CS AEM Luxten Timişoara, dublu triumf naţional! Cristina Foişor la feminin, Constantin Lupulescu la masculin

Timişoara şi-a păstrat astăzi, la finele a peste o săptămînă de runde zilnice, titlurile naţionale individuale în şahul românesc, marea maestră Cristina Adela Foişor repetînd performanţa de anul trecut, de la Sărata Monteoru, iar marele maestru Constantin Lupulescu triumfînd tot pentru CS AEM Luxten la finele unei etape a XI-a absolut electrizantă pe eşichierul masculin, care are 7 şahişti de la trei cluburi timişene în ierarhia finală a primilor 10!

Cristina Adela Foişor, coeficient ELO 2389, a reeditat cu brio titlul din 2012, impunîndu-se cu 7,5 puncte din 9 posibile şi un avans de un punct în faţa noii vicecampioane, Corina Peptan.

Aşadar tot CS AEM Luxten Timişoara acaparează titlurile naţionale individuale la seniori şi pe 2013, verdictul final fiind oferit odată cu runda de astăzi de la ora 9,30, a noua în întrecerea feminină respectiv a unsprezecea la masculin în competiţia găzduită de Hotel Parîng din Olăneşti.

Şi ce ultimă rundă a fost la băieţi, marele maestru Constantin Lupulescu, cu coeficient ELO 2612, impunîndu-se şi strîngînd un total de 8,5 puncte din 11 posibile, cu o victorie la mutarea a 58-a în dauna colegului său de club Andrei Murariu, tot de la CS AEM Luxten.

Fostul campion naţional Vladislav Nevednichy a remizat cu Mircea Emilian Pîrligras, într-un alt meci la vîrf „în familie”, între cei de la CS AEM Luxten Timişoara, ceea ce este remarcabil de consemnat fiind faptul că toţi cei 4 şahişti ai grupării campioane aveau şanse la titlu înaintea rundei de astăzi, pe care o abordau de pe locurile 2-5 în clasament, la doar o jumătate de punct în urma liderului după penultima etapă, Lucian-Costin Miron.

Bucureşteanul avea 8 puncte la startul rundei finale dar a fost ţinut… în şah de Alin Mile Berescu, şi el tot de la CS AEM Luxten, remiza după 29 de mutări coborîndu-l pe 2, în favoarea lui Lupulescu.

Între primii 10 la Campionatul Naţional individual de seniori s-au mai clasat de la cluburi timişene Pîrligras, pe locul 3, ex-campionul naţional Nevednichy, pe 4, ambii de la CS AEM Luxten, Lucian Filip (CSM Lugoj), pe 5, Andrei Murariu (CS AEM Luxten), pe 7, Gabriel Andrei Grecescu, de la CS Sînandrei, pe 8, respectiv Alin Mile Berescu, tot de la „AEM”, pe 10.

La feminin, 5 şahiste de la cluburi timişene între primele 11 în ierarhia finală, după 9 runde, Mihaela Sandu şi Daria Maria Vişănescu, ambele de la CS Studenţesc Medicina, încheind pe 3 respectiv 6, Angela Dragomirescu (CS Sînandrei) pe 9, iar Mihaela Veronica Foişor, fiică a marii maestre campioane, pe 11.

Acest articol a fost publicat în Şah, Timişene și etichetat cu , , , , , , , , , , . Salvează legătura permanentă.

Un răspuns la CS AEM Luxten Timişoara, dublu triumf naţional! Cristina Foişor la feminin, Constantin Lupulescu la masculin

  1. teo spune:

    SAHUL ESTE SPORTUL NR 1 IN TIMISOARA ! Nu doar anul trecut sau in acest an . Sahul domina de aprox 40 de ani sportul timisean. Zeci de titluri nationale pe echipe sau individuale si nenumarate titluri internationale . Pacat ca acest sport este marginalizat . Edilii urbei ar face bine sa premieze din cand in cand si PERFORMANTELE nu doar CONTRAPERFORMANTELE .

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


sase − = 3

 


Ultimele articole din categoria Şah: