cadrul Universităţii din Cluj, preda cele două materii cu pasiune şi competenţă, îndrumându-ne şi dându-ne în orele de dirigenţie sfaturi folositoare pentru toată viaţa. Istoria şi geografia era predată de pro­fesorul Silviu Besu, licenţiat al facultăţii de profil a Universităţii din Cluj, aflată, între 1940-1945, în refu­giu, la Timişoara, căruia îi păstrez personal, ca de altfel tuturor profesorilor, o caldă recunoştinţă pentru faptul că mi-a declanşat pasiunea pentru istorie. La chimie şi ştiinţele naturale era energica directoare Florica Ciobanu-Sima, care, de asemenea, era studentă la fără frecvenţă, la Cluj. La limba română era învăţătorul Nicolae Ursu. La limba rusă, care era obligatorie, preda Nataşa Albu, o tânără rusoaică, care, venind cu armata sovietică, a rămas în Banat şi s-a căsătorit cu un român. Avea un simţ peda­gogic deosebit şi dragoste de copii. A organizat difer­ite ore de lecturi suplimentare iar în clasă preda numai ruseşte, cu toate că vorbea la perfecţie şi limba română, cu accentul specific, astfel că, într-un an de zile, elevii din clasa a V-a vor­beau curent destul de bine limba rusă. În clasele VI-VII ne-a predat rusa învăţătorul Valeriu Milovan, care a fost subofiţer pe Fron­tul de Est şi cunoştea cât de cât limba rusă. Dorind să devină profesor, s-a înscris, la fără frecvenţă, la Institutul Maxim Gorki din Bucureşti, abandonat ulterior, sfârşindu-şi cariera didactică ca un apreciat şi preţuit învăţător. În şcoală şi internat exista un climat de ordine şi disciplină, propice afirmării celor dornici de învăţătură. Am menţionat, pe scurt, atmosfera din şcoală din acei ani, subli­niind că exista o bună pregătire şcolară generală, care ne-a fost de folos tuturor în parcursul ulterior în viaţă.

Manu era bun la materiile umaniste, fiind pasionat în mare măsură de sport. Scumpiţa excela la cele reale, fiind cea mai bună din clasă la matematică, urmând, după liceul nr. 1 de fete din Timişoara (Carmen Silva), facultatea de matematică, devenind o apreciată profesoară la diferite licee din Timişoara, alături de soţul său, Dorin Craina, profe­sor şi director la liceul C.D. Loga, timp de aproape patru decenii.

Manu, care era cu un an mai în vârstă decât ceilalţi colegi, s-a remarcat în mod deosebit şi la orele de educaţie fizică. Avea o constituţie robustă şi calităţi fizice deosebite. Elevii interni, după orele de curs, erau supravegheaţi de un pedagog pentru pregătirea lecţiilor şi nu aveau voie să părăsească incinta şcolii. Manu, în timpul liber, juca mereu fotbal în curtea mare şi spaţioasă a şcolii. Mai veneam şi noi, elevii cu domiciliul în localitate, să jucăm fotbal în curtea şcolii, cu o minge adevărată de piele, părăsindu-ne locurile predilecte de pe izlazurile din jurul satului sau de pe terenurile de la gară, preferând iarba moale, decât ter­enul tare din curtea şcolii. Manu venea rareori cu noi şi numai cu învoire de la pedagog. Exersa însă mai mult singur, ore în şir, la zidul şcolii, loviturile cu piciorul stâng. Veneam şi eu uneori pe la el, să exersăm pasele în doi, stop-urile şi loviturile cu capul. Ne înţelegeam bine, fiind un coleg şi prieten adevărat. Eram 

atras însă şi de mirajul mingii adevărate de fotbal, pe care Manu o avea nu ştiu de unde. O minge de fotbal din piele se păstra cu grijă şi, dacă se deteriora, era peticită de nenumărate ori şi folosită în continuare, până la destrămarea totală. Îmi amintesc că am făcut economii peste un an de zile, din banii de buzunar daţi de părinţi şi din bursa de merit pe care o aveam la Şcoala Medie de Statistică din Timişoara, ca să-mi cumpăr o minge adevărată, în 1954, după absolvirea anului I, care costa aproape 100 lei, bani foarte mulţi în acei ani, după ultima stabilizare monetară din anul 1953.

Manu a făcut parte, încă din clasa a V-a, din selecţionata sportivă a şcolii, care disputa întreceri sportive cu şcoli din comunele apropiate. Îmi amintesc şi acum, după şase decenii, de concur­sul sportiv cu cei din Teremia, disputat la băieţi şi fete, în două etape, la Comloş şi în deplasare, la di-ferite discipline: atletism, volei, handbal, fotbal, unde Manu a fost omul nostru de bază. Scumpiţa avea şi ea pasi­uni sportive, fi­ind cea mai bună alergătoare dintre fete şi, dacă ar fi urmat o pregătire adecvată, consi-der că putea de-veni o foarte bună atletă.

Pentru continua perfecţionare la fotbal, Manu a fost mereu încurajat şi îndrumat de învăţătorul Ştefan David, oltean venit în Comloş prin 1948, care locuia împreună cu soţia, tot învăţătoare, şi cei doi copii, la şcoală.

La sugestia învăţătorului Ştefan David, antrenorul echipei de fotbal locale Iosa Stanciu, un reputat jucător districtual, în trecut, în anii interbelici, la Banatul Timişoara şi Victoria Cluj, l-a inclus pe Manu în lotul echipei locale. Făceau antrenamente de 2-3 ori pe săptămână, pe terenul din centrul comunei, dat în folosinţă în primăvara anului 1950. Manu a fost apoi legitimat la Recolta Comloş, care participa în campionatul raional Sânnicolau Mare, debutând la echipa mare în primăvara anului 1953, când nu avea încă 15 ani împliniţi. Nu a jucat, însă, în toate meciurile echipei din Comloş, în special în cele din deplasare, întrucât sâmbăta pleca acasă, la părinţi, la Vizejdia. Manu juca fotbal, în vacanţe şi la Vizejdia, într-o fomaţie de tineri, care nu era înscrisă în campionat, acolo fiind de bază handbalul, practicat organizat, în campionat, de etnicii germani.

După absolvirea clasei a VII-a, în iunie 1953, Manu a fost înscris pentru admitere la Şcoala Medie nr. 5 din Timişoara. La acel liceu, de pe str. Simion Bărnuţiu, părinţii mi-au depus şi dosarul meu de înscriere. La fel şi părinţii colegului Dorel Cătuneanu, al cărui tată era şeful Oficiului Poştal. În acel an nu s-a dat examen, admiterea făcându-se numai pe bază de dosar. Urma să fiu, deci, coleg de liceu cu Manu şi cu Dorel. Nu cunosc nici până acum de ce dosarul meu a fost respins. Aveam note mari, de 5, care era nota maximă pe atunci, la toate materiile, în afară de muzică, desen şi o altă materie; părinţii erau ţărani mijlocaşi, nefiind înscrişi însă în G.A.C. Probabil că acesta a fost motivul respingerii dosarului meu, întrucât, în acei ani, se ducea o politică agresivă de atragere a ţăranilor mijlocaşi în formele de cooperativizare, respec­tiv întovărăşiri şi gospodării agricole colective (G.A.C.). Biata mea mamă, Dumnezeu s-o odihnească în pace, a venit plângând de la Timişoara să aducă vestea că nu am fost admis şi că m-a înscris la o altă şcoală, unde trebuie să dau examen de admitere peste două zile, începând cu 19 august. După ce toată vara am petrecut-o fără grijă, am susţinut examenul şi, datorită bunei pregătiri de la şcoala din Comloş, am intrat pe locul 6 la Şcoala Medie Tehnică de Statistică. Menţionez că absolvenţii promoţiei 1953, aproape în totalitate, şi-au continuat studiile la diferite şcoli din Timişoara şi Arad. Printre aceştia, Emanoil Miţaru şi Dorel Cătuneanu (colegi la Şcoala Medie nr. 5 din Timişoara), Petru Mârza, Ion Rodeanu, Ion Moldovan, Tiberiu Sârbu, Benö de la Gottlob. Dintre fete, Elisabeta Miţaru, Iuliana Păcăţian, Evi Grozescu (toate trei, colege de clasă şi absolvente la Carmen Silva, în 1956), Mioara Dudu, Elisabeta Laica, Sidica Bugariu, Tenzi Păsarea, Varga de la Vizejdia. Cu toate că nu mai eram coleg cu Manu, ne întâl­neam deseori, întrucât locuiam în gazdă, în Fabric, în apropierea liceului în care învăţa el. I-am urmărit de atunci frumoasa sa carieră sportivă de excepţie, pe întreg parcursul ei.

Juniorii Ştiinţei Timişoara din 1956, conform pozei din albumul inginerului Constantin Marcu

 

(în foto: juniori ai Ştiinţei în ´56, conform pozei din albumul inginerului Constantin Marcu) Calităţile sale fizice native, voinţa şi perseverenţa în perfecţionarea tehnică în jocul cu mingea l-au adus imediat în atenţia activităţii fotbalistice din Timişoara. A fost cooptat, la început, într-o perioadă scurtă, în echipa de juniori U.T.T., unde a disputat meciuri în cadrul campionatului orăşenesc, la grupa sa de vârstă. A atras atenţia conducătorilor echi­pei divizionare A, Ştiinţa şi a fost inclus în lotul de juniori, pregătit de antrenorul Zol­tan Beke, marele fotbalist internaţional al Ripensiei. Printre coechipierii săi au fost: Timar, Rotaru, Venturini, Cumpănaş, Marcu, Codreanu, Costin, Munteanu, Diminescu, Fuchs, Albu , Humă , Velin, Iaţcu, Crişan şi alţii. Dintre aceştia, unii au jucat, ulterior, pentru Ştiinţa (Fuchs, Codreanu, Ro­taru, Diminescu), alţii la alte echipe divizionare (Ven­turini, la Galaţi), precum şi la alte bune formaţii din Timişoara şi Banat. Printre coechipierii săi de la juniorii Ştiinţei ani­lor 1954-1956 era şi Gheorghe Cumpănaş, ai cărui părinţi erau comloşeni. Anterior, în anii 1950-1954, a evoluat pentru jun­iorii Ştiinţei, şi Vichente Rusu, care va deveni apoi un mare fotbalist localnic şi apoi divizionar C şi B, la Minerul Cavnic şi Minerul Baia Mare.

Juniorii Ştiinţei participau în Campion­atul de juniori zonal, fiind mereu printre formaţiile fruntaşe ale Zonei Vest, care includea echipe din Banat, Arad şi Hune­doara. În ediţia 1955/56, după câştigarea seriei zonale, s-au calificat la Turneul final pe ţară, avansând câteva etape. Ascensi­unea le-a fost stopată de Ştiinţa Cluj, după două partide (0:0 la Timişoara şi 4:2 la Cluj) care a devenit în acel an campioană naţională de juniori, avându-l în formaţie pe viitorul mare fotbalist internaţional Petru Emil. 

În lotul de juniori domnea o atmosferă de seriozitate în pregătire, entuziasm tineresc, dorinţă de afirmare în sport. I-a legat o strânsă prietenie, păstrată de-a lun­gul vieţii. Se întâlneau mereu, cu diferite prilejuri. O revedere emoţionantă a fost în anul 1971, cu prilejul jubileului de 50 de ani de la înfiinţarea Clubului Sportiv Politehnica (4 octombrie 1921), când a fost organizat şi un meci între juniorii promoţia 1956, cu antrenorul lor Zoltan Beke, şi juniorii Poli 1971, antrenaţi de Manu.

La terminarea junioratului, a fost inclus în lotul de seniori al Ştiinţei, în vara anului 1957. Unii dintre vechii jucători, care au alcătuit, începând cu 1952, o valoroasă formaţie, fruntaşă în Campionatul divizio­nar A, au părăsit echipa. Formaţia a fost întărită cu Miţaru, Enăchescu, Lereter, Andreescu. Manu, care era unul dintre cei mai tineri jucători, s-a integrat rapid în echipă, care includea nume consacrate ale fotbalului bănăţean. A debutat la sen­iorii Ştiinţei în august 1957, într-un meci internaţional ami­cal cu Selecţionata Atena , d e f a p t echipa naţională a Greciei, care efec­tua, sub această de­numire, un turneu de pregătire în România”.

(Suflet Nou este tipărit la Editura Eurostampa)

– VA URMA –

 

Distribuie
Acest articol a fost publicat în Exclusiv, Futsal/Minifotbal, Poli Timişoara, Timişene și etichetat cu , , , , , , , , , , , , , . Salvează legătura permanentă.

Comentariile nu sunt permise.


Ultimele articole din categoria Exclusiv: