Cupa Libertăţii a plecat din nou în Ungaria!

Sfârșitul săptămânii trecute a consemnat în Banat desfășurarea celor două competiții tradiționale de culturism și fitness, organizate de cunoscutul sportiv și promotor Florin Teodorescu.

Astfel, sâmbătă, 10 noiembrie, la Lugoj, în primitoarea sală a teatrului Traian Grozăvescu, în prezența a peste 300 de spectatori, a avut loc ediția a VII-a a concursului internațional Classic Florin Teodorescu. În premieră, competiția a inclus și o întrecere de modele băieți, după ce, anul trecut, a consemnat o probă de modele fete. Iată învingătorii, pe categorii: masters (40-50 ani): Jozsef Denes (Ungaria); masters (+50 ani): Laszlo Kovacs (Ungaria); fitness fete: Judit Palecian (Ungaria); modele fete: Brigitta Kis (Ungaria); modele băieți: Angel Frătuțescu (CS Florin Teodorescu); seniori – câștigător al concursului: Costică Căileanu (Năvodari).

A doua zi, duminică, 11 noiembrie, sala Camerei de Comerț și Industrie din Timișoara a găzduit ediția a XXIV-a a competiției internaționale de mare tradiție Cupa Libertății – Memorial Vasile Balmuș. Mai bine de 500 de spectatori au asistat la o întrecere dinamică, în care, la fel ca la Lugoj, și la fel ca anul trecut!, sportivii maghiari și-au luat partea leului. Câștigătorul concursului open de seniori – și al Cupei Libertății – a fost Levente Nagy (Ungaria, în foto), urmat de Costică Căileanu (Năvodari) și Daniel Racoveanu (Champions Gym București).

Iată și ceilalți laureați, pe categorii: masters (40-50 ani): Jozsef Denes (Ungaria); masters (+50 ani): Laszlo Kovacs (Ungaria); fitness fete: Judit Palecian (Ungaria); modele fete: Brigitta Kis (Ungaria); modele băieți: Denis Ciudin (CS Florin Teodorescu).

La finalul întrecerii, promotorul Florin Teodorescu s-a declarat mulțumit de desfășurarea celor două competiții: ”Ținând cont și de condițiile economice, post spune că a fost un succes. Anul viitor, la ediția a XXV-a a Cupei Libertății, îmi propun să reunesc cât mai mulți dintre câștigătorii de până acum ai concursului, plus alte surprize de calitate pentru entuziastul public timișorean”.

Distribuie
Acest articol a fost publicat în Culturism, Timişene și etichetat cu , , , , , , , . Salvează legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


9 × = patruzeci cinci

 


Ultimele articole din categoria Culturism: