Timişeni pe 4 la Mondial! Lulea la LTA iar Mada cu bilete de J.O.

Timişoreanca Mihaela Lulea, care în 5 septembrie va împlini 30 de ani, s-a clasat pe locul 4 în finala probei de 200 metri din cadrul secţiunii pentru persoane cu dizabilităţi a Campionatului Mondial de kaiak-canoe sprint ce a avut loc de miercuri până duminică la Szeged, fiind la nici o secundă şi jumătate distanţă de medalia de argint. Vâslind pe culoarul 3, Lulea a încheiat în 1:07,069, fiind la 498 de sutimi de secundă în urma medaliatei cu bronz a mondialului. Totodată, Bogdan Mada, 22 ani, din Urseni, şi-a câştigat dreptul de a participa la J.O. de vară Londra 2012 graţie locurilor 4 obţinute pe 500 respectiv 200 metri la K2, kaiac dublu.

Mihaela Lulea, locul 4 la Mondial în secţiunea de paracanoeing-LTA rezervată persoanelor cu dizabilităţi

Lulea a fost unul dintre cei 2 sportivi cu dizabilităţi reprezentând România la Campionatul Mondial din Ungaria, vâslind joi după-amiază într-o finală disputată pe 29 grade Celsius şi câştigată de canadianca Christine Gautier, cu timpul de 56,425 secunde, pe culoarul 5, urmată de Silvia Elvira Lopez (Spania), în 1:05,743, pe culoarul 7, şi Marta Santos Ferreira, pe culoarul 2, în 1:06,571, care au devansat-o în foto-finish, cu sutimi de secundă, pe brava timişoreancă. Pe locurile 5, 6 şi 7 s-au clasat sportive din Australia, Italia şi SUA. Iulian Şerban a obţinut medalia de aur în proba de 500 metri a secţiunii de para-canoeing, introdusă în programul mondialelor începând cu anul 2009 şi aspirând la o recunoaştere olimpică începând cu J.O. pentru persoanele cu dizabilităţi din 2016.

Tot pe locul 4 la acest Campionat Mondial încheiat duminică s-a clasat, şi încă în două probe, un tânăr din Urseni, Bogdan Mada, care „a tras în probe de dublu la 500 şi la 200 de metri, ratând de puţin medalia de bronz”, după cum a explicat fostul său antrenor, profesorul Zeno Lache, prezent la faţa locului la întrecerile de la Szeged. Mara a concurat în două finale A, pe 200 respectiv 500 metri, câştigându-şi cu locurile 4 dreptul de a concura la Jocurile Olimpice de vară de la Londra, în 2012!

Bogdan Mada, născut în 14 februarie 1989 (22 ani) şi vâslind într-o ambarcaţiune cu Ionuţ Mitrea, a încheiat la doar 528 sutimi de secundă în urma medaliaţiilor cu aur ai probei de 500 metri, francezii, care erau urmaţi pe podium de britanici şi echipajul Belarus. Cei doi români, de pe culoarul 1, au încheiat în 32,468 secunde, într-o finală electrizantă, decisă la foto-finish, după ce din serii se calificaseră de pe locul 3, cu 32,639 secunde, iar din semifinale tot de pe 3, cu 31,908, cel mai bun timp al lor la Mondial.

Mada şi Mitrea s-au clasat pe locul 4 la 500 metri K2 cu timpul de 1:29.280, de pe culoarul 7, la doar 432 sutimi de secunde în urma „bronzului”, cuplul Poloniei, primele două locuri fiind obţinute de maghiari şi lituanieni. Finala, disputată vineri, înaintea celei pe 200 metri de sâmbătă, a avut loc pe o temperatură de 33 grade Celsius.

Bogdan Mada, care în anul 2007 devenea campion european de juniori ca sportiv al CSS1 Timişoara şi era desemnat sportivul numărul III pe judeţul Timiş doar în baza faptului că se transfera în acel sezon la Dinamo, cu care clubul sportiv şcolar avea un parteneriat, este actualmente kaiacist al clubului Steaua, din acest an devenind component al lotului olimpic de seniori al României.

Mada, care a fost pregătit vreme de 4 ani la CSS1 Timişoara, de unde s-a lansat ca şi campion european de juniori, a ratat întreg anul 2010, cu o operaţie de menisc, revenind acum în forţă. Şi fratele său mai mare a fost medaliat european şi mondial, abandonând însă kaiakul.

„Bogdan şi-a câştigat dreptul de a participa la Jocurile Olimpice, împreună cu colegul Ionuţ Mitrea, crescut de CSŞ 6 Bucureşti, ei vâslind şi ca juniori împreună. Este un dublu reuşit! Calificarea lor este o mare reuşită şi păcat că au ratat de puţin medaliile la Szeged, unde a avut loc Mondialul, în perioada 17-21 august. În ansamblu, pentru România, participarea a fost o reuşită, cu succese şi cu câteva insuccese. În orice caz, la 200 nu era planificată o medalie, iar finala probei de 200 metri sprint a fost incredibilă. Toate cele 9 ambarcaţiuni au încheiat separate de sutimi, pe o asemenea distanţă scurtă şi timpii fiind sensibil egali. După finală au stat cam 4-5 minute până la afişarea foto-finishului, decisiv pentru a despărţi competitorii, doar cei de pe ultimele două locuri, 8-9, fiind evident mai în urmă. Nu se putea decide altfel, cu ochiul liber”, a explicat de la faţa locului profesorul Zeno Lache, şef al secţiei de kaiak-canoe la CSŞ 1 Timişoara. „Dacă se traduce în distanţă, a fost vorba de centimetri”, a mai spus Lache.

Delegaţia de 27 sportivi a României a obţinut 3 medalii, la canoe dublu câştigând aurul mondial pe 500 metri, cu bronz pe 1.000 metri, iar la canoe 4 (C4) argint tot pe 1.000 metri. Au participat 94 de ţări, în această privinţă profesorul Lache remarcând calitatea organizatorică a întrecerii găzduite de maghiari: „Efortul a fost foarte mare, cu foarte mult personal mobilizat, iar totul a fost bine organizat, ireproşabil… De la a ne deplasa cu autocare pe cei 2 kilometri pe câmp, de la parcare şi până la lacul ce a găzduit Mondialul, de la oamenii de ordine care ne-au îndrumat spre ce sector să ne îndreptăm, unde avem locurile, şi până la transmisia televizată, cu camere filmând din 6-7 poziţii şi 4 macarale glisante, două pe fiecare mal, prin intermediul a 4 cabluri întinse. Publicul  a fost jos pălăria, la maghiari kaiak-canoe fiind un sport naţional. A fost mai ceva ca pe un stadion de fotbal plin ochi. Treisferturi din tribună fiind schelet metalic, cu podele de lemn, ştiai sigur când vine o finală cu participarea gazdelor, pentru că trepida toată. Scandau şi încurajau, cu toţii în picioare, aşa încât ne ridicam în cele din urmă cu toţii, pentru a vedea cursa. Dar absolut totul de o manieră foarte civilizată, deloc vulgară”.

Distribuie
Acest articol a fost publicat în Kaiak-canoe, Persoane cu dizabilităţi, Timişene și etichetat cu , , , , , , , , , , , , , , , , . Salvează legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


3 − doi =

 


Ultimele articole din categoria Kaiak-canoe: