Bojin, spune-ne… Timişoara, în evul mediu sau în neolitic?

E sîmbătă seara, trecut binişor de 9, şi tocmai s-a încheiat, în transmisiune directă pe ntv, CS Volei 2004 Constanţa – VC Unic Piatra Neamţ. Vă veţi întreba ce-are de-a face cu Timişoara. Are mult de-a face, în sensul că într-o aceeaşi ţară diferenţele pot fi într-atît de mari iar Timişoara nici nu există de fapt pe-această hartă la fileu. Nişte rînduri pe adresa unora care se bat cu pumnul în piept de la tribune cum că scot Banatul campion în volei…

Privind pe micul ecran partida din celălalt capăt al ţării, te întrebi în primul rînd cum de alţii pot şi tu, Timişoara, n-ai deloc echipă de senioare la fileu, nici măcar în liga a doua…

Ne-ndoim că mulţi bănăţeni au vizionat în direct, pe ntv, partida de campionat de la Constanţa, jucată de „marinarele” campioane ale ţării. În tribuna dobrogeană, lume luminată, încurajîndu-şi echipa. Ambianţa, plăcută. Transmisia, bună, iar comentariul, pertinent. Şi cel mai important, pe parchetul sălii, nişte voleibaliste cu tot cu dominicance care cînd mîngîiau mingea la fileu, cînd se înălţau necruţător, într-o bună pledoarie făcută acestui frumos sport. 

Este într-adevăr un sport frumos, atractiv şi plăcut, iar în cazul acestui anumit joc din etapa a patra a elitei Divizia A1, şi nu numai, este practicat de nişte sportive profesioniste cu o foarte plăcută înfăţişare fizică şi, cel mai probabil, deopotrivă morală.

Cum este totuşi posibil ca Timişoara sportivă să ignore în asemenea hal în ultimii ani voleiul în general şi cel feminin în particular, existent doar la nivelul unei secţii dormante în cadrul Clubului Sportiv Universitatea!? Cum este posibil să-ţi baţi joc prin omisiune de un asemenea frumos joc, practicat cu pasiune, talent, sîrg, îndîrjire şi transpiraţie în alte colţuri ale ţării?

Cum este posibil să te laşi în asemenea hal, ca o zdreanţă, şi fără cea mai mică urmă de mîndrie şi orgoliu, în a încerca măcar să participi şi tu la această atractivă caravană a voleiului feminin?

Micuţul Blaj a urcat pe prima scenă feminină, acolo, cu Tomisul, prin numita CS Volei Alba, iar CS Banatul Caransebeş are o echipă în seria vestică a ligii a doua, pe o arie geografică bătînd de la Oradea şi pînă la… Codlea, pentru a nu mai aminti de CSM Lugoj, în al treilea său an în elita A1, însă Timişoara este inexistentă, deja în al treilea sezon pe tuşă. Fiecare se chinuie şi întreprinde ceva, din puţinul pe care-l are. Pe cînd alţii, din mai mult, stau. Şi… promit.

Voleiul e frumos, voleibalistele care-l practică, fie doar şi prin apariţia lor scenică, ar atrage un public cît de cît numeros în sala oricărui oraş populat cu oameni normali, şi totuşi, iată!, unele mari comunităţi taie asemenea cheltuieli de la bătăile de cap…

Şi cît ar costa oare să conturezi un lot de 12 sportive, mai ales în condiţiile în care Timişoara dispune de o pepinieră la CSŞ Bega, de unde absolventele, firesc şi normal, ar face pasul spre seniorat, la echipa oraşului!?

În schimb este însă mult mai lesne şi fără complicaţii, comod şi din şezut, să visezi la cai verzi pe pereţi şi, după ani în care Timişoara pur şi simplu nu există, să declami de la tribună, în auzul localnicilor şi într-o ipocrizie şi demagogie de-ţi vine să verşi, că partidul va drege şi va face şi va scoate urbea campioană pînă şi în volei.

Preşedintele CJ Timiş, Bojin, s-a exprimat cu ocazia celebrării cîştigării titlului de către rugbyşti, că Timişoara ar ajunge să devină campioană inclusiv în volei. Probabil nu ştie că Timişoara n-are momentan echipă nici măcar în liga a doua, deja în al treilea an de "pas", pe cînd oraşe ca şi Codlea sau Caransebeş, în eşalonul secund, sau Lugoj şi Blaj, în elită, se descurcă să finanţeze formaţii de fete. Iar şi dacă, prin absurd, Timişoara ar cîştiga pomenitul titlu, meritul celor care doar gestionează în general ineficient banul public este egal cu un zero absolut. Dar spune-le-o asta infatuaţilor...

Este destul de clar că măcar pînă în octombrie 2013 Timişoara nu poate alinia o echipă feminină în primele două eşaloane de senioare, iar de la un redebut şi pînă la titlu e o cale de-a dreptul lungă, cu multe picături de transpiraţie. Vizibile într-o plăcută transmisie de la malul Mării Negre.

Ei pot şi fac, pe cînd noi nu putem, impotenţă totală, dar totuşi urcăm la tribune şi stîlcim cuvintele despre ceva în care practic nu existăm. Suntem normali sau doar ne prefacem!?

Tomis s-a impus cu 3:0, Lugojul n-a jucat acasă, în aceeaşi etapă a patra, căci, deh, CSM CSU Argeş Volei Piteşti ar avea atîtea probleme deja din debutul campaniei pe cîte iniţiale are, şi trebuie sărmănica menajată şi înţeleasă cu o amînare pe 7 noiembrie, iar Timişoara nu există. Ba din contră, şi încă vibrează: însă doar geamurile bieţilor pacienţi internaţi la Spitalul Clinic Judeţean, zgîlţîite de decibelii rock-ului cu iz de vin, din preajmă. Pentru evenimente de un gust îndoielnic sunt aşadar resurse gîrlă…

Dobrogenii au deci şi volei, finuţ şi călduţ pentru sufletele iubitorilor de sport, dar şi vin, pe cînd noi ne îmbătăm în continuare cu apă rece şi extrem de multe vorbe goale, promisiuni deşarte, lansate de elefănţei pe care nu-i cuprind nici tricouri de rugbyst.

Diferenţa între ceea ce s-a putut vedea la acel sextet constănţean, şi într-o oarecare măsură şi la cel nemţean, şi zeroul Timişoarei, este ca de la mileniul III la evul mediu. Sau chiar mai rău.

Distribuie
Acest articol a fost publicat în Timişene, Volei și etichetat cu , , , , , , , , , , , , , . Salvează legătura permanentă.

Un răspuns la Bojin, spune-ne… Timişoara, în evul mediu sau în neolitic?

  1. cstm spune:

    Sunt atatea sporturi care nu ar necesita cine stie ce bani, dar repune Timisoara in diferitele competitii unde e inexistenta:
    1. cu doar un pic de implicare voleiul feminin, polo ar putea sa reapara in Timisoara
    2. cu o atentie mai mare din partea autoritatilor, de exemplu, handbalul feminin sau voleiul masculin ar putea sa fie prezente in primele ligi (si nu ar necesita investiti prea mari)

    Vedeti exemple pozitive ca:
    – fotbalul feminin, prin CFR Timisoara, care e printre cele mai bune din tara, si nu cred ca sunt sume mari de bani care au dus echipa acolo (dar in schimb autoritatile au grija sa puna bete in roate clubului prin stadion)
    – baschetul feminin, care la fel nu cred ca necesita sume mari de bani, si uiati ca e printre fruntasele tarii
    – baschetul masculin, prin Timba, care fara ajutorul autoritatilor, au promovat si joaca in prima liga de baschet

    Exemple sunt si bune si, clar, sunt destule negative, dar care pot fi corectate/remediate/(re)infiintate/ajutate si care aduc si pot aduce un plus Timisoarei prin:
    publicitate, diversitate, traditie, mod de recreere, mod de a face miscare, … , civilizatie si clar printr-un mod de normalitate.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


+ noua = 13

 


Ultimele articole din categoria Timişene: