Altă dublă timişoreană la Caransebeş, 3-2 şi 3-1 în intermediară!

CSŞ Bega Timişoara se simte în largul ei în acest început de februarie la Caransebeş. Miercuri, într-o etapă intermediară a Diviziei Juniori din Campionatul Naţional, elevii profesorului Aurelian Cârdu au întors de la 0-2 soarta jocului cu Clubul Sportiv Şcolar local, devenind lideri ai Seriei E, iar voleibalistele antrenate de Ciprian Dîrnescu s-au impus la rândul lor în jocul din Seria D a Diviziei Juniori, 3-1 cu CSŞ din localitate.

„Ne-aşteptam să învingem cu 3-0 dar ne-am văzut conduşi la seturi cu 25-23 şi 25-19”, a spus profesorul Cârdu, care, respectând obligativitatea alinierii a trei juniori I, i-a utilizat pe Raul Agheorghiesei (junior I, centru), Vlad Ene („Speranţe” – junior III, centru), Paul Borchescu (junior I, secund), Cristian Ambros (junior I, coordonator), Alex Duţă („Cadeţi”, junior II, ridicător) şi Mircea Roşu („Speranţe”, junior III, fals), tinerii întorcând la finele a două ore şi 9 minute de joc cu 3-2, pe seturi impunându-se cu 25-18, 25-23 şi 18-16, după ce time-out tehnic în setul decisiv a fost la scorul de 13-8 pentru timişoreni.

CSŞ Bega juniori I, lideră în Seria E, va primi vizita juniorilor din Blaj, duminică, după partida junioarelor omoloage, care va începe la ora 11.

În altă ordine de idei, Timişoara a primit găzduirea turneului interjudeţean al Diviziei Speranţe, care va reuni în 26 şi 27 februarie, în sala „Profesor Mircea Albu”, echipele din Oţelu Roşu, Caransebeş şi Sibiu.

Distribuie
Acest articol a fost publicat în Juniori, Volei și etichetat cu , , , , . Salvează legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


− 3 = trei

 


Ultimele articole din categoria Juniori: